Vedeta cu cea mai scumpă mașină în comunism a fost Naarghita, solista fenomen a anilor ’60-’80.
pasionată de muzica și cultura indiană, a fost atât de populară încât a fost invitată în India chiar de controversatul prim-ministru Indira Gandhi, în 1967. Naarghita, al cărei nume real era Maria Amarghioalei, a fost o prezență fascinantă atât pe scenele din România, cât și pe cele internaționale. Relația sa cu India a fost una specială, fiind onorată ca o regină pentru contribuțiile sale la promovarea culturii țării asiatice. Acolo românca originară din Vrancea a locuit aproape un an pe cheltuiala guvernului indian, iar legenda Bollywoodului, Raj Kapoor, vedeta din ”Vagabondul” (unul dintre cele mai populare filme din istoria cinematografiei indiene) s-a îndrăgostit de ea și i-a făcut oferte colosale doar să rămână în New Delhi.
„Până la 1 milion de dolari mi s-a oferit numai pentru un interviu și un cântec cu Raj Kapoor”, povestea Naarghita într-unul dintre ultimele sale interviuri, acordat în 2012. Însă în perioada sa de glorie, faima sa a deranjat-o pe Elena Ceaușescu, soția dictatorului Nicolae Ceaușescu, care i-a interzis artistei să mai călătorească în străinătate. Cu toate acestea, Naarghita a continuat să fie adulată de public, umplea stadioane și avea fani chiar și peste hotare.
Privea comunismul din luxul limuzinei cu aer condiționat unică pe șoselele de atunci ale României
Vedeta cu cea mai scumpă mașină în comunism! În anii ’70, Naarghita a reușit să achiziționeze una dintre cele mai scumpe automobile din România acelor vremuri, o limuzină Ford Thunderbird din 1967. Mașina, care costa atunci aproximativ 7.000 de dolari (echivalentul a peste 70.000 de dolari la valoarea actuală), era o raritate pe șoselele comuniste. La cursul valutar neoficial din România acelor ani, prețul limuzinei depășea veniturile medii ale unui angajat dintr-o viață de muncă.
Thunderbird-ul era dotat cu aer condiționat, cutie automată, tapițerie din piele, sistem audio avansat și un motor impresionant, de 6.998 cm³, care dezvolta 340 de cai putere. Limuzina, mereu condusă de șofer, atrăgea privirile tuturor, inclusiv ale elitei comuniste, deranjată de opulența afișată.







