Compania raportase, în schimb, în primele şase luni ale anului trecut un profit net de 376.000 lei.
Cifra de afaceri a Ves s-a cifrat în intervalul ianuarie - iunie la 12,87 milioane lei (3,04 milioane euro), cu 20% mai mică decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 16,03 milioane lei.
De asemenea, veniturile companiei s-au diminuat cu 5% în primele şase luni, până la nivelul de 22,66 milioane lei (5,36 milioane euro), în timp ce costurile au stagnat la 23,34 milioane lei (5,52 milioane euro).
Conducerea producătorului de articole din metal a hotărât să trimită în iulie în şomaj tehnic 337 de salariaţi, în urma acestei măsuri activitatea de producţie comprimându-se la jumătate.
Acţiunile producătorului de vase emailate Ves Sighişoara se tranzacţionează din mai 2008 la categoria a doua a pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după transferul de pe piaţa Rasdaq, sub simbolul VESY.
Compania are în prezent un capital social de 9,33 milioane lei, divizat în 93,31 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Potrivit ultimelor raportări, acţionarii principali ai companiei sunt Idifta Bucur, cu 11,54% din capital, şi casa de brokeraj WBS România, cu 11,57% din acţiuni.
Valoarea de piaţă a companei este de 7 milioane lei (1,66 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 0,0750 lei/acţiune, stabilită la închiderea şedinţei bursiere de marţi.