Ieri, în a 51-a zi de protest neîntrerupt, greviștii de la Electrolux Satu Mare, supranumiți „vestele albastre”, au ajuns la București. De opt săptâmâni, oamenii refuză lucrul în condițiile actuale de salarizare în fabrica suedeză. Vor 2 lei în plus pe oră, ceea ce înseamă aproximativ 300 de lei pe lună.   În total, Electrolux are 930 de muncitori care beneficiază de Contractul Colectiv de Muncă. Ieri dimineață a avut loc o nouă rundă de negocieri între conducerea Electrolux Satu Mare și sindicaliști, negocieri în urma cărora însă nu s-a întâmplat nimic notabil.   Inițial, conducerea a făcut o ofertă de 50 de bani pe oră în plus, iar acum a mai adăugat 5 bani. Salariații nu acceptă așa ceva.   În frunte cu președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, dar și cu alți lideri de sindicat, muncitorii au protestat în fața Ambasadei Suediei de la București. Vicepreşedintele Cartel Alfa, Marian Apostol, a declarat că scopul caravanei este de a atrage atenţia asupra modului în care conducerea Electrolux îşi tratează muncitorii de la fabrica din Satu Mare şi nu de a protesta împotriva produselor firmei.   Articolul integral pe LIBERTATEA