"Este nevoie, pentru guvern, de o majoritate stabilă, pentru a putea să îşi pună în aplicare proiectele, pentru a nu sta tot timpul la un vot sau două diferenţă faţă de cei din opoziţie", a arătat premierul desemnat.
La rândul său, liderul grupului minotităţilor naţionale, Varijan Pambuccian, a precizat că în protocol au fost menţionate chestiuni cu caracter general, care ţin de menţinerea unui echilibru corect între măsurile economice care vor fi luate şi măsurile sociale.
El a spus că în protocol este prevăzută reîntregirea salariilor, punct la care grupul său a ţinut foarte mult.
"Am convenit asupra reparării acelei erori cu celeritate, eroare care ţine de CASS", a adăugat acesta.
Pambuccian a spus că, prin acord, s-a convenit asupra trecerii prin Parlament a Legii cadru pentru minorităţile naţionale, ultima lege organică prevăzută în Constituţie care nu există încă în legislaţia românească.
Potrivit deputatului, documentul conţine, printre altele, menţiuni referitoare la dezvoltarea învăţământului pentru cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale.



