''Am fost foarte bucuros să îl întâlnesc pe dl preşedinte al PE ca cel mai legitim corp al Europei, Parlamentul, şi ca poziţie a sa de vechi prieten şi susţinător al României ca ţară. Bineînţeles că am schimbat anumite idei despre ultimele luni şi trebuie să spun că întotdeauna discuţiile cu dl Schulz, până şi criticile, le-am primit ca venind de la un prieten al ţării şi al meu. L-am asigurat pe dl Schulz exact ce l-am asigurat şi pe preşedintele Comisiei Europene, dl Barroso, că România a trecut de criza politică, ambele părţi învăţând lecţia politică din această vară cu probleme şi cred că ţara noastră, Guvernul nostru, se implică total în îmbunătăţirea relaţiilor cu toate statele europene, pentru a fi o parte activă a Europei şi care să fie implicată foarte mult în discuţiile politice referitoare la cele mai importante provocări ale Uniunii Europene în următoarele luni şi în următorii ani'', a declarat premierul, la finalul unei întrevederi avute cu preşedintele PE la Bruxelles.
Potrivit acestuia, România are nevoie de Uniunea Europeană, iar UE are nevoie ca România să fie un membru dedicat cu drepturi depline.



