money.ro
Piețe financiareAna Draghici

Victor Ponta: Pentru România este mai bine că nu s-a ajuns la o soluţie la Bruxelles

Publicat la 23.11.2012, 18:12:49

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Victor Ponta: Pentru România este mai bine că nu s-a ajuns la o soluţie la Bruxelles

El a declarat, vineri seară, la Botoşani, că, pe fondul neadoptării bugetului, România va avea timp să negocieze capitolele care sunt dezavantajoase.

 

"Într-un fel îmi pare rău că nu există un consens la nivel european, dar pentru România e mai bine să nu se ajungă la nicio soluţie acum decât să se ajungă la o soluţie proastă. În perioada următoare, noi toţi trebuie să negociem să scoatem acele prevederi care sunt dezavantajoase pentru România şi să obţinem o alocare cât mai bună", a precizat Victor Ponta.

 

Primul-ministru a subliniat că pentru România este important ca Uniunea Europeană să nu mai impună "condiţii clar îndreptate împotriva României".

 

"Trebuie să avem alocările suficiente pentru politica agricolă comună. Am discutat şi cu preşedintele Franţei şi cu primul-ministru al Poloniei ca să ne coordonăm şi să avem sprijin pentru politica agricolă comună, iar la coeziune o sumă cât mai mare şi mai ales să fie scoase condiţiile acelea care erau împotriva României", a adăugat Ponta.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite