Cel puţin la prima vedere, percepţia de risc asupra României ar fi trebuit să se amplifice exponenţial. Motiv pentru care, în ultimele două săptămâni, în mai toate discuţiile pe care le-am avut cu analiştii străini, inclusiv cu reprezentanţii agenţiilor de rating, am încercat să aflu cum se poate cuantifica acest risc. Nu am primit un răspuns clar. Unii spuneau că zbaterile politice sunt incluse în preţ înainte de alegeri, alţii păreau mai degrabă preocupaţi de numirea unui jurist în funcţia de viceguvernator. Singurul reper clar l-am primit de la Standard&Poor’s. Este vorba despre rata de recuperare a datoriei emise de România, în cazul intrării în incapacitate de plată. O altă întrebare pe care am adresat-o insistent analiştilor străini a fost cea legată de oportunitatea emiterii de eurobonduri în actualul context. Cei mai mulţi au fost de părere că nu este un moment bun. Nu m-au convins însă argumentele lor. Tocmai din cauza faptului că nimeni nu a putut traduce în cifre riscul! CDS-ul aferent ţării noastre abia s-a mişcat, în condiţiile în care, în ultimele opt luni, a fost extrem de reactiv.
Aşadar, este sau nu este bine să emitem acum eurobonduri? Evident, totul depinde de preţ, dar cred că aici există o anumită marjă pe care ne-o putem asuma. Spre exemplu, MFP poate renunţa la iniţiativa externă şi poate merge pe cărările deja bătătorite. Adică să se împrumute pe plan intern. De la cine? De la bănci, evident. A mai făcut-o deja, iar preţul ar fi, cu siguranţă, mai mic. Chiar dacă obiectivul ministerului nu este acela de a emite titluri denominate în valută, nevoia l-a împins s-o facă. Băncile dispuneau de sume importante în euro, pe care s-au angajat să nu le scoată din ţară. Mai mult, faptul că BNR va reduce în continuare rezervele în valută ar putea, teoretic, facilita o situaţie similară. Însă, având în vedere că scadenţa pentru eurobonduri este mai mare, vorbim şi despre un randament maxim mai ridicat, probabil puţin sub 6%. Cu câteva zile în urmă, un analist economic avansa o altă propunere: statul să se împrumute pe intern, în euro, de la populaţie!
Ceva de genul: “Ce, românii de rând nu au voie şi ei să plaseze euro la randament atractiv?”. Foarte tentant, de altfel. Eu, unul, aş cumpăra cu două mâini, dacă statul mi-ar da peste 5,5%. Sună atât de bine şi pare atât de simplu! “Ce te faci însă dacă populaţia se apucă să retragă euro cu sutele de milioane din bănci?”
Întrebarea retorică îi aparţine lui Radu Soviani şi mi-a adresat-o într-o discuţie pe marginea acestui subiect. Aşa şi este! Dacă Finanţele şi-ar dori să atragă un miliard, spre exemplu, ar fi exact miliardul pe care băncile s-au străduit să-l “aducă de acasă”, în urma testelor de stres. Este nedrept, dar asta-i viaţa! De ce este important să emiţi în afară? Pentru că, la un moment dat, poate chiar eşti nevoit s-o faci, iar dacă titlurile tale nu se bucură de lichiditate, ai o problemă. În momentul de faţă, România este prezentă pe pieţele externe cu doar două emisiuni, ceea ce înseamnă extrem de puţin. Din acest punct de vedere, demersul este justificat. Preţul este însă mai important decât orice, mai ales acum. Greu de anticipat care va fi acesta până la urmă. Dincolo de “pricing”, alcătuirea efectivă a preţului, contează foarte mult şi strategia cumpărătorilor. Cu alte cuvinte, unii le ţin până la maturitate, dar cei mai mulţi intenţionează să tranzacţioneze intens. Ponderea acestora va fi definitorie. Repet, totul depinde însă de preţ. Dacă acesta va fi prea mare, să zicem cu 1-1,5 puncte procentuale peste ceea ce s-ar putea obţine de pe piaţa internă, nu văd nicio justificare. În cazul de mai sus, pedigriul extern va trebui să mai aştepte, până când România va fi cu adevărat credibilă. Dacă însă marja este suportabilă, merită. Pentru că, pe termen lung, ne va ajuta, iar la un moment dat, datoria ar putea să coste mai puţin. În acest sens, respectarea “ad-literam” a acordului cu FMI este crucială.
Orice derapaj, cât de mic, face ca discuţiile pe tema eurobondurilor să devină inutile. Asta pentru că acordul, atât timp cât stă în picioare, reprezintă garantul măsurilor structurale fără de care România nu se va putea defini din punct de vedere economic în viitor.
> Victor Popa este realizatorul emisiunii Business Line şi corealizator al rubricii 3&U la The Money Channel
