money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Videanu: Mantog e un bun specialist, si-ar putea gasi orice loc in cadrul Ministerului Economiei

Publicat la 04.04.2009, 15:02:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Videanu: Mantog e un bun specialist, si-ar putea gasi orice loc in cadrul Ministerului Economiei

"Demisia lui Ionel Mantog din fruntea Complexului Energetic Turceni a fost un act personal, pentru care eu l-am admirat pe Mantog. Contez pe Ionel Mantog ca pe un specialist foarte bun, este un om cu viziune. Va spun cu onestitate ca Mantog cunoaste foarte bine sistemul energetic din Romania. Este, de asemenea, un important membru al PD-L, un om politic puternic. Si-ar putea gasi orice loc in cadrul Ministerului Economiei, oricand, daca PD-L va avea nevoie de el. Este punctul meu de vedere si cred ca partidul are nevoie de Mantog”, a spus Adriean Videanu, transmite corespondentul NewsIn.

Intrebat daca Ionel Mantog va reveni la Ministerul Economiei pe postul de consilier al ministrului, Videanu a spus ca inca nu se stie: „Vom vedea daca va reveni”, a fost raspunsul ministrului.

La inceputul acestui an, Ionel Mantog a fost consilier personal al ministrul Economiei, Adriean Videanu. La scurt timp de la numirea in functia de consilier, Videanu l-a numit pe Mantog director general al Complexului Energetic Turceni, functie din care a demisionat dupa aproximativ doua luni, in data de 16 martie. Mantog a afirmat ca decizia sa de a demisona a fost motivata personal, dar si politic: „Presiunile la care am fost supus in ultima vreme le intelegeti, si nu este vorba neaparat de ceea ce suport eu, ci de ceea ce suporta cei de pe langa mine. Trebuie sa ma judec intr-un dosar penal, in conditiile in care si-au facut case, la fel ca mine, alti oameni cu functii publice si care nu au nici un fel de dosar. (...) In ultima vreme am devenit tinta anti-partidului, presiunile media sunt mari”, spunea atunci Ionel Mantog.

Ionel Mantog a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie pentru abuz in serviciu si folosirea de informatii clasificate pentru a-si construi o vila de stramutat de lux. Mantog este acuzat, alaturi de fosta conducere a SNLO, ca a cumparat pe bani de nimic case despre care stiau ca urmeaza sa fie expropriate si demolate, iar in schimbul cocioabelor au primit din partea SNLO vile de lux. Mantog a mai ocupat functiile de secretar de stat in cadrul Ministerului Economiei si director economic al SNLO.

Sursa: NewsIn
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite