"Dacă preţul petrolului scade sub 70 dolari (pe baril), vom avea o problemă. Însă, dacă acesta ajunge la 200 dolari, ecuaţia e foarte simplă, iar dacă trece de 200 dolari atunci situaţia se simplifică şi mai mult", a spus Ghosn, la salonul auto de la Frankfurt.
Renault a anunţat că vrea să vândă 100.000 de maşini electrice până în 2016 în Israel şi Danemarca, primele ţări care au angajat partenerul american al Renault, Better Place, să creeze reţele naţionale de staţii pentru încărcarea şi schimbarea bateriilor. Renault şi Better Place plănuiesc să închirieze baterii mai degrabă decât să le vândă drept componente ale maşinii.
Renault şi Nissan vor propune modele electrice concurente generaţiei noi de autoturisme hibrid (pe benzină şi electrice) ale Toyota Motor Corp. Modelul Fluence, prezentat pentru prima dată la Frankfurt, ar putea deveni după 2011 prima maşină electrică lansată masiv pe piaţă, dacă acordul cu Better Place aduce beneficii.
Ghosn estimează că piaţa maşinilor electrice va ajunge la o cotă de piaţă de 10% până în 2020, faţă de 1,5-2% cât anticipează reprezentaţii Volkswagen sau 0,6% prevăzută de compania de consultanţă IHS Global Insight. Pentru aceasta va fi nevoie însă de înbunătăţirea capacităţii bateriilor, care limitează funcţionarea maşinii la 160 km la o singură încărcare.





