Viitorul omenirii, ameninţat de foamete

Potrivit statisticilor, până în 2050 populaţia planetei va ajunge la 9 miliarde de locuitori, faţă de 6,5 în momentul de faţă. O problemă extrem de complicată cu care ar urma să se confrunte omenirea în acest orizont este hrana, care deja se dovedeşte insuficientă (sau inaccesibilă). Dacă la populaţia actuală a planetei numărul celor subnutriţi a ajuns la aproximativ două miliarde, iar al celor aflaţi în stadiul de înfometare, la aproape 854 milioane, se pune problema ce se va întâmpla la o populaţie de 9 miliarde, cum va putea fi asigurată alimentarea. Va putea planeta să hrănească un număr atât de mare de oameni?

În mod normal, pentru a satisface cererea actuală de alimente producţia agricolă ar trebui să crească cu 30%. Pentru a satisface însă 9 miliarde de oameni ea ar trebui să fie de două ori mai mare decât valoare înregistrată în prezent, potrivit specialiştilor din domeniu.

Prima soluţie pentru această problemă, conform studiului realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) ar fi dublarea suprafeţelor cultivate. Terenurile arabile date în exploatare măsoară la ora actuală 1,5 miliarde de hectare. Folosindu-se de imaginile obţinute de sateliţi, studiul FAO subliniază că suprafaţa totală care ar putea fi exploatată în agricultură ar fi de aproximativ 2,8 miliarde de hectare, cea mai mare parte din această suprafaţă aflându-se în Africa şi America de Sud.

Potrivit experţilor francezi, citaţi de cotidianul Le Monde, cifra prezentată de raportul FAO nu este însă una realistă, şi asta fiindcă o mare parte din suprafeţele care acum apar nelucrate sunt de fapt incluse în rotaţia culturilor.

O a doua soluţie, pe care cea mai mare parte a agronomilor o consideră realizabilă, ar fi majorarea randamentului mediu al suprafeţelor cultivate. Astfel, în ţările dezvoltate, agricultura intensivă ar permite randamente ridicate (dela 2 la 10 tone pe hectar). Din păcate însă, subliniază experţii agricoli, nici aceasta nu se dovedeşete o soluţie prea simplă şi complet realizabilă. Deoarece ţările din partea de Sud (din Africa şi America de Sud) nu îşi permit să facă investiţii care să ducă la creşterea randamentului suprafeţelor agricole, sarcina va cădea în spatele ţărilor dezvoltate. Ca atare, se profilează o poluare excesivă a solurilor acestor ţări care, pe termen lung, poate afecta puternic calitatea produselor. În plus, preţul tot mai ridicat al petrolului va duce şi el la scumpirea îngrăşămintelor chimice, fapt ce se va traduce imediat şi în preţul final al alimentelor.

Deşi organismele modificate genetic (OMG) încep să fie folosite pe o scară tot mai largă, nici ele nu pot fi considerate o soluţie pentru această problemă, consideră specialiştii. Iar asta, subliniază aceştia, fiindcă pe de o parte nu se cunoaşte în totalitate impactul lor asupra sănătăţii, iar pe de altă parte fiindcă sunt prea scumpe pentru ţările sărace.

O problemă politică

Potrivit agronomilor, soluţia ar trebui să presupună o folosire tot mai mică a maşinilor, a îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor - pe care ţările sărace oricum nu îşi permit să le achiziţioneze.

Un proiect dirijat de către Banca Mondială, şi ale cărui rezultate ar urma să fie publicate la sfârşitul acestui an, mizează pe asocierea unor culturi diferite pentru creşterea randamentului agriculturii în ţările sărace. Dacă acest proiect se va dovedi viabil, atunci el ar trebui să ducă la dublarea producţiei agricole până în 2050, fără consecinţe grave asupra mediului.

Cu toate acestea, se subliniază în comentariul Le Monde, soluţiile propuse de specialişti ignoră o mulţime de necunoscute, care, în anumite condiţii ar putea întârzia sau chiar anula realizarea proiectelor. Astfel, nu se ştie până la ora actuală care va fi ponderea biocarburanţilor în cadrul combustibililor peste 40 de ani, şi, ca atare, nici ce suprafeţe vor fi ocupate de culturile corespunzătoare. O altă necunoscută este evoluţia climei: inundarea unor zone, deşertificarea altora sau alte calamităţi ar putea compromite suprafeţe imense.

Cea mai mare dificultate şi necunoscută rămâne însă politica marilor puteri faţă de comerţul agricol: în condiţiile în care ţările dezvoltate îşi vor menţine la cote ridicate subvenţiile pentru producătorii interni şi taxele vamale pentru importuri, ţările sărace vor continua să se confrunte cu problema penuriei şi a accesului pe piaţă.

Ceea ce este pus sub semnul întrebării în aceste condiţii este chiar soarte zonelor rurale: o creştere a dificultăţilor cu care se confruntă agricultorii va duce la o urbanizare masivă, la scară globală, care va cere noi resurse şi noi locuri de muncă, pe care tocmai ţările sărace nu vor reuşi să le creeze.