„E adevarat ca sunt contracte pe termen limitat, dar sumele sunt substantiale. Bancile sunt interesate doar de ceea ce scrie pe cartea de munca de la teatru. Cu ceea ce am inscris acolo as putea sa-mi cumpar doar cearsafuri“, spune Andi Vasluianu. Are planuri si pentru o afacere. Acum insa pare doar o utopie. „Este o afacere la care visez de cand ma stiu. Odata, cand voi avea bani mai multi, voi face o scoala de teatru“. Pana atunci, pregateste tineri pentru admiterea la UNATC. Fara bani. Chiar si acum sau mai ales acum, in perioada de criza. „Cei mai multi copii au intrat. Este o pasiune mai veche si nu m-am gandit niciodata sa renunt la ea. Pentru ca si eu am avut noroc de niste oameni care m-au invatat. Nu mi se pare firesc, daca pot ajuta, sa renunt“. Considera ca nu a facut compromisuri profesionale pentru a castiga mai multi bani. „Compromisul apare atunci cand nu te mai gandesti la ceea ce faci. In momentul in care te duci sa filmezi si te gandesti doar la momentul in care iti vei lua banii, acela cred ca este un compromis. Atata timp cat uit ca la finele proiectului voi lua si bani, e mare lucru“. Si, in plus, nu ar juca in telenovele. „Nu stiu sa fac chestia asta. Este un ritm infernal, pe care nu mi-l pot asuma. Apoi, iubesc foarte mult teatrul si nu l-as lasa pentru nimic in lume“. Singurul lucru pe care il poate face este sa „teasa“ vise. „Sa-l scot pe om din ale lui, sa mai uite un pic de realitate. Acesta este singurul lucru pe care il pot face. Pentru noi, pentru actori si pentru regizori, cred ca acesta ar trebui sa ne fie telul – sa incercam sa scoatem oamenii dintr-o lume ingrozita de ceea ce se intampla, sa incerci sa te joci, sa ii scoti de acolo, sa se bucure de niste vise pana la urma. Este singurul lucru pe care putem sa-l facem. In rest... Ne mai luam si noi un apartament, daca putem, mai strangem niste bani si tot asa“.