”Se încheie o perioadă tumultoasă, intensă şi plină de provocări pentru mine. Am decis să nu mai continui ca ministru al Energiei. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru suportul pe care mi l-au acordat pe parcursul a peste 3 ani şi jumătate: preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele PNL Nicolae Ciucă, colegii de partid, de la centru şi liberalii mehedinţeni, echipa din minister, colegii din Guvern şi Parlament, colaboratori, parteneri din UE, parteneri din SUA, parteneri internaţionali şi cetăţeni”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Virgil Popescu.
Acesta a precizat că ”a fost o perioadă intensă, plină de provocări în domeniul energiei”.
”Am trecut prin cea mai cruntă criză energetică, război la graniţe, dar trecut cu bine. Cu toate acestea am dus înainte proiecte majore şi cu impact foarte mare (dezvoltarea programului nuclear - unităţile 3 şi 4, SMR), parteneriatul Romgaz - Petrom pentru extragerea gazelor din Marea Neagră, investiţiile CEO, construcţia viitoarei centrale de la Mintia, atragerea investiţiilor din Fondul pentru Modernizare, din PNRR şi multe altele”, a mai scris Popescu.
Acesta îşi exprimă încrederea că toate aceste proiecte vor fi duse la final de viitorul ministru, cu sprijinul prim – ministrului, ”pentru că România trebuie şi va fi independentă energetic”.



