Ieri a nins in Bucuresti, Dobrogea, Oltenia, Banat, Crisana si Maramures. Singurele probleme existente, in prezent, sunt in judetele Constanta si in Bacau, din cauza caderilor abundente de zapada. Inspectorul scolar general al judetului Gorj, Liviu Andrei, a anuntat ca astazi toate unitatile scolare isi vor putea relua cursurile, fara probleme. Pe de alta parte, in judetul Dolj, autoritatile au declarat ca o singura unitate scolara nu va incepe cursurile, intrucat drumul de acces spre unitatea de invatamant nu poate fi deszapezit.

In ceea ce priveste traficul aerian, din cauza vremii au fost anulate, ieri, trei zboruri internationale pe Aeroportul Otopeni si alte zece curse au fost intarziate, potrivit Centrului Infotrafic al Politiei Romane. De asemenea, alte zece curse aeriene, dintre care noua internationale si una interna, au avut intarzieri intre o ora si trei ore, atat la plecare, cat si la sosire. La Aeroportul Baneasa nu s-a anulat nicio cursa dintre cele programate, 12 zboruri internationale avand insa intarzieri cuprinse intre o ora si trei ore, atat la sosire, cat si la plecare. Potrivit sursei citate, ieri-dimineata, opt trenuri de persoane, pe rute interne, au avut intarzieri cuprinse intre 20 si 60 de minute.

Trei drumuri judetene din Teleorman au ramas inchise, ieri, din cauza zapezii. Tronsonul Drajna-Fetesti a fost redeschis, sambata noaptea, in prezent, Autostrada Soarelui (A2) fiind practicabila in totalitate.