Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, Sebastian Vlădescu a declarat că, de luna viitoare, Guvernul va aplica noi măsuri de reducere a cheltuielilor publice, care vor include şi disponibilizări de personal. Ar urma să fie vorba de concedierea a peste 70 de mii din cei 1,2 milioane de salariaţi de la stat, afirmă Reuters. Disponibilizările vor fi realizate pînă anul viitor. Sebastian Vlădescu a precizat că fiecare ministru va decide modul în care vor fi operate măsurile de austeritate în instituţiile pe care le conduc.
Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a declarat că este sigur că măsurile de austeritate vor duce deficitul bugetar la 6,8 la sută din PIB, nivelul negociat cu FMI. Dacă deficitul va creşte peste acest nivel, atunci vor apare semne de întrebare, a mai spus Vlădescu. Referindu-se la atacul legilor austerităţii la Curtea Constituţională, ministrul Finanţelor s-a declarat încrezător că judecătorii vor respinge contestaţiile şi deciziile de reducere a salariilor şi pensiilor vor fi puse în practică cât mai repede posibil.
FMI a condiţionat, de altfel, acordarea celei de-a cincea tranşe din împrumut de angajarea unor măsuri concrete de austeritate. Boardul FMI va lua o decizie în cadrul şedinţei din 28 iunie. Cei 850 de milioane de euro ar urma să ajungă în conturile BNR în luna iulie.
Vlădescu: Disponibilizările bugetarilor încep de luna viitoare. Tăierile vor fi simţite din august (VIDEO)
Publicat la 17.06.2010, 05:26:38
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
