Brokerii spun ca pe pietele externe, a caror evolutie este principalul element care influenteaza evolutia bursei in aceste momente, nu s-a schimbat nimic. In aceste conditii, cei mai multi dintre brokerii chestionati de Business Standard sunt chiar mai categorici, spunand ca perioada de raportari nu va avea niciun efect asupra tendintei de pe piata.
“Eu nu cred ca rezultatele vor misca bursa. Poate doar punctual, daca va fi ceva spectaculos, cum a fost cazul Azomures, in primul trimestru. Nu a intervenit nimic nou pe pietele externe, principalul element care influenteaza bursa locala acum. Dar asta nu inseamna ca rezultatele nu sunt relevante. Cand piata o sa-si revina, o sa conteze cine a avut rezultate bune acum”, considera Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest.
Alti brokeri subliniaza ca eventualele aprecieri care ar putea aparea vor fi doar pe termen scurt.
“Intotdeauna, rezultatele au reusit sa influenteze piata, iar de aceasta data, cred ca datele, care ma astept sa fie relativ bune, vor duce putin piata in sus, dar numai pe termen scurt, in conditiile in care, fara discutie, ramanem corelati cu ce se intampla pe pietele externe”, spune Valerian Ionescu, directorul departamentului de Tranzactionare al Bancii Comerciale Romane.
Analistii chestionati sunt de parere ca investitorii straini au inceput sa se retraga de pe piata inca de anul trecut, cand au aparut primele ingrijorari cu privire la volatilitatea macroeconomica a Romaniei. Acestia sunt de parere ca, pana la finele anului, lucrurile nu se vor schimba semnificativ pe piata locala.
“A scazut foarte mult apetitul de risc al investitorilor. Degeaba ca, la nivel micro, o companie merge foarte bine, pentru ca aceasta nu ii poate convinge pe investitorii straini, iar romanii nu pot misca piata decat speculativ”, a declarat Camil Apostol, analist in cadrul BRD Securities. El spune ca piata locala nu este privita diferit, in aceste momente, de investitorii straini, fata de pietele dezvoltate.
“La noi, cele mai importante companii sunt cele financiare si cele petroliere, iar strategii internationali indica investitorilor sa evite bancile si firmele petroliere. Si, daca au aceste recomandari, investitorii ocolesc companiile financiare si petroliere de pe toate pietele, chiar daca nu sunt direct afectate de criza”, a precizat Apostol.
“Initial, am crezut ca, pentru straini, cel mai important era faptul ca Romania este sensibila din punct de vedere macro. Acum, vad ca sunt din ce in ce mai pesimiste stirile de afara si scade apetitul de risc, deci, degeaba ne infrumusetam noi acum”, a mai spus Apostol.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.