Vosganian: Corelarea salariilor cu coşul minim, cerută de moţiune, a fost abrogată de PSD în 2003
Publicat la 28.02.2008, 12:38:59
"Am făcut reevaluarea coşului minim pentru fiecare an, iar pentru 2008 suma alocată pentru coşul minim se va ridica la 8.100.000 lei. Dacă împărţim asta la opt, numărul maxim de membri de familie, rezultă 2,8-2,9 milioane lei pentru o persoană", a spus oficialul de la Finanţe. "Dat fiind că salariul minim pe economie este de 500 lei, pe 2008-2009, această sarcină este îndeplinită", a adăugat Vosganian.
"Guvernul a luat măsuri de creştere a nivelului de trai începând cu întâi octombrie", a mai spus ministrul, adăugând că alocaţia bugetară a crescut de la 10% din PIB la 12% din PIB. Creşterea alocaţiilor pentru copii, la 40 de lei pe lună, şi acordarea ajutoarelor pentru căldură, care se ridică la 800 milioane lei, constituie şi ele, în opinia oficialului MEF, argumente care susţin ideea că guvernul este în consens cu observaţiile moţiunii.
Guvernul a adoptat, în septembrie 2007, o ordonanţă prin care alocaţia de stat pentru copii era majorată de la 1 ianuarie 2008 cu 28%, de la 25 lei la 32 lei. În primele zile ale anului, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, anunţa că alocaţia va fi majorată din nou, de la 1 martie, valoarea acesteia urmând să ajungă la 40 lei pe lună.
Senatul a adoptat, marţi, moţiunea simplă privind nivelul de trai iniţiată de PSD şi semnată şi de PC cu o majoritate de 74 voturi pentru, 33 împotrivă şi nicio abţinere, votul fiind secret.
Potrivit regulamentului Senatului, odată adoptată, moţiunea simplă devine obligatorie pentru Executiv. În plus, pe tema obligativităţii Guvernului în raport cu moţiunile simple există şi o reglementare dată de CCR anul trecut, după ce a fost adoptată moţiunea simplă prin care se cerea demisia ministrului Justiţiei din acea perioadă, Monica Macovei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
