Vosganian: Deficitul bugetar va fi anunţat la începutul lui martie, nu la sfârşit de an ca până acum
Publicat la 28.02.2008, 13:05:27
"Din punctul de vedere al execuţiei fiscale, anul 2007 a însemnat o cotitură pe care o vom continua în anii următori", a spus Vosganian. Ministrul a adăugat că nu vom mai afla la sfârşitul anului care e deficitul bugetar, ci undeva la începutul lunii martie. "În calculul deficitului bugetar vor intra componente care nu existau înainte, cum ar fi deficitele autorităţilor autonome şi execuţiile municipalităţilor", a precizat oficialul MEF.
Şeful Finanţelor a declarat că, în baza unor cifre preliminare, veniturile la bugetul consolidat au fost de 140,4 miliarde lei, în timp ce cheltuielile au fost de 150,71 miliarde lei. Deficitul bugetar este, astfel, de 10,27 miliarde lei, ceea ce înseamnă 2,63%, însa acesta poate să coboare până la 2,55%.
Vosganian a subliniat că 0,4% sunt cheltuieli care nu s-au luat în calcul. "Acestea reprezintă titlurile nominative la Fondul Proprietatea si despăgubirile pentru cei care au depus bani pentru Dacii până în 1991", a spus Vosganian. "Din estimările MEF, deficitul bugetului consolidat va fi de 2,1 - 2,2% din PIB", a completat ministrul.
Vosganian a mai declarat că este necesară elaborarea unui buget multianual, pentru a putea controla mai eficient cheltuielile bugetare. Ministrul a precizat se va face o economie de 1,1 miliarde euro la prima rectificare, dar suma ar putea va creşte, în viitor, la 2 miliarde euro. "Diferenţa de până la 2 miliarde euro urmează să fie discutată la următoarele rectificări bugetare", a precizat Vosganian, în replică la prevederile moţiunii simple privind nivelul de trai, iniţiate de PSD.
"Deficitul bugetar revizuit, pe 2007, a fost de 2,6% din PIB-ul preliminar", a declarat, miercuri seară, ministrul Vosganian. "Deficitul administraţiei centrale a fost de aproximativ 1,5-1,6% din PIB", a mai spus oficialul MEF, cifrele fiind aproape de estimările pe care le-a revizuit în noiembrie.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a prezentat, deja, premierului Călin Popescu Tăriceanu un program de reducere a cheltuielilor bugetare cu 1,1 miliarde euro în 2008, Vosganian precizând că deficitul bugetar, în 2010, nu trebuie să depăşească 1% din PIB.
Senatul a adoptat, marţi, o moţiune simplă privind nivelul de trai iniţiată de PSD şi semnată şi de PC cu o majoritate de 74 voturi pentru, 33 împotrivă şi nicio abţinere, votul fiind secret. Potrivit regulamentului Senatului, odată adoptată, moţiunea simplă devine obligatorie pentru Executiv.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
