money.ro
Actualitatemoney.ro

Vremea in Europa-19 octombrie

Publicat la 18.10.2006, 17:01:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vremea in Europa-19 octombrie

O serie de depresiuni atmosferice generate deasupra Ocenului Atlantic, afectează vremea în toata partea de vest a Europei, din sudul Peninsulei Iberice până în nordul Arhipelagului Britanic şi sudul Scandinaviei. Deşi masa de aer adusă de circulaţia sudică este caldă, datorită acoperirii noroase şi a ploilor, nu vor fi mai mult de 21 de grade la Sevilia, 19 la Lisabona şi 16 la Madrid.

În Paris sunt ploi de vară, însoţite de descarcări electrice şi o maximă modestă, de 17 grade. La Londra cerul este înnorat şi numai 16 grade  la amiază. Nori de ploaie acoperă şi sudul Peninsulei Scandinave. La Oslo este destul de rece, 5 grade maxima.

În schimb, în centrul şi estul continentului vremea este bună şi se mai încălzeşte puţin faţă de astăzi. Dimineaţa este rece, dar la amiază vor fi 17-18 grade la Viena şi Budapesta şi 15 la Praga şi Varşovia. Se mai încălzeşte puţin la Moskova, 6 grade vor fi la amiaza dar ploaia nu va lipsi nici mâine.  La Minsk şi Kiev, vremea este bună, temperatura  creşte de la 0 grade dimineaţa la 8 şi respectiv 12 grade.

În Peninsula Balcanică, după furtunile şi ploile de ieri vremea se îndreaptă. Ceva condiţii de ploaie în prima parte a zilei la Atena. Temperatura mai câştigă 2-3 grade, iar maxima este de 19 grade. Vreme mai bună la Istanbul, cerul este noros, dar nu plouă şi se înregistrează 21 de grade.

Tot în capitala Italiei este cel mai cald. Si aici este înnorat, se apropie sistemul noros al depresiunii atlantice care aduce ploi intense în peninsula Iberică, dar este plăcut din punct de vedere termic, 24 de grade maxima

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite