Perturbarea, care afectează nu numai zborurile către şi dinspre Polonia, ci şi pe cele care trec prin spaţiul aerian al ţării, ar putea începe la 1 mai, a doua zi după încheierea perioadei de preaviz a controlorilor de trafic aerian care au ales să renunţe la locurile lor de muncă în loc să accepte noile reglementări de lucru, despre care afirmă că le pun în pericol siguranţa.
”De la 1 mai, CAA poloneză va implementa un program de anulare a zborurilor pentru a reduce semnificativ numărul de zboruri către/şi din spaţiul aerian polonez”, a spus Eurocontrol într-un comunicat trimis prin e-mail.
”Se anticipează că vor exista destui controlori pentru ca aeroporturile din apropierea Varşoviei să funcţioneze... cu o capacitate totală de aproximativ 170 de zboruri. Era aşteptat ca cele două aeroporturi din Varşovia să gestioneze în medie 510 zboruri în fiecare zi în luna mai”.
Potrivit sindicatului controlorilor de trafic aerian polonez, 180 din 206 de controlori care lucrează la Varşovia au ales să demisioneze în loc să accepte noile condiţii de muncă. Patruzeci şi patru dintre cei 180 au plecat deja, iar perioada de preaviz pentru restul de 136 se încheie pe 30 aprilie.


