Coadă în ultimele zile la Registrul Comerţului din Deva, unde micii afacerişti vin să-şi suspenda activitatea firmelor sau chiar să le dizolve. Patronii spun că afacerile merg din ce în ce mai greu, iar impozitul pe care vor fi nevoiţi să-l plătească de luna viitoare le anulează orice şansă de profit.
Potrivit noilor reglementări, chiar dacă nu obţin profit sau nu au activitate, firmele trebuie să plătească un impozit anual de minim 500 de euro. Taxa pentru suspendarea activităţii firmei este de 300 de lei, iar pentru dizolvare, de 500 de lei.
"La ora actuală se înregistrează un număr de 149 de societăţi comerciale care au dorit şi au solicitat suspendarea activităţii şi respectiv dizolvarea voluntară. Semnificativă este luna aprilie, când înregistrăm un număr de 81 de solicitări", a declarat Viorica Văleanu, directorul Oficiului Registrului Comertului Hunedoara.
Sursa:Realitatea TV



