"Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis că Parlamentul României va transmite o scrisoare doamnei comisar european Viviane Reding cu privire la evoluţiile şi obligaţiile pe care Parlamentul le are în îndeplinirea acelor criterii de mecanisme de cooperare şi verificare pentru acest an. Vrem să arătăm că procesul în reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei nu au fost întrerupte de evenimentele din iulie, că există un larg consens la nivelul autorităţilor din România cu privire la continuarea aplicării măsurilor necesare în aceste domenii şi în vederea consolidării progreselor înregistrate în ultimii ani, că programul de guvernare al actualei majorităţi a fost votat de Parlament şi că toţi indicatorii prevăzuţi în MCV sunt şi în strategia noastră", a declarat Zgonea la finalul şedinţei Biroului permanent al Camerei.
El a adăugat că Parlamentul a votat strategia naţională anticorupţie şi că va transmite comisarului european toate acele "elemente critice care sunt în zona Parlamentului şi care pot fi rezolvate", inclusiv dialogul constant cu Agenţia Naţională de Integritate şi deciziile luate în această privinţă, rapiditatea cu care Comisia juridică a analizat cu celeritate anumite sesizări din partea Parchetului General.



