Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a vorbit de un declin de până în minus 2 la sută. FMI estima până acum o scădere economică de 0,5 la sută în acest an, urmată de un avans de 3,6 procente în 2011. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat că noile estimări vor fi făcute la finalul misiunii, pe 4 august.
Cota unică nu va scădea la 10 procente, iar taxa pe valoare adăugată nu va urca la 25%. Ministrul Finanţelor susţine că nu analizează această posibilitate. Sebastian Vlădescu neagă astfel scenariul vicepreşedintelui PD-L, Gheorghe Flutur, care spune că o astfel de analiză se află pe masa coaliţiei de guvernare. Indiferent de decizie, susţin, oficialii BNR, România trebuie să fie atentă la concurenţa cu ţările din regiune în ceea ce priveşte atragerea de investiţii străine prin taxe şi impozite avantajoase.
"Nu analizam asa ceva. Efectul introducerii TVA de 24 la suta trebuie analizat si vom vedea exact daca recesiunea pe care o vom lua in considerare e de -1, -1,2% sau -2", a spus Vlădescu.
Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat că reprezentanţii Coaliţiei analizează posibilitatea reducerii cotei unice cu 6 procente şi majorarea TVA cu unu la sută, fără a da însă multe detalii.
"E o discutie si in coalitie si cu specialistii, Mai mult de atat nu sunt mandatat sa va raspund pentru ca nu avem un raspuns final. Simularile trebuie sa ne arate pana in 2013 ce se poate intampla. FMI e aici, va trebui sa discutam si cu ei", a spus vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
În acest timp, oficialii BNR atrag atenţia că taxele şi impozitele sunt instrumente prin care România poate atrage investiţii străine, iar din acest punct de vedere, avem concurenţă serioasă cu ţările din jur, cum ar fi Ungaria sau Bulgaria.
"Ce modalităţi vor fi, că va fi nevoie de o modificare a TVA, că va fi nevoie de o modificare a cotei unice, în jos, în sus, nu ştiu. Cert este că această bătălie cu ţările din jur pentru atragerea de investiţii străine noi trebuie să o purtăm în acest an, şi la anul şi în anii care vor veni", a precizat consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu.
În acest moment, în Bulgaria există o cotă unică de impozitare de 10%. Ungaria are o cotă progresivă, însă autorităţile au anunţat că intenţionează să aplice, de asemenea, o cotă unică de impozitare a veniturilor.
România, în pragul unui nou acord cu FMI?
Cezar Corâci, preşedintele UGIR 1903, a declarat că Guvernul şi FMI poartă discuţii pentru încheirea unui nou acord. Jeffrey Franks spune că discuţiile pe această temă nu au început încă, dar nu neagă faptul că România şi FMI ar putea încheia un nou acord, fie el stand-by sau precautionary.
De altfel, luni, Franks declara că Guvernul şi-a manifestat interesul pentru încheierea unui nou acord.
Premierul Emil Boc a precizat că nu se ia în calcul, pentru moment, semnarea unui nou acord cu FMI, fiind prematură o asemenea discuţie. “Este prematur să discutăm despre un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional şi nu discutăm în acest moment despre un nou acord”, a precizat premierul Emil Boc, răspunzând unei întrebări. Şi ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a spus că un nou acord cu FMI nu se numără, deocamdată, printre subiectele discutate cu delegaţia Fondului.
Franks, FMI: Fondurile europene trebuie folosite înainte să dispară
Situaţia absorbţiei fondurilor europene este îngrijorătoare, spun oficialii FMI prezenţi la Bucureşti. O recunosc şi autorităţile române care promit însă, că, de acum înainte, vor monitoriza atent contractele care trebuie implementate. România a semnat contracte de 6 miliarde de euro. Plăţile efective nu ajung însă, nici măcar la un miliard.
"Suntem foarte îngrijoraţi de absorbţia fondurilor europene, vrem să depunem toate eforturile pentru a îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene. Nu există nicio neînţelegre cu Guvernul în această privinţă. Discutăm cu membrii Executivului, cu colegii noştri de la Uniunea Europeană pentru a dezvolta strategii. Situaţia este foarte grea. Provocarea este că există o sumă care ar fi accesibilă gratis şi este nevoie de suport din punct de vedere tehnic...acest proces", a declarat şeful misiunii FMI la Bucureşti.
Ziua 3. Experţii FMI se întâlnesc astăzi cu reprezentanţii Comisiei Naţionale de Prognoză (VIDEO)
Publicat la 28.07.2010, 06:07:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
