In octombrie, zlotul a fost cea mai performanta moneda nationala a unei tari emergente, conform studiului efectuat de Bloomberg, cu privire la 26 de tari emergente. Moneda poloneza s-a apreciat cu 3,9% luna trecuta. Ieri-dimineata, zlotul se tranzactiona la un curs de 3,6473 zloti/euro.
Zlotul polonez s-a apreciat fata de moneda europeana pe seama speculatiilor ca Banca Centrala a Poloniei va creste, in continuare, dobanda de referinta, pentru a frana inflatia. Investitorii pariaza pe o crestere a dobanzii de referinta cu 0,25% in urmatoarele trei luni, pana la 5%, dupa ce inflatia din Polonia a ajuns la 2,3% in septembrie, fata de 1,5% in luna anterioara.
Un semnal pozitiv a fost, de asemenea, castigarea alegerilor din 21 octombrie de catre partidul Platforma Civica, condus de Donald Tusk.
Platforma Civica a promis ca se va concentra pe reducerea cheltuielilor guvernamentale, diminuarea impozitelor si indeplinirea cat mai repede a criteriilor de convergenta in vederea adoptarii euro. In prezent, partidul lui Tusk negociaza formarea unei coalitii guvernamentale cu Partidul Taranesc din Polonia. “Mai sunt si alte vesti bune” pe care le va da guvernul, iar “dobanzile vor urca”, sustinand zlotul, a spus Neil Shearing, un economist specializat pe piete emergente de la Capital Economics, din Londra.



