Bantuie un duh de prudenta prin bugetele companiilor listate la Bursa (cu B mare, ca e o institutie centrala a economiei). Iar creditele devin tot mai scumpe pentru toata lumea, inclusiv pentru salariatii poftitori la noile oferte de bunuri de consum. Sau de case, sau de masini.
Lipseste ceva din peisaj si este ceva important. Unde e atitudinea “pro-activa”, unde este reactia creativa, unde sunt toate acele sabloane cu care diferiti lectori indoapa studentii si audienta diferitelor conferinte pretentioase? Vine cate un “big cheese” , cate un guru al vanzarilor, al macroeconomiei, al “planning”-ului, exercita un deosebit sarm, pigmenteaza cu cateva bancuri revelatoare si pleaca, lasandu-te numai cu buna dispozitie. Si cu o irepresibila dorinta de a-i angaja serviciile de consultanta. Expertiza. Know-hau-hau-ul.
Te intorci la cabinet, birou, locul de munca, strung si te intrebi ce ar face guru in locul tau. Iti dai drumul la mecanism si deodata te loveste: cat e el de guru, primul lucru care l-ar face este economie, si-ar dramui mai bine resursele. Ar scrie foaia de hartie pe ambele fete. Aceasta este “decizia strategica”. Restul sunt detalii, delicatesuri, elegante.
“Viziunea” de mai sus este, desigur, una rudimentara, mediocra, barbara, nepotrivita cu un secol doldora de sofisticate gingasii manageriale. Si totusi, cand inchizi, seara, ochii cu gand sa adormi, nu-ti da pace o banuiala. Dar daca ai risipit resursele, cand iti mergea bine, iar acum nu mai ai destule ca sa si economisesti? Unde ai gresit?
Este in instinctul omului sa nu accepte apropierea momentului de la care lucrurile ar putea incepe sa mearga si mai prost. Dar recesiunea vine mai implacabil decat fiscul. Sintagmele de tip “aterizare moale” (din crestere) nu sunt ingrasaminte bune pentru conturi. Nu mai bune decat batrana, rudimentara si banala cumpatare.