SUA fac exerciţii cu avioane de vânătoare invizibile pe radar în Coreea de Sud

Cele două avioane Raptor F-22 au ajuns duminică în Coreea de Sud pentru a participa la exerciţiile anuale „Foal Eagle” care vor dura până la 30 aprilie, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor americane.

 

Avioanele de vânătoare vor fi staţionate la baza americană din insula japoneză Okinawa (sud), potrivit unor informaţii neconfirmate.

 

Aparatele F-22 au fost deja mobilizate pentru aceste manevre interarme dar contextul este deosebit de delicat, cu o inflaţie verbală, pe care specialiştii o consideră îngrijorătoare, între Phenian, pe de o parte, şi Seul şi Washington, de cealaltă parte.

 

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că bombardierele sale B-52 şi B-2 au efectuat zboruri de antrenament pe teritoriul sud-coreean, generând furia Coreei de Nord.

 

După acest anunţ, Phenianul a ameninţat că va ataca insulele americane Guam şi Hawaii, din Pacific. Ulterior, Coreea de Nord a declarat sâmbătă că este „în stare de război” cu Seulul. Cele două Corei sunt tehnic în stare de război deoarece războiul din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

 

De mai multe decenii, peninsula coreeană este afectată periodic de intensificări bruşte ale tensiunii, care urmează aceeaşi schemă: ameninţări din ce în ce mai feroce din partea Phenianului, apoi decelerări şi reinstaurarea calmului.

În acest stadiu, rămân posibile mai multe scenarii, dar experţii exclud atât o calmare subită a tensiunilor, cât şi un război deschis pe care Coreea de Nord l-ar pierde în mod inevitabil.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed