America intră pe bucăţi în faliment

0

Membrii comisiei districtuale au decis ieri intrarea districtului Jefferson din statul Alabama în faliment, ca urmare a unei datorii ce se ridică la aproximativ 5 miliarde de dolari, potrivit Reuters. În acest district trăiesc în jur de 660.000 de oameni, parte în zone extrem de bogate ale SUA. Cel mai mare oraş al zonei este Birmingham.

 

Intrarea în faliment a devenit inevitabilă încă din luna septembrie, când creditorii au refuzat un deal cu municipalitatea, în urma căruia ar fi urmat să se înţealeagă asupra unei părţi din datorie, în valoare de 3,14 miliarde de dolari. Economiile estimate, în condiţiile în care cele două părţi ar fi ajuns la un consens, s-ar fi ridicat la 140 de milioane de dolari, au declarat pentru Reuters reprezentanţii comisiei municipale.

 

Datoriile districtului au început să pună probleme serioase pe la mijlocul anilor 2000, când municipalitatea a lansat pe piaţă o emisiune de bonduri pentru a face investiţii în sistemul de canalizare din zonă. Afacerea s-a dovedit a fi însă una extrem de păguboasă pentru stat, în condiţiile în care termenii dealului au fost stabiliţi în favoarea anumitor persoane. În urma acestui caz, 22 de persoane au ajuns în faţa tribunalului, fiind acuzaţi de luare de mită, corupţie şi fraudă.

 

Jeffreson nu este primul stat american care a dat faliment. Primul nume înscris în cartea districtelor care nu şi-au mai putut achita datoriile a fost Minnesota. Au urmat Harrisburg,capitala statului Pennsylvania,Vallejo- California şi Central Falls-Rhode Island. Riscurile ca şi alte oraşe sat districte să ceară intrarea în faliment este mare, în condiţiile în care valoarea totală a bondurilor emise de municipalităţi se ridică la 3,7 mii de miliarde de dolari.