Reuniunea şi-a dovedit eficacitatea în plină criză, în 2009, o dată cu planul de relansare economică şi calendarul de reformă financiară, stabilite la Londra şi la Pittsburg.

Acum, în condiţiile unei reveniri foarte inegale şi ale unui război al valutelor care reînvie riscurile protecţionismului, G20 trebuie să se dovedească un instrument eficient şi legitim.

Summitul G20 din Coreea de Sud are loc în plin război al valutelor, inflamat de decizia băncii centrale americane de a injecta lichidităţi de 600 de miliarde de dolari pentru a susţine creşterea economiei americane. Este pentru prima dată când summitul este organizat în Asia. Ţara gazdă, Coreea de Sud, a repurtat deja 3 reuşite înainte de reuniune: a smuls o reformă a Fondului Monetar Internaţional, foarte aşteptată de China, Brazilia şi India, a obţinut de la FMI crearea unui nou instrument de salvare monetară pentru ţările victime ale retragerilor de capital precum şi un nou cadru prudenţial al băncilor, aşa numitul acord Basel III.

Însă ce e mai greu abia urmează: o decizie în conflictul monetar. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât Germania este ţara care se dovedeşte cea mai agresivă faţă de Statele Unite. Berlinul acuză Washingtonul că inundă planeta cu lichidităţi pentru a-şi finanţa datoriile, fără grija daunelor colaterale pentru parteneri. Cancelarul german Angela Merkel a declarat pentru Die Welt că o monedă stabilă ca euro nu trebuie să susţină singură greutatea politicilor monetare care vizează menţinerea altor valute la un nivel redus.

China şi Statele Unite sunt puse astfel de Merkel în aceeaşi barcă. De cealaltă parte, Statele Unite insistă să obţină la G20, sub egida FMI, un cadru nou care să limiteze excedentele sau deficitele curente, ceea ce vizează direct Germania. Angela Merkel consideră însă că nu e necesar un astfel de cadru în condiţiile în care excedentul său e datorat competitivităţii şi nu unei monede sub-evaluate.