Superstiții și tradiții mai puțin știute în ziua sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

0

În fiecare an, pe 8 noiembrie, creștenii îi sărbătoresc pe sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Iată superstiții și tradiții mai puțin știute în ziua sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril de pe 8 noiembrie vine cu o serie întreagă de tradiţii şi superstiţii pe care credincioşii le respectă pentru a fi feriţi de rele.

Astfel, în contextul în care Sfântul Mihail şi Sfântul Gavriil sunt consideraţi păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, există credinţa că ziua de 8 noiembrie este cea mai potrivită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai după trecerea la cele veşnice, potrivit traditii-superstitii.ro.

Superstiții și tradiții mai puțin știute în ziua sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

Totodată, despre Arhanghelul Mihail se știe că este conducătorul oștilor cerești-îngerești, iar despre Arhanghelul Gavril știm că este cel care a anunţat-o pe Fecioara Maria că Îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Astfel, în ziua praznicului celor doi arhangheli se obișnuiește să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular “Moșii de Arhangheli”.

În această zi este bine să se aprindă lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trecuți în neființă fără lumânare sau dispăruți în împrejurări tragice.

Superstiții și tradiții mai puțin știute în ziua sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

De asemenea, prin unele zone din Transilvania se coace, de Sfinții Mihail și Gavril, turta areților, areții fiind numele berbecilor despărțiți de oi. În această zi, areții se împreună din nou cu oile, iar turta din grâu sau din porumb se aruncă între oi. Superstiția spune că dacă, această turtă cade cu fața în sus, oilor le va merge bine când vor făta, dacă însă va cădea cu fața în jos, se spune că le va merge rău.

Tradiția mai spune că cei care nu respectă această mare sărbătoare şi lucrează se vor chinui în ceasul morții până la ieșirea sufletului. Totodată, potrivit credinţei populare, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.