T. Bohâlţeanu: Soluţia pentru Poştă este orientarea afacerilor spre centrele de profit

Poşta Română a trecut cu greu de examenul crizei, motiv pentru care în 2010 instituţia îşi va regândi strategia şi va trece la un program de restructurare, spune Tudor Bohâlţeanu, directorul instituţiei.

Posta Română trebuie musai sa se organizeze pe centrele de profit, sa-si creasca calitatea si ca atare am declarat anul 2010 un an al calitatii si al vanzarilor. Înainte de orice aşteptările oamenilor sunt proiritatea noastră numărul unu. Totusi prestam servicii”, spune Tudor Bohâlţeanu, manager Poşta Română.

Pentru prima oară în ultimii 17 ani, Poşta Română a înregistrat pierderi. În primul semestru din 2009, compania a avut un minus de aproximativ 40 de milioane de lei. Spre comparaţie, anul trecut profitul brut înregistrat era de circa 79 de milioane de lei.

„Soluţia ca Poşta Română sa facă bani este aceea de a ne redesena tot business-ul pe principiul centrelor de profit si ca atare am luat din companie activitati care aveau un caracter secundar, urmând ca de la 1 ianuarie ele sa fie entitati de sine stătătoare, dar in interiorul Postei, astfel încât activităţile de tip transferuri bani, servicii financiare in general, să câştige  valoare”, a explicat Tudor Bohâlţeanu.

Strategia de dezvoltare a Poştei urmăreşte reconfigurarea companiei pe criterii de eficienţă şi are în vedere faptul că ultimele monopoluri în serviciile poştale europene ar trebui să se încheie până în 2013. În prezent, statul deţine, prin intermediul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, 75% din acţiunile companiei. Restul de 25% este în posesia Fondului Proprietatea.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed