Subiect
Ancheta
816 articole — pagina 3 din 9
Crédit Suisse, acuzată de găzduirea timp de decenii a zeci de miliarde de euro de origine criminală sau ilicită, dezvăluie o anchetă jurnalistică Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP); banca acuză o discreditare a pieţei financiare elveţiene
Această anchetă jurnalistică a fost realizată de către Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), un consorţiu din care fac parte 47 de publicaţii, între care Le Monde, The Guardian, Miami Herald, Nacion, în urma unei importante divulgări de date predate în urmă cu aproape u
Anchetă BBC: Novak Djokovic ar fi folosit UN TEST FALS pentru a intra în Australia

Beatrice Rancea a fost acționată în judecată și de Opera Națională București. Anul trecut a fost anchetată într-un alt dosar de delapidare
Anchetă economică a OCDE: Acestea sunt marile PROBLEME ale României
S arată că prioritatea imediată în ceea ce priveşte economia şi sănătatea publică trebuie să fie creşterea masivă a ratei de vaccinare, care se situează la circa 40% şi este printre cele mai scăzute din Europa. Pentru susţinerea revenirii pe termen mediu şi lung, România trebuie să se concentr
Un deputat PNL cere comisie de anchetă la ANRE, arbitrul pieței energetice controlat de PSD
PNL ameninţă cu comisie parlamentară de evaluare a activităţii ANRE pe ultimul an şi, dacă este cazul, o comisie parlamentară de anchetă / ANRE trebuie să devină o instituţie in serviciul românilor, nu un sanatoriu al rentierilor de lux
”În toată nebunia ultimelor zile privind facturile la energie, mă surprinde tăcerea ANRE. Ei ar fi cei mai în măsură să răspundă şi să ne lămurească în legătură cu cazurile de încălcare a legii de plafonare şi compensare a preţurilor. Am de gând să le propun colegilor din Parlament comisie de evalua
Donald Trump, convocat la audieri, la 7 ianuarie, de către procurorul statului New York Letitia James, în ancheta cu privire la o presupusă fraudă fiscală a Trump Organization
Potrivit unor surse apropiate dosarului citate de cotidianul american, Letitia James i-a cerut celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite să vină să depună depoziţie în biroul său, la New York, la 7 ianuarie, în cadrul unei anchete în dreptul civil cu privire la presupuse infracţiuni finan
Ion Iliescu poate fi anchetat în dosarul mineriadei din iunie 1990
Ancheta penală, clasată, cu privire la scandalul de la Ischgl, staţiunea austriacă de schi devastată de un cluster covid-19 în martie 2020
”Nu va exista nicio inculpare” a celor cinci oficiali vizaţi, declară AFP procurorul Hansjörg Mayr. ”Nu există dovezi care să arate că cineva a făcut sau a omis să facă ceva care să ficondus la creşterea riscului contagiunii”, precizează într-un comunicat parchetul. Cinci oficiali regionali a
Simion a propus, deputații au aprobat: Se înființează o comisie parlamentară de anchetă
AUR cere anchetarea averii lui Iohannis. USR a votat ca solicitarea să fie pe ordinea de zi
Anchetă la RADIO ROMÂNIA! A dispărut o declarație făcută de CIUCĂ
Primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române ANCHETAT pentru ce a spus la predică
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa furnizării de carte din România, între editurile anchetate sunt: Humanitas, Polirom, Curtea Veche, Editura Trei şi RAO
"Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa furnizării de carte din România. Companiile investigate sunt: Editura Vremea, Curtea Veche Publishing, Publica Com, Nemira Publishing House,
UPDATE - Anchetatorii ridică documente de la sediul central al City Insurance, într-un dosar de delapidare, spălare a banilor, fals şi abuz în serviciu / Precizările Parchetului ICCJ
UPDATE - ”În cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2021, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică aParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procedează la ridicarea deobiecte şi înscrisuri de la sediul ”City Insurance SA”. Precizăm că ridicarea de obiect
Senat: Conducerea ASF nu a participat la întâlnirea de la Comisia economică cu privire la falimentului City Insurance / Senatorii USR PLUS vor solicita o comisie de anchetă privind felul în care ASF şi-a îndeplinit atribuţiile
„Răul deja a fost făcut, cel mai mare asigurător de pe piaţa românească a intrat în faliment şi paguba este enormă. Prioritatea în momentul de faţă este să împiedicăm ca un nou episod City Insurance să mai aibă loc”, a sintetizat senatoarea USR PLUS Silvia Dinică obiectivul imediat pe care îl are Co
Florin Cîţu: Am încredere că BNR va găsi soluţii pentru a tempera dinamica inflaţiei/ Premierul nu crede că înfiinţarea comisiei de anchetă în Parlament va rezolva problema preţurilor în creştere la energie
"Vedem creşteri de preţuri în special la produsele nealimentare. La cele alimentare încă avem o creştere medie de trei la sută. Am încredere că BNR va găsi soluţii pentru a tempera dinamica inflaţiei. Tot azi (vineri - n.r.) avem şi o veste bună: investiţiile nete în economie au crescut faţă de anul
Sorin Grindeanu: PSD a depus la Parlament solicitarea înfiinţării Comisiei de anchetă privind creşterea preţurilor la energie
„Vă anunţ că am finalizat solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă privind creşterea preţurilor la energie, solicitare care va fi depusă la primul birou permanent reunit. Vom chema la audieri atât pe ministrul Energiei, cât şi Consiliul Concurenţei, ANRE şi Protecţia Consumatorului. Românii
„Este un fenomen «vaccinarea la chiuvetă»”. Anchetă la Timișoara, după acuzații de vaccinare fictivă
PSD cere să fie anchetat CÎȚU: ”E infracțiune de corupție”
Trump Organization, vizată înt-o anchetă penală de către Cyrus Vance, cu privire la acordarea unor avantaje necuvenite directorului financiar al firmei imobiliare, Allen Weisselberg, dezvăluie NYT
Potrivit cotidianului newyorkez, această anchetă vizează avantaje necuvenite acordate de către Trump Organization directorului financiar al firmei imobiliare, Allen Weisselberg. Trump Organization, o proprietate a familiei Trump, este condusă de către fostul preşedinte american şi de cătr
Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva Google cu privire la practici anticoncurenţiale în tehnologii de afişarea publicităţii online
Google ”este prezentă aproape la toate nivelurile lanţului furnizărilor în privinţa afişajului publictar online. Ne temem că a făcut exerciţiul unei concurenţe (...) mai dificil serviciilor (...) concurente”, acuză într-un comunicat comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager. Go
Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva Facebook cu privire la un avantaj concurenţial incorect prin Facebook Marketplace pe piaţa anunţurilor online
”În urma unei anchete aprofundate, Comisia se teme că Facebook poate să falsifice concurenţa în (acest) sector” şi a deschis, astfel, o ”procedură formală de examinare”, anunţă într-un comunicat CE. Comisia urmează să stabilească dacă reţeaua de socializare a folosit date publicitare de la agenţii
Dosar de delapidare şi fals care vizează compania de termoficare din Timişoara, deschis de anchetatori / Firma are peste 300 milioane lei datorie
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că au fost cerute o serie de contracte mai vechi. Solicitările ofiţerilor au legătură cu un dosar de delapidare şi fals aflat în lucru. Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm se află în centrul unui scandal legat de situaţ
Trump denunţă ancheta penală newyorkeză cu privire la Trump Organization şi se declară victima unor ”atacuri neloiale şi abuzuri”
”Nu e nimic mai corupt decât o anchetă care constă în căutarea disperată a unui delict”, a denunţat miercuri, într-un comunicat, fostul locatar al Casei Albe, care apreciază că va ”depăşi” orice încercare judiciară. Parchetul General al New Yorkului a anunţat miercuri o anchetă penală cu privire la
Procuratura din New York a deschis o anchetă penală asupra Trump Organization
Fabien Levy, purtător de cuvânt al biroului procurorului general, a transmis într-un comunicat: „Am informat Trump Organization că investigaţia noastră asupra organizaţiei nu mai are doar natură civilă. Anchetăm acum activ Trump Organization din punct de vedere penal, împreună cu procurorul dis
Doru Bertea s-a sinucis! Era anchetat în dosarul achizițiilor de la spitalele COVID
O anchetă a Poliției a sucombat! Agentul de serviciu era la pensat
Italia deschide o anchetă după scoaterea la vânzare pe un forum al unor hakeri a datelor a 500 de milioane de utilizatori LinkedIn
În vederea demonstrării valorii fişierului, hakerul care l-a postat cere doi dolari în schimbul unui eşantion care conţine datele a două milioane de utilizatori LinkedIn. În fişier se află numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, angajatorii actuali şi trecuţi, posturile ocupate şi conturile p
Date FALSE despre pandemie. Documentul e pregătit să fie anchetat
Germania, anchetată de UE cu privire la indemnizaţii în valoare de 4.35 miliarde de euro promise de Berlin exploatanţilor centralelor cu cărbune care se închid anticipat
Comisia se întreabă cu privire la această sumă. În opinia sa, indemnizaţii de acest fel este necesar să fie limitate la ”minimum necesar”. ”Rolul nostru constă în a apăra concurenţa şi a supraveghea ca indemnizaţia acordată exploatanţilor centralelor (cu cărbune) care se închid mai rapid decât s-a
Pui de urs agresaţi, din judeţul Harghita - Ministerul Mediului: Au 2-3 săptămâni, nu au fost identificaţi, dar căutările continuă. Organele de cercetare penală au deschis o anchetă. Agresorii sunt lucrători silvici şi riscă închisoare sau amendă
Organele de cercetare penală au deschis deja o anchetă în acest caz. Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din judeţul Harghita evaluează situaţia pe teren, până în prezent puii de urs nu au fost identificaţi, iar căutările continuă, arată ministerul. " Având în vedere informaţiile
Pui de urs agresaţi, în judeţul Harghita - Ministerul Mediului: Au 2-3 săptămâni, nu au fost identificaţi, dar căutările continuă. Organele de cercetare penală au deschis o anchetă. Agresorii sunt lucrători silvici şi riscă închisoare sau amendă
Organele de cercetare penală au deschis deja o anchetă în acest caz, după apariţia . Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din judeţul Harghita evaluează situaţia pe teren, până în prezent puii de urs nu au fost identificaţi, iar căutările continuă, arată ministerul. " Având în vedere informaţ

Kera Calița, patroana celui mai cunoscut restaurant din București în rândul străinilor, anchetată pentru spălare de bani
ANCHETĂ: Regina Marii Britanii a făcut lobby pentru schimbarea legii ca să-și ascundă averea privată
Diana Șoșoacă e nemulțumită de ancheta poliției: Când cânţi, nu poţi purta mască!
Diana Șoșoacă ANCHETATĂ de poliție. Ce a făcut senatoarea AUR
Al doilea mare producător de carne de porc, sub ancheta DNA. Vizaţi sunt şi angajaţi ANSVSA
ANSVSA a sesizat DNA la sfârşitul lunii ianuarie pentru a se face cercetări şi a fi identificate persoanele - inclusiv funcţionari publici angajaţi ai ANSVSA şi ai DSVSA judeţene - pentru care există bănuiala de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de
Primăria Sectorului 5 a dispus retragerea tuturor măştilor livrate anul trecut către şcoli după ce s-a constatat că sunt neconforme şi va face o anchetă privind achiziţia acestora
"Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus retragerea tuturor măştilor livrate anul trecut către şcoli, după ce, la solicitarea Primăriei Sectorului 5, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a făcut verificări şi a constatat că etichetarea dispozi
Florin Cîțu începe ancheta! Sunt vizați toți cei care au funcții de conducere
Anchetă la INML din București după ce două cadavre au fost încurcate
ANCHETĂ FULGER! Au fost găsiți VINOVAȚII pentru umilirea bătrânului de la spital!
Anchetă la Jandarmerie în cazul protecției oferite lui Alexandru Cumpănașu în 2019
Alte două persoane AU MURIT după ce s-au vaccinat anti-covid. S-a declanșat o anchetă
OMS va ancheta originea pandemiei, la mai bine de un an de la apariția coronavirusului
O nouă anchetă împotriva lui Navalnîi, pentru fraude. „Putin face o criză de isterie”
Andreea Esca, victorioasă în instanță! A scăpat de un proces în care o anchetată penal îi cerea daune
Comisie de anchetă: Copiii orfani ajung pe mâna traficanților cu complicitatea angajaților DGASPC
SURPRIZĂ! Un model celebru a primit ”LIKE” de pe contul oficial al PAPEI! Se face anchetă
CÎȚU, solicitare de ULTIMĂ ORĂ pentru procurorul șef: ”Să fie anchetată conducerea PSD”
”Solicit procurorului general anchetarea tuturor declaraţiilor făcute de către conducerea PSD de la începutul declarării stării de urgenţă şi până astăzi. Aceste declaraţii au instigat la nesupunere şi la subminarea autorităţii statului şi au adus costuri imense pentru economie!, a declarat Cî
ALERTĂ! Parchetul general preia ancheta incendiului de la Piatra Neamț

Alex Bodi, vizitat de mascați! Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu anchetat într-un dosar de proxenetism
ANCHETĂ în Poliție și Jandarmerie după apariția fotografiei șoc din scara blocului
Anisie cere anchetă, după ce a aflat de pe Facebook că mai mulți elevi au fost loviți de o profesoară
Cîţu: În primele zile ale noului Parlament voi cere comisie de ancheta pentru execuţia bugetară în perioada 2017-2019. Ciolacu şi gaşca lui sunt vinovaţi şi trebuie să plătească pentru subminarea economiei naţionale
„Ciolacu şi gaşca lui sunt vinovaţi şi trebuie să plătească pentru subminarea economiei naţionale! În primele zile ale noului Parlament voi cere comisie de ancheta parlamentară pentru execuţia bugetară în perioada 2017-2019. Raportul final merge direct la DNA. În perioada 2017-2019 Romania a fost si
Anchetă după ce a fost semnalată o geantă abandonată curtea Ministerului Transporturilor/ Traficul în zonă este restricţionat
”Astăzi, în jurul orei 11.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în zona porţii de acces spre clădirea, Ministerului Transporturilor se află abandonată o geantă. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie, precum şi ai Brigăzii Rutiere, care au dispus restricţionarea tr
Anchetă a autorităţilor în Bucureşti, după ce a fost semnalată o geantă abandonată curtea Ministerului Transporturilor/ Traficul în zonă este restricţionat
”Astăzi, în jurul orei 11.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în zona porţii de acces spre clădirea, Ministerului Transporturilor se află abandonată o geantă. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie, precum şi ai Brigăzii Rutiere, care au dispus restricţionarea tr
Spionajul financiar rus susţine că a acţionat înaintea FinCEN Files, o anchetă ICIJ care arată că sume astronomice de bani murdari au tranzitat cele mai mari bănci din lume, în care apar numele mai multor oligarhi ruşi apropiaţi lui Putin
”Faptele enunţate în documentele (amchetei) au fost deja verificate în mai multe rânduri, atât de către (serviciile) ruse de informaţii financiare, cât şi de către alţi participanţi la sistemul naţional de luptă împotriva spălării banilor”, a declarat pentru cotidianul rus RBK Rosfinmonitoring (Info
Anchetă la Spitalul Elias, după ce mai multe cazuri de coronavirus NU au fost raportate
Polițiștii, mesaj DUR pentru ministrul ”adormit pe banchetă”: ”Ce culoare au pastilele?”
E oficial. Partidul USR e anchetat penal pentru instigare la fals
Lupu Rednic, solistul colonel, acuzat că susține un candidat la locale deși statutul îi interzice. Poliștii cer o anchetă disciplinară
De ce a fost redeschisă ancheta ”10 august”: procurorul DIICOT nu i-a audiat pe șefii Jandarmeriei
JUAN CARLOS s-a autoexilat! Fostul rege este anchetat în țara sa
CFR Călători face anchetă după ce un controlor le-a spus călătorilor că poartă măști "de proști"
Doi angajaţi ai Tarom a fost testaţi pozitiv cu coronavirus. Pacienţii se află în autoizolare la domiciliu împreună cu familia. Compania a declanşat o anchetă epidemiologică
”În cursul zilei de marţi, 14 iulie 2020, un angajat al companiei Tarom a fost testat pozitiv pentru infectarea cu virusul SARS-COV-2. Conform declaraţiilor acestuia, infectarea s-a produs în urma unui sejur pe litoralul românesc. În prezent, pacientul se află în autoizolare la domiciliu împreună cu
China are ”preferinţe” în alegerile din Statele Unite, acuză directorul FBI Christopher Wray dezvăluind că deschide o nouă anchetă de contraspionaj împotriva Beijingului ”din zece în zece ore”
”Campania influenţei pernicioase a Chinei ne vizează politicile şi poziţiile 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, 365 de zile pe an”, a denunţat marţi Christopher Wray într-o intervenţie la cercul de reflecţie Hudson Institute, la Washington. În opinia sa ”nu există o ameninţare specif
Probleme mari la Casa Regală! Fostul rege, Juan Carlos, anchetat pentru corupție
O anchetă cum n-a mai fost! Este vizat un fost rege
Anchetă FULGER: un jandarm care a dat AMENZI în stare de urgență s-a trezit cu amenințări
SUA au deschis o MEGA-ANCHETĂ: Vor să afle dacă SARS CoV-2 a fost produs în laborator
Tăriceanu vrea comisie de anchetă „SPARANGHELUL” după ce mii de români au plecat din țară la muncă
Copiii dispăruți, în atenția aleșilor. Parlamentarii înființează o comisie de anchetă
PNL mai înghite trei senatori. Unul a fost scăpat de colegi de o anchetă DNA
CHIȚOIU nu scapă! Anchetatorii merg la spital
Sub ancheta Justiției. Rețeaua medicilor judecătorului Ion-Tudoran
CÂND ajunge Chițoiu pe mâna anchetatorilor. Medicii nu se mai pot opune
Ministrul Sănătății, decizie FULGER în scandalul de la Floreasca: Va fi o anchetă fără nicio milă!
Dan Barna lansează NUCLEARA: sugerează faptul că Iohannis a comandat ancheta
Acesta este primul ROMÂN care ar putea fi anchetat de procurorul-șef european, KOVESI
Sora lui Gheorghe Dincă șochează la final de anchetă! Ce a recunoscut
Dan Barna a EXPLODAT: cere să fie anchetat de URGENȚĂ de procurorii DNA
Acuzații INCREDIBILE la CARACAL: ”Anchetatorii m-au luat la bâză că nu sunt măritată că sunt de entie rromă”
Ce au găsit anchetatorii în telefonul lui Gheorghe Dincă: Zeci de convorbiri, înainte de răpirea Alexandrei

