Subiect
Bce
1083 articole — pagina 2 din 11
BCE îşi menţine planul de a opri achiziţiile de obligaţiuni de urgenţă în martie anul viitor, în pofida riscurilor legate de varianta africană a Covid-19
Autorităţile globale şi investitorii au reacţionat cu îngrijorare, vineri, la o nouă variantă de coronavirus detectată în Africa de Sud, Uniunea Europeană şi Marea Britanie fiind printre cei care au înăsprit controalele la frontieră, în timp ce cercetătorii încearcă să afle dacă mutaţia este reziste
Lentoarea vaccinării împotriva covid-19 reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare, avertizează BCE într-un raport semestrial; Banca avertizează cu privire la ”bule” care s-au format în urma unei aprecieri a unor active financiare şi imobiliare
Relansarea ecoomică în curs - printr-o activitate susţinută în întreprnderi din zona euro - a ”redus numeroase dintre cele mai rele temeri ale noastre cu privire la cicatrice economice şi creşterea riscului neplăţii creditelor” în urma covid-19, anunţă miercuri BCE într-un raport semestrial privind
BCE menţine toate măsurile de susţinere a economiei, în pofida unei creşteri puternice a inflaţiei în zona euro
Cei 25 de membri ai Consiliului Guvernatorilor BCE au confrmat, aşa cum se aştepta, arsenalul monetar aflat în vigoare care să le permită statelor, gospodăriilor şi întreprinderilor, să se finanţeze în bune condiţii şi să nu compromită relansarea economică. Răscumpărarea datoriei în cadrul programu
Preşedintele Bundesbank, un critic al politicilor BCE, se va retrage din funcţie cu cinci ani mai devreme
Weidmann a spus că va pleca din motive personale pe 31 decembrie, la doar câteva zile după ce BCE urmează să ia o decizie crucială cu privire la lretragerea măsurilor de stimulare din epoca pandemiei, care au relansat creşterea, dar au împins şi inflaţia la cea mai ridicat ritm din ultimii zece ani.
Guvernatorul băncii centrale din Slovacia şi membru în conducerea BCE, Peter Kazimir, acuzat oficial de implicare într-un caz de mită
”Nu mă simt vinovat de nicio ilegalitate. Faptezle descrise în rezoluţie nu sunt adevărate şi argumentele nu sunt susţinute de dovezi. Nu am nicio informaţie şi nici nu am cunoştinţă să fi încălcat legea şi nu am avut niciun interes să influenţeze preao procedură”, a spus Kazimir, care a fost minist
BCE reduce ritmul suplimentării lichidităţilor efectuată în cadrul programului de urgenţă pentru pandemia de Covid-19
Consiliul guvernatorilor a votat pentru menţinerea dobânzii de refinanţare a operaţiunilor la nivelul zero, facilitatea de creditare marginală la 0,25% şi facilitatea pentru depozite la 0,5%. ”Pe baza evaluării comune a condiţiilor de finanţare şi a perspectivei referitoare la inflaţie, Consiliul g
Şefa BCE Christine Lagarde nu va participa la reuniunea anuală a băncilor centrale de la Jackson Hole
Sunday Telegraph a relatat mai devreme că nici guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, nu va prezent la întâlnire. Potrivit publicaţiei, purtătorul de cuvânt al Băncii Angliei a spus că organizatorii americani ”se concentrează pe o listă de invitaţi din ţară, din cauza capacităţii limitate”. P
BCE începe să lucreze la o versiune digitală a euro
Este de aşteptat ca proiectul să dureze doi ani şi ideea este de a proiecta o versiune digitală a monedei unice, utilizată de cele 19 state membre ale zonei euro. Cu toate acestea, implementarea efectivă a monedei garantate de banca centrală ar putea dura încă doi ani, în plus faţă de etapa de proi
BCE şi-a revizuit ţinta de inflaţie la 2%, urmând să permită şi o depăşire a acestui nivel dacă va considera necesar
În ianuarie anul trecut, BCE a efectuat prima revizuire a politicii sale din 2003, dar implementarea măsurii a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19. Ideea a fost de a analiza cum să fie adaptate politicile şi instrumentele băncii centrale pentru a îndeplini principalul obiectiv al instituţie
BCE evită să semnaleze când ar putea începe reducerea programului de stimulare din pandemie; inflaţia va rămâne sub ţinta băncii centrale
”Inflaţia a accelerat în ultimele luni, în mare parte din cauza efectelor de bază, a factorilor tranzitorii şi a creşterii preţurilor la energie. Este de aşteaptat să accelereze în continuare în a doua jumătate a anului, înainte de a încetini pe măsură ce factorii temporari se vor estompa ", a decla
Inflaţia din zona euro a depăşit în luna mai ţinta oficială a BCE, atingând nivelul de 2%
Potrivit datelor publicate marţi de biroul european de statistică, Eurostat, inflaţia din zona euro a accelerat la 2% în luna mai, cel mai ridicat nivel atins de la sfârşitul anului 2018, de la 1,6% în aprilie, din cauza costurilor mai mari ale energiei. Ţinta oficială de inflaţie a BCE este de apr
BCE: Există riscuri de creştere a insolvenţelor după încheierea măsurilor de stimulare adoptate în timpul pandemiei de Covid-19
Pandemia a lovit diferite sectoare economice cu diferite grade de severitate şi viteză, turismul şi ospitalitatea fiind printre cele mai afectate. În ultima sa evaluare a stabilităţii financiare, BCE a avertizat că acest şoc inegal concentrează riscurile în ţări foarte specifice şi în părţi ale eco
BCE se aşteaptă să crească ”semnificativ” achiziţiile de obligaţiuni pentru suplimentarea lichidităţilor din piaţă, în trimestrul viitor
BCE a optat, joi, că lase neschimbat programul de achiziţii de urgenţă pentru pandemie, numit PEPP, la un total de 1.850 de milairde de dolari, care va dura până în martie 2022. Cu toate acestea, achiziţiile de obligaţiuni ale băncii centrale au fost mai mici decît de obicei, iar BCE a anunţat că s
Banca Naţională a României poate împrumuta până la 4,5 miliarde euro de la Banca Centrală Europeană. BCE prelungeşte acordul cu BNR pentru furnizarea de lichiditate în euro până în martie 2022
”Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Naţională a României (BNR) au convenit asupra prelungirii aranjamentului-cadru de furnizare de lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, până în martie 2022. Aranjamentul convenit anul trecut a fost realizat pentru a preveni o eventuală apariţie
Hidroelectrica a adunat 160 de saci de deşeuri din lacul Subcetate din judeţul Hunedoara
"Astăzi, 2 februarie, Hidroelectrica a desfăşurat o acţiune de ecologizare a lacului Subcetate din judeţul Hunedoara. La acest demers au participat, pe bază de voluntariat, 55 de persoane, angajaţi ai Sucursalei Hidroelectrica Haţeg, inclusiv salariaţi din exploatare aflaţi în turele libere", a info
Matteo Renzi ar vrea ca fostul şef al BCE Mario Draghi să devină prim ministru - sursă
Foştii aliaţi din coaliţie discută pentru a depăşi diferenţele de opinie şi formarea guvernului, care s-a prăbuşit oficial săptămâna trecută, când premierul Giuseppe Conte a demisionat. Renzi a criticat în repetate rânduri modul în care Conte a gestionat pandemia de coronavirus şi criza economică,
Oficial BCE: Banca centrală nu va cumpăra acţiuni sau obligaţiuni ale băncilor
Lane a afirmat într-un interviu acordat publicaţiei germane Sueddeutsche Zeitung că banca centrală nu are în vedere astfel de achiziţii. ”BCE şi eurosistemul au economişti excelenţi în politică monetară, aşa că totul este luat în considerare la un anumit nivel”, a afirmat Lane. Economistul a adăug
BCE pune în gardă împotriva unui ”risc considerabil” economic şi social asupra sistemelor de plată din Europa, reprezentat de giganţi digitali ca Facebook; consultare în vederea lansării unui ”euro digital” la jumătatea lui 2021
”Dacă nu sunt reglementaţi, giganţii tech pot prezenta un risc considerabil din punct de vedere economic şi social, iar ei ar putea restrânge, în loc să crească, alegerea oferită consumatorilor”, a denunţat vineri Fabio Panetta într-un discurs susţinut la Frankfurt, în cadrul unei conferinţe&nb
Marile burse europene au închis în scădere joi, după de BCE a lăsat nemodificate dobânzile şi a afirmat că măsurile de stimulare actuale sunt suficiente
Indicele pan-european STOXX 600 a închis în declin cu 0,6%. Indicele britanic FTSE 100 a scăzut cu 0,16%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,21%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,38%. Indicele italian FTSE MIB a urcat cu 0,25%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid a coborât cu 0,60%. Preşedinta Băncii
Analişti: BCE va fi nevoită să ia noi măsuri pentru a contracara impactul pandemiei de coronavirus în zona euro
Datele semnal referitoare la inflaţia din zona euro arată că inflaţia anuală, monitorizată îndeaproape de BCE, va fi de -0,2% în august, faţă de nivelul de 0,4% consemnat în iulie. În plus, inflaţia core, care exclude elemente volatile, cum ar fi preţurile energiei, a coborât în august la 0,4% în t
Băncile din zona euro ar putea avea în curând dificultăţi dacă actuala criză se va agrava - oficial BCE
Sistemul financar a evitat deocamdată declinul economic provocat de noul coronavirus, reprezentanţi ai mediului academic şi ai guvernelor argumentând că, spre deosebire de criza financiară globală, băncile sunt o parte a soluţiei pentru actualul şoc. ”Sectorul bancar (din zona euro) se află pe o po
