money.ro
🔔 Alerte

Subiect

Comisia Europeana

1475 articole — pagina 7 din 15

Comisia Europeană a adoptat o propunere privind conversia bancnotelor ucrainene de către persoanele care fug din Ucraina
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a adoptat o propunere privind conversia bancnotelor ucrainene de către persoanele care fug din Ucraina

Această propunere vine în completarea asistenţei umanitare pe care UE o acordă persoanelor care fug din Ucraina, mai ales în cursul călătoriei lor prin Uniune, şi este pe deplin coerentă cu acquis-ul UE în materie de azil şi cu acţiunea externă a Uniunii, potrivit sursei citate.   De la încep

Comisia Europeană aprobă o schemă românească de credit la export pe termen scurt, în valoare de 7,2 milioane de euro / Schema, valabilă până la 31 decembrie 2026
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă o schemă românească de credit la export pe termen scurt, în valoare de 7,2 milioane de euro / Schema, valabilă până la 31 decembrie 2026

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi seară, de Comisia Europeană, în cadrul schemei, statul român poate acoperi riscurile suportate de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) cu o cifră de afaceri la export mică şi riscurile legate de tranzacţiile de export unice.  Sch

PSD: Comisia Europeană confirmă că PNRR poate fi ajustat în privinţa ponderii pensiilor în PIB
PoliticMoney.ro

PSD: Comisia Europeană confirmă că PNRR poate fi ajustat în privinţa ponderii pensiilor în PIB

Comisarul european a adăugat că stabilirea unui nou plafon ar putea avea loc după finalizarea analizei realizate de Banca Mondială, în baza contractului de asistenţă tehnică pentru implementarea reformei cu sistemul public de pensii din România, arată un comunicat de presă al PSD.   În întâln

PSD: Prioritatea miniştrilor PSD este să aplice cât mai rapid măsurile de ajutor de stat permise de Comisia Europeană pentru companiile aflate în dificultate
Piețe financiareMoney.ro

PSD: Prioritatea miniştrilor PSD este să aplice cât mai rapid măsurile de ajutor de stat permise de Comisia Europeană pentru companiile aflate în dificultate

PSD salută decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensaţiile pentru daunele suferite de companii în actualele „circumstanţe excepţionale pe care le trăim”. Astfel, îşi găsesc o primă concretizare eforturile şi ap

Câciu: Am vrut să anunţ că astăzi Comisia Europeană a aprobat cadrul temporar de ajutoare de stat, un cadru pe care noi l-am solicitat încă de la începutul conflictului din Ucraina
Piețe financiareMoney.ro

Câciu: Am vrut să anunţ că astăzi Comisia Europeană a aprobat cadrul temporar de ajutoare de stat, un cadru pe care noi l-am solicitat încă de la începutul conflictului din Ucraina

„Am vrut să anunţ şi public faptul că astăzi Comisia Europeană a aprobat cadrul temporar de ajutoare de stat, un cadru pe care noi l-am solicitat încă de la începutul conflictului din Ucraina, în ECOFIN. Eu am solicitat personal, dar şi Guvernul a făcut solicitare către Comisia Europeană. Iată că ac

UPDATE Câciu: Am vrut să anunţ că astăzi Comisia Europeană a aprobat cadrul temporar de ajutoare de stat, un cadru pe care noi l-am solicitat încă de la începutul conflictului din Ucraina
Piețe financiareMoney.ro

UPDATE Câciu: Am vrut să anunţ că astăzi Comisia Europeană a aprobat cadrul temporar de ajutoare de stat, un cadru pe care noi l-am solicitat încă de la începutul conflictului din Ucraina

UPDATE Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar de criză, menit să le permită statelor membre să utilizeze flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, arată un comunicat de presă al instituţiei europe

Comisia Europeană autorizează ajutoare de stat destinate întreprinderilor din UE aflate în dificultate din cauza Războiului din Ucraina
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană autorizează ajutoare de stat destinate întreprinderilor din UE aflate în dificultate din cauza Războiului din Ucraina

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au fost, astfel, autorizate să acorde credite cu dobândă subvenţionată şi subvenţii -  în anumite condiţii - firmelor care sunt afectate de sancţuni impuse Rusiei din cauza Războiului din Ucraina şi de scumpirea puternică a gazelor naturale. ”Este neces

Microsoft este ţinta unei plângeri antitrust depusă de trei companii europene de cloud computing la Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Microsoft este ţinta unei plângeri antitrust depusă de trei companii europene de cloud computing la Comisia Europeană

Plângerea, depusă la Comisia Europeană, care este autoritatea de supraveghere a concurenţei din Uniunea Europeană cu luni în urmă, susţine că practicile contractuale şi de afaceri ale Microsoft fac dificil şi costisitor pentru utilizatorii serviciilor sale de cloud computing să opteze pentru servici

Comisia Europeană aprobă prefinanţări în valoare de 2 miliarde de euro pentru 12 state membre, inclusiv România, sprijin care să atenueze impactul negativ al Brexitului asupra economiilor
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă prefinanţări în valoare de 2 miliarde de euro pentru 12 state membre, inclusiv România, sprijin care să atenueze impactul negativ al Brexitului asupra economiilor

Din întreaga sumă, României îi revin 13.396.968 euro pentru anul 2021, 10.248.682 euro pentru acest an şi 10.453.653 euro pentru 2023. ”Comisia a aprobat plata a peste 2 miliarde euro în cadrul rezervei de ajustare la Brexit către un grup de 12 state member”, anunţă CE. Această decizie va pune la

Comisia Europeană deschide o anchetă cu privire la un posibil comportament anticoncurenţial al Google şi Facebook privind publicitatea prin bannere web
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană deschide o anchetă cu privire la un posibil comportament anticoncurenţial al Google şi Facebook privind publicitatea prin bannere web

”Comisia Europeană a deschis o anchetă antitrust oficială pentru a evalua dacă un acord între Google şi Meta (fosta Facebook) pentru servicii de publicitate prin bannere web ar fi încălcat normele UE în materie de concurenţă. Ancheta Comisiei se referă la un acord pe care Google l-a denumit codifica

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit rambursări de 420,3 milioane euro de la Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit rambursări de 420,3 milioane euro de la Comisia Europeană

”Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit, în data de 9 martie 2022, suma de 420.368.438,68 euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), aferente trimestrului IV al anului 2021”, anu

Rusia, DISTRUSĂ financiar. Cum va fi pedepsită de Comisia Europeană. Toate măsurile au fost anunțate
EuropaCristina Popovici

Rusia, DISTRUSĂ financiar. Cum va fi pedepsită de Comisia Europeană. Toate măsurile au fost anunțate

Comisia Europeană prezintă ”Data Act”, care reglementează transferul de date industriale produse de către om şi Internetul Obiectelor
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană prezintă ”Data Act”, care reglementează transferul de date industriale produse de către om şi Internetul Obiectelor

Astfel, arsenalul legislativ european care încadrează împărtăşirea datelor de pe Bătrânul Continent se îmbogăţeşte, după RGPD şi Governance Data Act, cu un nou text. Acest document anticipează o producţie exponenţială de date industriale în anii viitori, atât de către oameni, cât şi de către o

Guvernul a aprobat Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, cu un buget de total de peste 87,7 milioane de euro / Documentul urmează a fi negociat cu Comisia Europeană / Ce proiecte vor fi finanţate
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a aprobat Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, cu un buget de total de peste 87,7 milioane de euro / Documentul urmează a fi negociat cu Comisia Europeană / Ce proiecte vor fi finanţate

”Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost aprobată şi semnarea, de către România, a Programului Interreg IPA România-Serbia 2021-2027 şi a scrisorii de angajament, în vederea transmiterii spre negociere către Comisia Europeană. De asemenea, ministrul dezvoltării, lucrărilor public

Comisia Europeană alocă României peste 200 de milioane de euro pentru cursuri destinate elevilor defavorizaţi, crearea d elocuri de muncă şi pentru prime destinate personalului sanitar aflat în prima linie în timpul pandemiei

”Comisia a acordat în total 285 de milioane EUR pentru sprijinirea programelor operaţionale (PO) ale României, Franţei şi Germaniei din cadrul Fondului social european (FSE), sprijinul se înscrie în cadrul Asistenţei de redresare pentru coeziune şi teritoriile Europei (REACT-EU).&nbsp

Ghinea: Rafila a informat Comisia Europeană că nu vrea ANDIS la Ministerul Sănătăţii ci vrea să fie mutat la Secretariatul General al Guvernului/ E o modificare a PNRR, nu asta ne-a cerut Comisia, ba dimpotrivă. S-ar putea să ne coste. Spitalele

"Ştire: cum vrea Rafila să scape de construcţia de spitale! Hai că am promis că vă spun de ce e Rafila atât de agitat. V-am spus ieri povestea ANDIS - agenţia pentru investiţii în sănătate. Ar trebui să înlocuiască două direcţii din minister care au ratat construcţia de spitale. Are fonduri din PNRR

Florin Cîţu: O să punem întrebarea cu optimizarea pe PNRR şi vedem ce va spune Comisia Europeană / Despre majorarea pensiilor: Dacă se poate face şi sunt resurse, din punctul nostru de vedere, susţinem cu cea mai mare tărie

Despre răspunsul Comisiei Europene privind renegocierea PNRR, care nu se poate face decât în condiţii excepţionale şi anunţul lui Marcel Ciolacu, că PSD îşi doreşte optimizarea PNRR, pe capitolul pensii, Florin Cîţu a spus că ”cel mai simplu este să punem întrebarea cu optimizarea”.  ”A fost p

Ministrul Budăi, după ce Comisia Europeană a precizat că PNRR poate fi renegociat doar în situaţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale: Am vorbit despre o optimizare în anumite puncte, nu de o renegociere per total

Comisia Europeană arată, într-un răspuns oferit la solicitarea Digi 24, că modificarea Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu se poate face decât în situaţii excepţionale, cum ar fi, spre exemplu, dezastre naturale de dimensiuni istorice, iar o astfel de renegociere ar duca la întârzierea ref

Comisia Europeană: PNRR poate fi renegociat doar în situaţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale / Ministrul Muncii: Am vorbit despre o optimizare în anumite puncte, nu de o renegociere per total

Comisia Europeană PNRR poate fi renegociat doar în situaţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale / Ministrul Muncii: Am vorbit despre o optimizare în anumite puncte, nu de o renegociere per total

Tehnologia de publicitate a Google, contestată de publisheri într-o plângere la Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Tehnologia de publicitate a Google, contestată de publisheri într-o plângere la Comisia Europeană

Google, divizie a grupului Alphabet, a realizat în 2020 venituri de 147 de miliarde de dolari din reclame online, mai mult decât orice altă companie din lume, reclamele afişate în servicul de căutare, YouTube şi Gmail reprezentând cea mai mare parte a vânzărilor şi profiturilor sale totale. Aproxim

Anca Dragu: Creştere economică mai mică şi preţuri mai mari / Comisia Europeană a redus prognoza de creştere economică pentru 2022 la 4,2% faţă de 5,1% nivelul prevăzut în prognoza de toamnă / Guvernul trebuie să ia măsuri rapide

”Veştile negative din economie se ţin lanţ: creştere economică mai mică şi preţuri mai mari. Comisia Europeană a redus prognoza de creştere economică pentru 2022 la 4,2% faţă de 5,1% nivelul prevăzut în prognoza de toamnă. Îngrijorător este faptul că bugetul a fost construit pe o prognoză de 4,6%, i

Comisia Europeană şi-a revizuit în creştere estimările referitoare la inflaţia din zona euro în 2022
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană şi-a revizuit în creştere estimările referitoare la inflaţia din zona euro în 2022

Instituţia cu sediul la Bruxelles a declarat că inflaţia va atinge 3,5% în acest an, de la o prognoză de 2,2% efectuată în noiembrie. Dezbaterea asupra inflaţiei din zona euro este acerbă. Pe de o parte, unii susţin că presiunile inflaţioniste actuale se vor atenua şi că este nevoie de un anumit gr

Comisia Europeană estimează pentru România o creştere economică de 4,2% în acest an şi de 4,5% în 2023
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană estimează pentru România o creştere economică de 4,2% în acest an şi de 4,5% în 2023

"În privinţa României, previziunile economice din iarna anului 2022 estimează că, în 2022, creşterea economică va fi de 4,2%, respectiv 4,5% în anul 2023", arată Comisia Europeană. Previziunile economice din iarna anului 2022 estimează că, în urma unei expansiuni semnificative de 5,3% în 2021, econ

ALERTĂ! România primește ULTIMATUM de la Comisia Europeană
EuropaMihai Voican

ALERTĂ! România primește ULTIMATUM de la Comisia Europeană

Cazul fraților Micula: Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a UE
EuropaMihai Voican

Cazul fraților Micula: Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a UE

Comisia Europeană reţine 15 milioane de euro din fondurile europene destinate Poloniei reprezentând o amendă aplicată din cauza nerespectării unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană reţine 15 milioane de euro din fondurile europene destinate Poloniei reprezentând o amendă aplicată din cauza nerespectării unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Comisia a decis să reţină penalităţi de întârziere cu privire la neînchiderea unei mine de cărbune, a anunţat un purtător de cuvânt. Suma aferentă perioadei 20 septembrie 2021-19 octombrie 2021 este de aproape 15 milioane de euro.

Comisia Europeană decide să acorde, în anumite condiţii, eticheta de investiţii durabile centralelor nucleare şi cu gaze naturale, prin care să le recunoască contribuţia în lupta împotriva modificărilor climatice
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană decide să acorde, în anumite condiţii, eticheta de investiţii durabile centralelor nucleare şi cu gaze naturale, prin care să le recunoască contribuţia în lupta împotriva modificărilor climatice

”Azi (miercuri), intrăm într-o nouă etapă importantă în tranziţia” către obiectivul neutralităţii carbonului în Uniunea Europeană (UE) în 2050. ”Trebuie să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, pentru că avem mai puţin de 30 de ani pentru a atinge” acest obiectiv, a anunţat, î

Comisia Europeană va propune miercuri  reguli care să permită ca unele centrale pe gaze naturale şi nucleare să fie etichetate drept investiţii verzi - sursă
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană va propune miercuri reguli care să permită ca unele centrale pe gaze naturale şi nucleare să fie etichetate drept investiţii verzi - sursă

Bruxelles-ul încearcă de mai bine de un an să stabilească dacă gazele naturale şi energia nucleară ar trebui să fie etichetate drept verzi în taxonomia UE, un regulament care defineşte ce investiţii pot fi comercializate ca ecologice. În regulile finale care urmează să fie publicate miercuri, Comis

Comisia Europeană aprobă un ajutor de restructurare de până la aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru Complexul Energetic Oltenia SA
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă un ajutor de restructurare de până la aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru Complexul Energetic Oltenia SA

”Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda societăţii de energie electrică Complexul Energetic Oltenia SA („CE Oltenia”) un ajutor de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde EUR (13,15 miliarde RON). Măsura va p

Florin Cîţu, după discuţia cu Marcel Ciolacu: Am propus să extindem această plafonare de preţuri şi compensare până în vară, variantele trebuie discutate cu Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Florin Cîţu, după discuţia cu Marcel Ciolacu: Am propus să extindem această plafonare de preţuri şi compensare până în vară, variantele trebuie discutate cu Comisia Europeană

Preşedintele PNL a afirmat că a discutat cu liderul PSD despre ceea ce se întâmplă după ce expiră această Ordonanţă, dacă se merge cu reglementare pentru şase luni de zile sau un an de zile, iar variantele trebuie discutate cu Comisia Europeană. ”Atunci am propus că poate extindem această plafonare

Comisia Europeană propune ”ajutoare de urgenţă” în valoare de 1,2 miliarde de euro prin care Ucraina să-şi finanţeze nevoile din cauza conflictului cu Rusia
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană propune ”ajutoare de urgenţă” în valoare de 1,2 miliarde de euro prin care Ucraina să-şi finanţeze nevoile din cauza conflictului cu Rusia

Este vorba despre un nou ”pachet de ajutoare de urgenţă” - care este necesar să fie validat de către Parlamentul Euroopean (PE) şi statele membre -, a anunţat într-o scurtă alocuţiune, la Bruxelles, preşedinta CE Ursula von der Leyen. The EU stands by Ukraine. We are firm in our resolve. I am ann

Comisia Europeană: Încep înscrierile pentru premiile „Noul Bauhaus european” pe 2022
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană: Încep înscrierile pentru premiile „Noul Bauhaus european” pe 2022

În urma succesului primelor premii, pentru care s-au primit peste 2.000 de candidaturi anul trecut, ediţia din 2022 va celebra noi exemple inspiratoare de transformări pe care iniţiativa îşi propune să le aducă în vieţile noastre, în spaţiile în care trăim şi în experienţele noastre de zi cu zi. La

Aditivul alimentar dioxid de titan este interzis din această vară, a decis Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Aditivul alimentar dioxid de titan este interzis din această vară, a decis Comisia Europeană

”Astăzi, 14 ianuarie, Comisia Europeană a adoptat o interdicţie de utilizare a dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar. Interdicţia se va aplica după o perioadă de tranziţie de şase luni. Cu alte cuvinte, începând din vară, acest aditiv nu ar mai trebui adăugat în produsele alimentare”, anunţ

Comisia Europeană a virat 1,94 miliarde euro în contul Ministerului Finanţelor,  prefinanţarea de 13% din împrumutul contractat de România de la Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a virat 1,94 miliarde euro în contul Ministerului Finanţelor, prefinanţarea de 13% din împrumutul contractat de România de la Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă

„Comisia Europeană a virat 1.942.479.890 euro în contul Ministerului Finanţelor deschis la BNR. Suma reprezintă prefinanţarea de 13% din împrumutul de aproximativ 14,94 miliarde de euro contractat de România de la Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă”, anunţă ministeru

Ministerul Agriculturii anunţă că peste 1 miliard de euro au fost rambursaţi miercuri de Comisia Europeană pentru plăţile făcute fermierilor
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Agriculturii anunţă că peste 1 miliard de euro au fost rambursaţi miercuri de Comisia Europeană pentru plăţile făcute fermierilor

”În data de 5 ianuarie 2022, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit suma de  1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2

Comisia Europeană propune asistenţă macrofinanciară în valoare de până la 150 milioane euro pentru Republica Moldova
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană propune asistenţă macrofinanciară în valoare de până la 150 milioane euro pentru Republica Moldova

”La cererea Republicii Moldova, Comisia Europeană a adoptat astăzi, 4 ianuarie, o propunere privind o nouă operaţiune de asistenţă macrofinanciară (AMF) în valoare de până la 150 milioane euro”, a informat CE. 30 milioane euro ar urma să fie furnizate sub formă de granturi şi 120 milioane euro sub

Comisia Europeană a aprobat necondiţionat preluarea de către Discovery a activelor WarnerMedia de la AT&T
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat necondiţionat preluarea de către Discovery a activelor WarnerMedia de la AT&T

Aprobarea venită din partea autorităţii de reglementare europene aduce acest acord cu un pas mai aproape de a fi finalizat. Discovery se aşteaptă să finalizeze tranzacţia de preluare a WarnerMedia până la jumătatea anului 2022, sub rezerva altor aprobări de reglementare. AT&T a anunţat în lun

Guvernul va aproba, prin OUG, Acordul de împrumut între Comisia Europeană şi România / Ciucă: Ţara noastră va beneficia de 14,94 miliarde euro din cei aproximativ 29 miliarde euro, disponibili prin PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul va aproba, prin OUG, Acordul de împrumut între Comisia Europeană şi România / Ciucă: Ţara noastră va beneficia de 14,94 miliarde euro din cei aproximativ 29 miliarde euro, disponibili prin PNRR

„Încă din primele zile de guvernare al lucrat pentru operaţionalizarea celui mai important proiect de ţară, post-pandemic, PNRR. Astăzi vom analiza şi aproba în Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, Acordul de împrumut între Comisia Europeană şi România prin care ţara noastră va beneficia de 14,94 mili

Comisia Europeană propune transpunerea rapidă a acordului internaţional privind impozitarea minimă a întreprinderilor multinaţionale
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană propune transpunerea rapidă a acordului internaţional privind impozitarea minimă a întreprinderilor multinaţionale

„Astăzi, Comisia Europeană a propus o directivă care asigură o rată efectivă minimă de impozitare pentru activităţile globale ale marilor grupuri multinaţionale. Propunerea respectă angajamentul UE de a acţiona extrem de rapid şi de a fi printre primii care pun în aplicare recentul acord istoric de

Comisia Europeană a aprobat preluarea de către Microsoft a companiei de inteligenţă artificială Nuance Communications
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat preluarea de către Microsoft a companiei de inteligenţă artificială Nuance Communications

Preluarea, care va creşte prezenţa Microsoft pe piaţa serviciilor cloud destinate sectorului sănătăţii, a fost deja aprobată în Statele Unite şi Australia. Potrivit Comisiei Europene, evaluarea tranzacţiei a dus la concluzia că aceasta nu va reduce semnificativ concurenţa pe pieţele serviciilor clo

Comisia Europeană autorizează al cincilea vaccin sigur și eficace împotriva COVID-19
EuropaMihai Voican

Comisia Europeană autorizează al cincilea vaccin sigur și eficace împotriva COVID-19

Comisia Europeană a aprobat modificarea schemei de ajutor prin care România sprijină cogenerarea de înaltă eficienţă
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat modificarea schemei de ajutor prin care România sprijină cogenerarea de înaltă eficienţă

„În cadrul schemei existente, centralele noi de producere combinată a energiei electrice şi a energiei termice de înaltă eficienţă (combined heat and power - CHP) ar putea beneficia, pe o perioadă de până la 11 ani, de un ajutor acordat sub forma unui bonus în plus faţă de preţul pieţei energiei ele

Comisia Europeană aprobă harta ajutoarelor regionale pentru România aferente perioadei 2022-2027
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă harta ajutoarelor regionale pentru România aferente perioadei 2022-2027

"Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, harta pe baza căreia în România se vor acorda ajutoare regionale în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027, în cadrul Orientărilor revizuite privin ajutoarele de stat regionale (OAR)", anunţă CE. OAR revizui

Hegedüs Csilla: A început primul audit oficial, unde Comisia va monitoriza jaloanele şi ţintele asumate / Vom avea mai multe întâlniri cu Comisia Europeană în aceste zile
Piețe financiareMoney.ro

Hegedüs Csilla: A început primul audit oficial, unde Comisia va monitoriza jaloanele şi ţintele asumate / Vom avea mai multe întâlniri cu Comisia Europeană în aceste zile

”Azi a început primul audit oficial, unde Comisia va monitoriza jaloanele şi ţintele asumate. Vom avea mai multe întâlniri cu Comisia Europeană în aceste zile, iar împreună cu celelalte ministere responsabile le vom prezenta stadiul în care ne aflăm şi ce am reuşit să punem în aplicare de la aprobar

Aeroporturile româneşti care au înregistrat pierderi între iulie 2020 şi decembrie 2021 vor primi ajutoare de stat de 10,3 milioane euro, în contextul pandemiei. Comisia Europeană a aprobat schema
Piețe financiareMoney.ro

Aeroporturile româneşti care au înregistrat pierderi între iulie 2020 şi decembrie 2021 vor primi ajutoare de stat de 10,3 milioane euro, în contextul pandemiei. Comisia Europeană a aprobat schema

"Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 10,3 milioane euro (51,5 milioane lei) pentru sprijinirea operatorilor aeroportuari în contextul pandemiei de coronavirus. Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Sprijinul public se va acorda sub

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de 51,5 milioane lei pentru operatorii de aeroporturi din România
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de 51,5 milioane lei pentru operatorii de aeroporturi din România

Schema a fost aprobată în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat, amendat la data de 18 noiembrie 2021. Potrivit acestei scheme, sprijinul public va lua forma unor granturi directe. „Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi p

Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu: Birocraţia cu care se confruntă cei care fac proiecte pe fonduri europene în România este făcută de sistemul românesc, nu de Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu: Birocraţia cu care se confruntă cei care fac proiecte pe fonduri europene în România este făcută de sistemul românesc, nu de Comisia Europeană

„E adevărat, dar birocraţia e a noastră nu a Comisiei (Europene – n.r.). Birocraţia este făcută de sistemul românesc, nu de Comisie. (...) Nu trebuie să aducem firme din Polonia, nici politicieni, trebuie pur şi simplu să mergi pe un model verificat care ai văzut că dă rezultate. Noi ne-am făcut luc

Comisia Europeană INTERVINE în România. Se cere desființarea SIIJ
PoliticCristina Popovici

Comisia Europeană INTERVINE în România. Se cere desființarea SIIJ

Comisia Europeană propune un nou instrument pentru a contracara utilizarea măsurilor economice coercitive de către ţări terţe
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană propune un nou instrument pentru a contracara utilizarea măsurilor economice coercitive de către ţări terţe

”Comisia Europeană a propus astăzi, 8 decembrie, un nou instrument pentru a contracara utilizarea măsurilor economice coercitive de către ţări terţe. Acest instrument juridic reprezintă un răspuns la faptul că, în ultimii ani, UE şi statele sale membre devin ţinta unor presiuni economice delibe

Ciolacu, după ce Cîţu a spus că PNRR nu poate fi modificat: Înseamnă că cei de la Comisia Europeană greşesc
PoliticMihai Voican

Ciolacu, după ce Cîţu a spus că PNRR nu poate fi modificat: Înseamnă că cei de la Comisia Europeană greşesc

Comisia Europeană decide să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea legislaţiei UE privind aerul curat şi emisiile industriale
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană decide să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea legislaţiei UE privind aerul curat şi emisiile industriale

”Comisia a decis astăzi, 2 decembrie, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale şi neîndeplinirea obligaţiei de a adopta un program de control al poluării atmosferice. În primul caz, România nu

Victor Negrescu, europarlamentar PSD: „Comisia Europeană nu poate interzice Crăciunul”
EuropaMihai Voican

Victor Negrescu, europarlamentar PSD: „Comisia Europeană nu poate interzice Crăciunul”

Ministrul Finanţelor, după ce Comisia Europeană a transferat României primii bani din PNRR: Va urma destul de repede şi un avans pentru partea de împrumuturi /  Reprezintă o urgenţă construcţia unui cadru legal pentru a putea cheltui aceşti bani

”Lucrăm pentru a folosi banii din PNRR în beneficiul românilor! Alături de construcţia bugetului pe 2022, care este principalul efort al momentului pentru echipa de la Ministerul Finanţelor, o altă prioritate este folosirea banilor din PNRR”, a scris Câciu.   Ministrul Finanţelor afirmă că de

Comisia Europeană a transferat României primii bani din PNRR: 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a transferat României primii bani din PNRR: 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

Potrivit unui comunicat oficial, la data de 2 decembrie, Comisia Europeană a transferat României 1,8 miliarde EUR sub formă de prefinanţare, echivalentul a 13 % din totalul de granturi alocate acestei ţări în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR).   Plata de prefinanţare va spr

Comisia Europeană stârnește un nou scandal: Termenul ”Crăciun” trebuie evitat, pentru că îi ofensează pe necreștini
EuropaMihai Voican

Comisia Europeană stârnește un nou scandal: Termenul ”Crăciun” trebuie evitat, pentru că îi ofensează pe necreștini

Comisia Europeană propune suspendarea zborurilor din sudul Africii, din cauza noii variante SARS-CoV-2 B.1.1.529, descoperită în Africa de Sud
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană propune suspendarea zborurilor din sudul Africii, din cauza noii variante SARS-CoV-2 B.1.1.529, descoperită în Africa de Sud

”Comisia Europeană propune, în strânsă cooperare cu statele mmembre (ale Uniunii Europene) să se activeze frâna de urgenţă în vederea întreruperii călătoriilor aeriene provenind din regiunea Africii australe, din cauza variantei B.1.1.529”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter von der

Comisia Europeană a propus un al treilea val de reforme din ultimii şase ani pentru uniunea pieţelor de capital
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a propus un al treilea val de reforme din ultimii şase ani pentru uniunea pieţelor de capital

Proiectul UE de a crea o uniune a pieţelor de capital (CMU) a suferit o lovitură când Marea Britanie şi marele său sector financiar au părăsit blocul european. Pentru a menţine proiectul pe drumul cel bun, Comisia Europeană executivă a UE a propus stabilirea unei unui registru al preţurilor acţiunil

Comisia Europeană: Exporturile de grâu moale ale UE din sezonul 2021/2022 sunt peste cele din sezonul trecut
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană: Exporturile de grâu moale ale UE din sezonul 2021/2022 sunt peste cele din sezonul trecut

Până pe 21 noiembrie, exporturile UE de grâu moale atinseseră 10,27 milioane de tone, în creştere de la 9,88 milioane de tone în aceeaşi săptămână din 2020/21, potrivit datelor despre care Comisia a spus că în cazul Franţei sunt complete până în iulie 2021. Comisia a înregistrat până acum aproape 8

Comisia Europeană urmează să întocmească o ”listă neagră” cu societăţi de transport şi de voiaj complice la traficul de migranţi către Belarus, anunţă Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană urmează să întocmească o ”listă neagră” cu societăţi de transport şi de voiaj complice la traficul de migranţi către Belarus, anunţă Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European

Ursula von der Leyen a îndemnat Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, să se sezizeze şi să adopte rapid această iniţiativă legislativă ”depusă azi (marţi)”. Migranţii care au sosit în ultimele săptămâni în Belarus, majoritatea originari din Orientul Mijlociu, ”sunt înş

Comisia Europeană investighează dacă Polonia şi Ungaria ar trebui să primească în continuare miliarde de dolari din bugetul UE, în contextul problemelor privind corupţia şi justiţia
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană investighează dacă Polonia şi Ungaria ar trebui să primească în continuare miliarde de dolari din bugetul UE, în contextul problemelor privind corupţia şi justiţia

Documente publicate sâmbătă de Comisie arară că instituţia a trimis vineri scrisori Varşoviei şi Budapestei, cerând guvernelor clarificări, în conformitate cu o lege adoptată recent care permite suspendarea fondurilor UE dacă acestea nu sunt cheltuite corect. Legea a fost adoptată în decembrie anul

Comisia Europeană propune o înăsprire a reglementărilor cu privire la exportul deşeurilor
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană propune o înăsprire a reglementărilor cu privire la exportul deşeurilor

Exportul de deşeuri către ţări care nu sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) - care constituie marea majoritate a ţărilor în care au loc aceste exporturi - urmează să fie posibile dacă aceste ţări acceptă să primească acest tip de deţeuri şi ”sunt în măsură să

Comisia Europeană autorizează o a doua insectă ca ingredient alimentar pentru piaţa UE
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană autorizează o a doua insectă ca ingredient alimentar pentru piaţa UE

Produsul va fi disponibil sub formă congelată, uscată şi de pudră şi este destinat comercializării ca gustare sau ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare. Această autorizaţie vine în urma unei evaluări ştiinţifice riguroase efectuate de EFSA, care a concluzionat că lăcusta mi

Comisia Europeană a publicat rezultatele indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI) 2021, care urmăreşte progresele în statele membre ale UE în ceea ce priveşte competitivitatea digitală: România se situează pe ultimul loc

Potrivit Comisiei Europene, au fost publicate rezultatele indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI) 2021, care urmăreşte progresele înregistrate în statele membre ale UE în ceea ce priveşte competitivitatea digitală în domenii precum capitalul uman, conectivitatea în bandă largă, integrarea

Parlamentul European dă Comisia Europeană în judecată la CJUE din cauza unei lipse de acţiune împotriva Poloniei şi Ungariei
Piețe financiareMoney.ro

Parlamentul European dă Comisia Europeană în judecată la CJUE din cauza unei lipse de acţiune împotriva Poloniei şi Ungariei

”Aşa cum cer rezoluţiile parlamentare, serviciul nostru juridic a sesizat Curtea de Justiţie printr-un recurs împotriva Comisiei Europene cu privire la neaplicarea regulamentului condiţionalităţii”, a anunţat vineri într-un comunicat David Sassoli. ”Noi aşteptăm ca CE să acţioneze în mod coere

UPDATE - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, aprobat / Florin Cîţu: Tot ceea ce ţinea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noştri / Ar trebui în decembrie să avem primii bani
Piețe financiareMoney.ro

UPDATE - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, aprobat / Florin Cîţu: Tot ceea ce ţinea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noştri / Ar trebui în decembrie să avem primii bani

Premierul Florin Cîţu a participat, joi, în format online, la întâlnirea Consiliului ECOFIN, în cadrul căreia a fost aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. ”Întâlnire ECOFIN mai scurtă decât de obicei. Partea bună este că nu au fost întrebări şi nici observaţii la PNRR-ul&

Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul României / Florin Cîţu: Acum este pe umerii noştri / Urmează implementarea PNRR şi ar trebui în decembrie să avem primii bani
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul României / Florin Cîţu: Acum este pe umerii noştri / Urmează implementarea PNRR şi ar trebui în decembrie să avem primii bani

Premierul Florin Cîţu a participat, joi, în format online, la întâlnirea Consiliului ECOFIN, în cadrul căreia a fost aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. ”Tot ceea ce ţinea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noştri. Urmează implementarea PNRR şi ar tr

Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată referitoare la oferta de 54 de miliarde de dolari a Nvidia de preluare a ARM
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată referitoare la oferta de 54 de miliarde de dolari a Nvidia de preluare a ARM

Agenţia britanică de reglementare investighează la rândul ei acordu de preluare a celei mai importante companii de tehnologie din ţară, avertizând că ar putea afecta concurenţa şi slăbi poziţia companiilor rivale. Potrivit Reuters. Comisia Europeană consideră insuficiente concesiile oferite de Nvid

Comisia Europeană a aprobat o schemă de 358 de milioane euro pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din România
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat o schemă de 358 de milioane euro pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din România

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane euro (1,772 miliarde lei) pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) afectate de pandemia de coronavirus şi de măsurile restrictive pe care guvernul român a trebuit să le pună în aplicare pentru a limit

Comisia Europeană lansează o consultare în vederea unei reformări a Pactului de Stabilitate după epidemia covid-19
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană lansează o consultare în vederea unei reformări a Pactului de Stabilitate după epidemia covid-19

Pactul de Stabilitate - care impune statelor membre UE să menţină un deficit sub pragul de 3% şi o datorie sub pragul de 60% din PIB-ul lor - a fost suspendat în timpul epidemiei covid-19 de către Bruxelles. Însă pandemia a afectat aceste imperative şi a impus guvernelor să-şi susţină masiv economi

Comisia Europeană lansează o cerere de propuneri pentru a extinde sistemul de monitorizare a proprietăţii asupra mass-media la toate statele membre. Sistemul va prezenta riscuri potenţiale la adresa pluralismului
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană lansează o cerere de propuneri pentru a extinde sistemul de monitorizare a proprietăţii asupra mass-media la toate statele membre. Sistemul va prezenta riscuri potenţiale la adresa pluralismului

”Astăzi, 18 octombrie, Comisia a lansat o a doua cerere de propuneri privind sistemul de monitorizare a proprietăţii asupra mass-media, un proiect cofinanţat de UE. Această cerere de propuneri va completa aria de acoperire a primului proiect-pilot în curs şi va furniza o bază de date naţională privi

Comisia Europeană anunţă măsurile ce ar trebui luate de statele membre pentru a proteja consumatorii şi întrepinderile de creşterea preţurilor din energie
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană anunţă măsurile ce ar trebui luate de statele membre pentru a proteja consumatorii şi întrepinderile de creşterea preţurilor din energie

"Comisia a adoptat astăzi, 13 octombrie, Comunicarea privind preţurile la energie pentru a aborda creşterea excepţională a preţurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii, şi pentru a sprijini populaţia şi întreprinderile europene. Comunicarea inc

Comisia Europeană aprobă resurse suplimentare pentru România. Se vor investi 56 milioane euro pentru a se oferi sprijin material grupurilor defavorizate
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă resurse suplimentare pentru România. Se vor investi 56 milioane euro pentru a se oferi sprijin material grupurilor defavorizate

"Comisia a acordat în total 2 miliarde euro Italiei, Spaniei, Luxemburgului şi României ca urmare a modificării unor programe operaţionale (PO). Comisia a acordat 2 miliarde euro Italiei, Spaniei, Luxemburgului şi României ca urmare a modificării unor programe operaţionale (PO) astfel: două din Fond

Mecanismul care leagă plata fondurilor europene de respectarea statului de drept este pregătit să fie utilizat, anunţă Comisia Europeană; mecanismul ar putea fi lansat până la sfârşitul lui octombrie şi să vizeze Ungaria şi Polonia

Acest mecansim - care a intrat în vigoare în ianuarie - este sufcient de ”matur pentru a fi utilizat”, a anunţat joi seara comisarul ceh însărcinat cu Valorile şi Transparenţa, fără să precizeze care ţări urmează să fie vizate. Lansarea acestei proceduri ar putea să aibă loc până la sfârşitul lui o

Comisia Europeană aprobă schema de ajutor românească destinată companiilor aeriene care vor avea zboruri internaţionale regulate pe Aeroportul Internaţional Maramureş
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă schema de ajutor românească destinată companiilor aeriene care vor avea zboruri internaţionale regulate pe Aeroportul Internaţional Maramureş

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 1,2 milioane EUR pentru companiile aeriene care efectuează zboruri internaţionale spre şi dinspre Aeroportul Internaţional Maramureş în urma pandemiei de coronavirus. Schema, în cadrul căreia ajutorul va lua forma unor subvenţii directe

Comisia Europeană cere VW să îi despăgubească toţi clienţii europeni înşelaţi în cazul dieselgate, nu doar pe cei germani
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană cere VW să îi despăgubească toţi clienţii europeni înşelaţi în cazul dieselgate, nu doar pe cei germani

Constructorul auto şi-a recunoscut vina în scandalul dieselgate în 2015, ceea ce a dus la o serie de procese, dintre care unele la Curtea Europeană de Justiţie. ”Există decizii judecătoreşti care au expus tratamentul incorect al Volkswagen faţă de consumatori şi totuşi producătorul auto nu doreşte

Comisia Europeană a aprobat PNRR! Ce urmează?
EuropaCristian Matache

Comisia Europeană a aprobat PNRR! Ce urmează?

ALERTĂ! Comisia Europeană aprobă PNRR, în valoare de 29,2 miliarde de euro
ActualitateMihai Voican

ALERTĂ! Comisia Europeană aprobă PNRR, în valoare de 29,2 miliarde de euro

”Comisia Europeană a adoptat astăzi, 27 septembrie, o evaluare pozitivă a Planului de redresare şi rezilienţă al României, care va putea primi, astfel, din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilie

România, obligată de Comisia Europeană să transpună, să pună în aplicare şi să aplice corect normele UE privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore
EuropaMihai Voican

România, obligată de Comisia Europeană să transpună, să pună în aplicare şi să aplice corect normele UE privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore

"Comisia a decis astăzi, 23 septembrie, să trimită scrisori de punere în întârziere Poloniei şi României pentru că nu au integrat corect anumite aspecte ale Directivei privind siguranţa activităţilor offshore (Directiva 2013/30/UE) în sistemele lor juridice", informează CE. În a

Comisia Europeană propune un încărcător comun pentru dispozitivele electronice / Coform estimărilor, reducerea producţiei şi eliminarea noilor încărcătoare va reduce cantitatea de deşeuri electronice cu aproape o mie de tone pe an

"Astăzi, 23 septembrie, Comisia face un pas important împotriva deşeurilor electronice şi a inconvenientelor cauzate consumatorilor de prevalenţa diferitelor încărcătoare incompatibile pentru dispozitivele electronice. Mai mulţi ani de colaborare cu industria pe baza unei abordări voluntare, au redu

Comisia Europeană propune un încărcător comun pentru dispozitivele electronice / Conform estimărilor, reducerea producţiei şi eliminarea noilor încărcătoare va reduce cantitatea de deşeuri electronice cu aproape o mie de tone pe an

Comisia Europeană dă Polonia în judecată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la ”subminarea” independenţei autorităţii naţionale poloneze de reglementare a telecomunicaţiilor

Varşovia a modificat în mai 2020, printr-o procedură de urgenţă, prevederi ale legii poloneze a telecomunicaţiilor cu privire la numirea şi revocarea din funcţie a directorilor Autorităţii Naţionale poloneze de Reglementare (NRA) şi Oficiului Comunicaţiilor Electronice (UKE). Prin aceeaşi modificar

Comisia Europeană va crea un set de măsuri pe care statele membre le vor putea lua pentru a contracara creşterea preţurilor energiei
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană va crea un set de măsuri pe care statele membre le vor putea lua pentru a contracara creşterea preţurilor energiei

Preţurile energiei au crescut puternic în Europa, de peste trei ori în Spania şi alte ţări, producţia scăzută de energie regenerabilă şi preţurile mai mari ale carbonului în UE. Comisarul pentru energie Kadri Simson a spus că Bruxelles-ul va crea recomandări pentru a ajuta ţările să ia măsuri faţă

Comisia Europeană propune posibilităţi de pescuit pentru 2022 în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Pentru Marea Neagră, propunerea include şi cote pentru calcan şi pentru şprot
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană propune posibilităţi de pescuit pentru 2022 în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Pentru Marea Neagră, propunerea include şi cote pentru calcan şi pentru şprot

"Comisia a adoptat astăzi, 17 septembrie, o propunere privind posibilităţile de pescuit pentru 2022 în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Propunerea promovează gestionarea durabilă a stocurilor de peşte din Marea Mediterană şi din Marea Neagră şi respectă angajamentele politice asumate în dec

Comisia Europeană a aprobat compania înlocuitoare a operatorului aerian italian Alitalia, numită ITA
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat compania înlocuitoare a operatorului aerian italian Alitalia, numită ITA

Aprobarea companiei Italia Trasporto Aereo (ITA) va fi întâmpinată cu uşurare de Roma, care a negociat de luni de zile pentru ca cele 900 de milioane de să nu împiedice lansarea noii companii aeriene. Este puţin probabil ca Alitalia să ramburseze acel ajutor, plus dobânzile, întrucât conturile &nbs

Cristian Ghinea: Am stabilit oamenii-cheie din echipa de PNRR care ar trebui să rămână. Premierul a acceptat. Dacă mai sunt întrebări de la Comisia Europeană ştiu oamenii de aici să răspundă
Piețe financiareMoney.ro

Cristian Ghinea: Am stabilit oamenii-cheie din echipa de PNRR care ar trebui să rămână. Premierul a acceptat. Dacă mai sunt întrebări de la Comisia Europeană ştiu oamenii de aici să răspundă

Ghinea a afirmat că este bine că premierul Florin Cîţu a preluat interimatul la acest minister.    "În dialogul meu cu domnul prim-ministru Florin Cîţu am stabilit mai multe detalii despre ce se va întâmpla în perioada următoare. Am stabilit oamenii-cheie din echipa de PNRR care ar trebu

Cîţu, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române: După aprobarea PNRR de către Comisia Europeană, care va veni în curând, chiar la sfârşitul acestei luni, avem responsabilitatea punerii sale în aplicare, iar Guvernul nu se abate de la acest obiectiv

”După aprobarea PNRR de către Comisia Europeană, care va veni în curând, chiar la sfârşitul acestei luni, avem responsabilitatea punerii sale în aplicare, iar Guvernul României nu se abate de la acest obiectiv. PNRR şi bugetul multianual european ne vor permite să canalizăm aceste resurse extraordin

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de peste 175 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea şi instalarea unei noi infrastructuri de apă potabilă şi de ape uzate în judeţul Olt
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de peste 175 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea şi instalarea unei noi infrastructuri de apă potabilă şi de ape uzate în judeţul Olt

„Comisia a aprobat o investiţie de peste 175 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea şi instalarea unei noi infrastructuri de apă potabilă şi de ape uzate în judeţul Olt, România. Noua infrastructură va reduce scurgerile şi întreruperile în aprovizionarea cu apă, contribuind l

Comisia Europeană aprobă achiziţionarea Telekom Romania de către Orange, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă achiziţionarea Telekom Romania de către Orange, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii

Vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei, a declarat: „Europenii trebuie să aibă acces la servicii de comunicaţii rapide şi fiabile şi la o panoplie suficientă de soluţii alternative pe piaţă. Graţie acestei decizii şi angajamentelor propuse

Dacian Cioloş: Strategia pentru păduri lansată de Comisia Europeană trebuie îmbunătăţită, încât să răspundă situaţiilor specifice din mai multe state / Este regretabil că acest subiect nu a fost discutat în Coaliţia de guvernare

”Strategia pentru păduri lansată de Comisia Europeană trebuie, fără îndoială, îmbunătăţită astfel încât să răspundă situaţiilor specifice din mai multe state membre. Dincolo de asta, însă, o strategie şi un set de măsuri pentru gestionarea pădurilor care ar aduce mai multă trasabilitate şi transpare

România şi alte state membre UE, vizate de proceduri de infringement deschise formal de Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

România şi alte state membre UE, vizate de proceduri de infringement deschise formal de Comisia Europeană

Comisia identifică posibilele încălcări ale legislaţiei UE pe baza propriilor anchete sau în urma plângerilor formulate de cetăţeni, întreprinderi şi alte părţi interesate. CE a transmis către Austria, Italia, Polonia, România, Suedia şi Ţările de Jos o scrisoare de depunere în întârziere pent

România şi alte state membre UE, vizate de proceduri de infringement deschisă formal de Comisia Europeană

România şi alte state membre UE, vizate de o nouă procedură de infringement deschisă formal de Comisia Europeană

Comisia Europeană îşi prezintă foaia de drum în lupta împotriva modificărilor climatice
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană îşi prezintă foaia de drum în lupta împotriva modificărilor climatice

”Europa este în prezent primul continent care prezintă o arhitectură globală prin care să răspundă ambiţiilor noastre în lupta împotriva modificărilor climatice”, a anunţat preşedinta CE Ursula von der Leyen. ”Avem scopul, iar de-acum avem foaia de parcurs pentru a-l atinge. Pachetul niostru vizeaz

Eurodeputatul USR PLUS Dragoş Pîslaru prezintă stadiul PNRR în cele 27 de state membre / În cazul României se lucrează bine, în colaborare strânsă cu Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Eurodeputatul USR PLUS Dragoş Pîslaru prezintă stadiul PNRR în cele 27 de state membre / În cazul României se lucrează bine, în colaborare strânsă cu Comisia Europeană

„Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă intră în linie dreaptă! Parlamentele naţionale au intrat în vacanţă, dar la nivel european, munca este în toi pe Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Ieri am avut, în cadrul grupului de lucru al Parlamentului European din care fac parte, a 11-a întâlnire priv

Comisia Europeană amendează BMW şi Volkswagen cu 875 de milioane de euro, în urma unei înţelegeri dezvăluite de Daimler, cu scopul de a restrânge concurenţa în domeniul sistemelor de depoluare
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană amendează BMW şi Volkswagen cu 875 de milioane de euro, în urma unei înţelegeri dezvăluite de Daimler, cu scopul de a restrânge concurenţa în domeniul sistemelor de depoluare

Alt gigant auto german, Daimler (Mercedes), care a participat la această înţelegere şi care a dezvăluit existenţa acesteia, nu a fost sancţionat. Cele trei grupuri au ”încălcat regulile UE referitoare la practici anticoncurenţiale, concentrându-se asupra dezvoltării tehnice în domeniul epurări

Cîţu: Am promis, am făcut! Comisia Europeană estimează o creştere economică de 7.4% în 2021 pentru România. Cea mai mare creştere economică din UE!
Piețe financiareMoney.ro

Cîţu: Am promis, am făcut! Comisia Europeană estimează o creştere economică de 7.4% în 2021 pentru România. Cea mai mare creştere economică din UE!

„Am promis, am făcut! Comisia Europeană estimează o creştere economică de 7.4% în 2021 pentru România.  CEA MAI MARE creştere economică din UE! Sectorul privat a răspuns pozitiv la măsurile implementate până acum şi are încredere că ne vom ţine de TOATE reformele anunţate”, a scris Florin Cîţu

Comisia Europeană îşi îmbunătăţeşte prognoza referitoare la economia României:
Creştere cu 7,4% în acest an
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană îşi îmbunătăţeşte prognoza referitoare la economia României: Creştere cu 7,4% în acest an

În primăvară, Comisia estima un avans de doar 5,1% pentru 2021, deşi prognoza fusese deja majorată substanţial faţă de cea din iarnă, de 3,8%.   Prin urmare, România ar urma să aibă cea mai mare creştere economică din UE în 2021, scrie profit.ro.   „Majorarea prognozei de creştere este

UPDATE - Comisia Europeană îşi îmbunătăţeşte prognoza referitoare la economia României: Creştere cu 7,4% în acest an / Cîţu: Am promis, am făcut!
Piețe financiareMoney.ro

UPDATE - Comisia Europeană îşi îmbunătăţeşte prognoza referitoare la economia României: Creştere cu 7,4% în acest an / Cîţu: Am promis, am făcut!

  În primăvară, Comisia estima un avans de doar 5,1% pentru 2021, deşi prognoza fusese deja majorată substanţial faţă de cea din iarnă, de 3,8%.   Prin urmare, România ar urma să aibă cea mai mare creştere economică din UE în 2021, scrie profit.ro.   „Majorarea prognozei de creş

Ce se întâmplă cu banii dați la TAROM? Comisia Europeană a intrat pe fir
EuropaCristian Matache

Ce se întâmplă cu banii dați la TAROM? Comisia Europeană a intrat pe fir