AcasăEticheteCovasna

Tag: Covasna

A fost deschis Centrul de tratament balnear de la Hătuica

Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa autorităţilor locale, care au precizat că investiţia s-a cifrat la circa 2,6 milioane de lei, dintre care 1,5 milioane de lei au fost asiguraţi de fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar restul de autorităţile locale.     Preşedintele...

Peste 2.000 de elevi, în grevă japoneză deoarece nu le-au fost decontate abonamentele, în Covasna

Cei peste 2.000 de elevi care au intrat în grevă japoneză, purtând banderole albe pe braţ, sunt de la 15 licee din oraşele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt.   Acţiunea de protest, iniţiată de Asociaţia Tinerilor Maghiari (EMI) din judeţul Covasna, se va derula...

Primăria Sfântu Gheorghe a înlocuit tăbliţele cu denumirea instituţiei

Tăbliţele cu denumirea Primăriei Sfântu Gheorghe au fost înlocuite luni, astfel că mai întâi apare inscripţia în limba română, apoi cea în maghiară, conform unei hotărâri a Curţii de Apel Braşov.   Primarul Antal Arpad a declarat că el, fiind democrat, respectă sentinţele instanţelor şi astfel...

Peste 20.000 de elevi, din Covasna, nu mai primesc cornuri din cauză că firma producătoare s-a închis

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna Nagy Jozsef a declarat, luni, că o parte dintre elevii covăsneni nu vor primi cornuri, în perioada următoare, din cauză că societatea de panificaţie Mopaco, care distribuia produsul de patiserie, şi-a trimis angajaţii în şomaj.   Potrivit sursei citate, CJ Covasna...

Niţă: Steagul secuiesc nu ar trebui arborat pe instituţii publice, nu este un simbol naţional

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a fost întrebat, vineri, la Sfântu Gheorghe, de jurnalişti, dacă l-a deranjat prezenţa steagului secuiesc pe sediul Primăriei municipiului, el spunând că nu l-a observat când a intrat în instituţie - unde a mers pentru a semna un contract pentru...

Steagul secuiesc a fost îndepărtat şi de pe sediul Primăriei Covasna

Primarul oraşului Covasna, Thiesz Janos, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că s-a conformat somaţiei Prefecturii Covasna, astfel că steagul secuiesc a fost îndepărtat de pe sediul Primăriei.   "După ce am primit somaţia Prefecturii, steagul secuiesc a fost îndepărtat de pe clădirea Primăriei. În prezent steagul...