Subiect
Economie Salariu
10 articole

Un profesor de economie demontează mitul majorării salariului minim: „O să avem oameni care vor fi lăsați pe străzi”
Ciolacu: Eu pot să risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime, cât sunt angajaţii în economie acum cu salariu minim, să am două treimi
„Marea problemă e la impozitarea muncii la veniturile mici. Acolo putem spune foarte clar că este cea mai mare impozitare din UE. Pachetul cerut şi de către Uniunea Europeană şi asumat prin PNRR de România, indiferent cine l-a semnat şi cum au negociat, este de a avea anumite reforme în zona fiscală
Radu Oprea a fost avizat pozitiv de comisiile parlamentare pentru Ministerul Economiei / Senatorul PSD, întrebat dacă salariul minim ar putea creşte la 500 euro net în 2024 şi 1.000 euro net în 2025: Acestea pot fi făcute
„Aşa cum a spus şi preşedintele Marcel Ciolacu, salariul minim 500 de euro în perioada imediat următoare salariul trebuie să ajungă la 1.000 euro. Să ştiţi că este posibil. Până la începutul anului 2025, în anul 2024 lucrurile acestea pot fi făcute. Au fost discuţii numeroase referitoare la salariul
Marcel Boloş, despre eventuale reduceri de cheltuieli în minister: Nu cred că cineva ar vrea să compromită 80 de miliarde de euro pentru o economie care este absolut nesemnificativă / Salariul unui director din minister, mai mare decât al ministrului
”Nu cred că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene poate să genereze o economie de cheltuială încât să avem un impact de 20 de miliarde de lei, pe de o parte. Pe de altă parte, este ministerul care, dacă structurile de absorbţie a banilor europeni nu funcţionează potrivit standardelor pe c
Măsuri fiscale aplicate de la 1 august: Contribuţiile la contractele part time sub nivelul salariului minim pe economie vor fi calculate la salariul minim/ Cresc accizele la ţigări şi alcool/ Impozite mai mari pentru câştigurile din jocuri de noroc
Potrivit Profit.ro, cea mai controversată măsură din august se referă la contribuţiile la part time, care sunt acum calculate cel puţin la nivelul unui salariu minim. Guvernul a instituit obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la nivelul
Ministrul Economiei, despre renunţarea la impozitul pe salariul minim: Este cea mai bună măsură pe care o putem face ca
”Absolut, este cea mai bună măsură! (...) Este cea mai bună măsură pe care o putem face ca să combatem cea mai mare problemă economică a României, anume sărăcia. Este absolut realizabilă, dacă avem dorinţa politică să o facem”, a declarat Claudiu Năsui, joi seară, la Antena 3, întrebat despre elimin
Ministrul Economiei, despre renunţarea la impozitul pe salariul minim: Este cea mai bună măsură pe care o putem face ca să combatem cea mai mare problemă economică a României, sărăcia
”Absolut, este cea mai bună măsură! (...) Este cea mai bună măsură pe care o putem face ca să combatem cea mai mare problemă economică a României, anume sărăcia. Este absolut realizabilă, dacă avem dorinţa politică să o facem”, a declarat Claudiu Năsui, joi seară, la Antena 3, întrebat despre elimin
