Subiect
Fonduri Europene
949 articole — pagina 3 din 10
Premierul Ciucă a discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Profesionale a Ciobanilor despre oportunităţile generate de utilizarea fondurilor europene pentru crescătorii de ovine
Premierul a subliniat că agricultura este un domeniu prioritar la nivelul Executivului, mai ales în contextul în care securitatea alimentară a ţării depinde în mare măsură de sprijinul acordat fermierilor de statul român, atât prin intermediul fondurilor europene, cât şi prin finanţările asigu
Primăria Buzău, notificată cu privire la suspendarea plăţilor într-un proiect cu fonduri europene, din cauza unor suspiciuni de fraudă / Valoarea totală a proiectului, aproape 20 de milioane de euro
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că un document ajuns la Primăria municipiului Buzău în cursul săptămânii trecute notifică municipalitatea că AMPOR suspendă cererile de rambursare într-un proiect ca urmare a unor suspiciuni de fraudă care sun
Klaus Iohannis a promulgat legea care facilitează investiţiile în sistemele de irigaţii din fonduri naţionale şi europene
Astfel, legea promulgată îşi propune înlocuirea acordului scris al proprietarilor, întrucât sunt multe situaţii când investiţiile sunt îngreunate sau blocate din cauza faptului că proprietarii nu pot fi identificaţi. Prin urmare, în cazul în care contractele nu cuprind explicit acordul proprietaril
Marcel Boloş afirmă că ”prioritatea imediată pentru România” este creşterea absorbţiei fondurilor europene din actualul exerciţiu bugetar
”Am discutat seara trecută despre acest obiectiv, pentru care pregătim deja măsuri concrete în Guvernul României, cu europarlamentarii ce reprezintă întreg spectrul politic din România. Au fost discuţii foarte constructive, în cadrul cărora am dezbătut pe larg stadiul pregătirii cererii de plată afe
BNR: O sursă importantă de incertitudini şi riscuri rămâne absorbţia fondurilor europene. Dinamica anuală a PIB a scăzut la 2,4% în trimestrul IV 2021, de la 6,9% în precedentele trei luni, pe seama slăbirii considerabile a ritmului absorbţiei interne
”O sursă importantă de incertitudini şi riscuri rămâne, de asemenea, absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate. Se reconfirmă, totodată, sc
Corina Creţu: România are nevoie să adopte norme legale care să prevadă judecarea cu celeritate a proceselor care vizează accesarea de fonduri europene. Au fost situaţii în care procesul a durat aproape 7 ani şi s-au pierdut fonduri
Corina Creţu spune că România a pierdut mulţi bani europeni fie din cauză că ţintele au fost ratate, fie pentru că s-a pierdut foarte mult timp în instanţele de judecată. „Eu am propus şi acum, fiind o majoritate atât de stabilă în Bucureşti, cred că ar fi cazul să se adopte această măsură (.
Boloş: Provocările sunt numeroase şi decalajele pe care trebuie să le recunoaştem trebuie recuperate cât mai rapid/ Îmi voi folosi din nou toată energia pentru a valorifica şansa istorică pe care România o are: dezvoltarea cu ajutorul fondurilor europene
"Am depus astăzi jurământul de învestitură ca membru al Guvernul României pentru portofoliul de ministru al investiţiilor şi proiectelor europene, funcţie pe care am deţinut-o şi în noiembrie 2019 – decembrie 2020. Dedic acest mandat beneficiarilor finanţărilor europene şi implementării proiectelor
Nicolae Ciucă: Am semnat un memorandum între România şi Bulgaria pentru construirea unui al doilea pod între Giurgiu şi Ruse, pod care poate să beneficieze de fonduri europene
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că a discutat cu premierul Bulgariei, Kiril Petkov, despre construirea unui nou pod peste Dunăre, dar şi despre dragarea fluviului. ”În ceea ce priveşte subiectele de pe agenda comună, prioritare pentru noi care vor seta şi vor aranja tot ceea ce urme
Guvernul va aloca peste 250 de milioane de lei fără TVA pentru finalizarea a 26 de proiecte cu fonduri europene vizând infrastructura de apă
Dan Cărbunaru a precizat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că astfel se evită blocarea implementării acestor proiecte, dar şi dezangajarea unor fonduri europene. "Aş vrea să vă semnalez Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 60/2020 privind une
Preşedintele CJ Dolj anunţă că a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de „Extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional Craiova” / Proiectul e de peste 280 milioane lei, fără TVA, şi finanţat din fonduri europene
„Realizarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Craiova intră în linie dreaptă. Megaproiectul Consiliului Judeţean Dolj şi al Aeroportului Internaţional Craiova a intrat, de astăzi, într-o nouă etapă. În această dimineaţă, am participat la evenimentul organizat pentru semnarea contractului
Ministrul Câciu, în Senat: Se înregistrează o creştere de 67% a sumelor provenite din fonduri europene
”O să avem în curând, la jumătatea lunii mai, şi datele semnal cu privire la PIB trimestrul 1, iar elementele de proiecţie pe primele două luni arată semne de inversare a trendului înregistrat în trimestrul 4, respectiv o uşoară revenire”, a spus ministrul Finanţelor. Adrian Câciu a arătat că
Eurodeputatul Victor Negrescu a iniţiat un demers pe lângă CE pentru salvarea fondurilor europene din perioada 2014-2020 şi a proiectelor a căror implementare a fost întârziată de pandemie şi de războiul din Ucraina
„Împreună cu mai mulţi colegi eurodeputaţi din Slovacia, Polonia, Letonia şi Finlanda am solicitat Comisiei Europene să extindă cu un an perioada de implementare a proiectelor a căror finalizare a fost întârziată de efectele negative generate de pandemie şi de războiul din Ucraina, scopul fiind de a
Hegedüs Csilla: Prin PNRR vom reabilita 5 castre romane, 10 biserici de lemn şi 5 mănăstiri / Fonduri europene şi pentru cetăţile dacice
”Turismul cultural este un produs turistic de top în ceea ce priveşte călătoriile internaţionale. Rutele tematice apar în această ofertă. Prin PNRR vom reabilita 5 castre romane (ex. castrul roman de la Bologa, Parcul Arheologic de la Călugăreni, Intrare Forul lui Traian din cadrul sitului Arheologi
UPDATE Decizii în Biroul Executiv al PNL - Marcel Boloş la Ministerul Fondurilor Europene, Sebastian Burduja la Ministerul Digitalizării / A fost stabilită şi propunerea pentru CCR
UPDATE Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a decis azi nominalizarea, în unanimitate, a lui Marcel Boloş pentru funcţia de ministru al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, precum şi a deputatului PNL, Sebastian Burduja, pentru funcţia de ministru al Cercetării, Inovării ş
Decizii în Biroul Executiv al PNL - Marcel Boloş la Ministerul Fondurilor Europene, Sebastian Burduja la Ministerul Digitalizării / A fost stabilită şi propunerea pentru CCR
Surse din partid au declarat pentru News.ro că Marcel Boloş este nominalizat la Ministerul Fondurilor Europene, unde în prezent e interimar, urmând ca Ministerul Digitalizării să fie preluat de Sebastian Burduja. Iniţial, pentur postul de la Digitalizare a fost vehiculat numele lui 
Constanţa: Grindeanu a semnat trei proiecte pe fonduri europene pentru modernizarea Aeroportului Mihail Kogălniceanu
Sorin Grindeanu a semnat, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, următoarele proiecte: “Sistem supraveghere video control acces”, “Creşterea securităţii şi siguranţei traficului de pasageri pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu”, “Up-grade balizaj luminos”. Ministrul a afirmat c
Cărbunaru, întrebat dacă România discută cu CE decontarea fondurilor pentru voucherele de 50 de euro: Au demarat discuţiile necesare pentru a vedea cum implementează în mod concret aceste măsuri, cum accesează fondurile europene
Dan Cărbunaru a fost întrebat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, dacă Executivul poartă discuţii în mod oficial cu Comisia Europeană pentru decontarea fondurilor necesare pentru acordarea voucherelor de 50 de euro. "Avem un cadru general de discuţii care există la acest moment, este desch
Cseke Attila: Prin noua OUG pentru compensarea creşterii preţurilor la materialele de construcţii suma e de 1,77 miliarde lei / Nu se aplică contractele finanţate pe fonduri europene. Vor fi făcute ajustări de preţ în perioada următoare
„Aş vrea să încep prin a vă spune că sectorul de construcţii dă 6,6% din PIB al României, potrivit ultimelor statistici, o cifră pe ianuarie 2022, cifră care a urcat şi în 2020 şi în 2021. E clar că investiţiile statului sunt importante pentru noi toţi. În ultima perioadă s-au prevalat date statisti
Nicolae Ciucă: Fondurile europene şi facilităţile oferte de Grupul Băncii Mondiale ne oferă un sprijin important pentru a accesa resursele de dezvoltare
Premierul Ciucă a prezentat viziunea Guvernului privind abordarea integrată a investiţiilor realizate cu bani europeni şi din bugetul naţional, alături de alte instrumente financiare internaţionale, arată comunicatul de presă al Guvernului. „Sunt încrezător că fondurile europene şi facilităţile ofe
Sorin Grindeanu, despre noul Terminal de plecări externe al Aeroportului Timişoara: Ar fi bine să fie semnat cât mai rapid contractul, astfel încât să poată beneficia de fonduri europene
Sorin Grindeanu a declarat, vineri, la Timişoara, că speră ca în două săptămâni să fie rezolvată contestaţia la licitaţia pentru realizarea unui Terminal de plecări externe pe Aeroportul Timişoara. ”Astăzi trebuia să fie semnat un contract pentru construirea Terminalului de plecări, din păc
Vîlceanu afirmă că sunt căutate modalităţi de finanţare din fonduri europene pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraian şi pentru ajutorarea populaţiei în contextul creşterii preţurilor
"Aştept să vedem pachetul de măsuri, el este în elaborare în acest moment, fiecare minister, conform sarcinilor pe care premierul le-a dat în ultimele două săptămâni, fiecare minister trebuie să vină cu pachetul de măsuri şi în momentul în care vom vedea care sunt exact, punctual, măsurile vom putea
Vîlceanu afirmă că sunt căutate modalităţi de finanţare din fonduri europene pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraina şi pentru ajutorarea populaţiei în contextul creşterii preţurilor
"Aştept să vedem pachetul de măsuri, el este în elaborare în acest moment, fiecare minister, conform sarcinilor pe care premierul le-a dat în ultimele două săptămâni, fiecare minister trebuie să vină cu pachetul de măsuri şi în momentul în care vom vedea care sunt exact, punctual, măsurile vom putea
Marcel Ciolacu: Este o diferenţă între propunerile festiviste, pe Facebook şi propunerile totuşi argumentate şi discutate cu Comisia şi cu Ministerul Finanţelor / Pachetul de măsuri pentru populaţie ar putea fi acoperit din fonduri europene
Liderul PSD a spus despre pachetul de măsuri pentru populaţie că săptămâna viitoare încep, pe segmente, să vină miniştrii cu Ordonanţe în şedinţa de Guvern. ”Este o diferenţă între propunerile festiviste, pe Facebook şi propunerile totuşi argumentate şi discute şi cu Comisia şi cu Ministerul Finanţ
Nicolae Ciucă: Săptâmâna viitoare, reprezentanţii Comisiei Europene vor veni la Bucureşti, astfel încât să putem identifica acele liniii prin care putem să accesăm fondurile europene
”În acest moment există la nivelul fiecărui minister analize prin care să putem să identificăm acele măsuri prin care să sprijinim populaţia vulnerabilă, economia, investiţiile”, a spus premierul Nicolae Ciucă, precizând că măsurile vizează toată lumea, dar a vorbit depre populaţia vulnerabilă pentr
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Peste 84 milioane euro, fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov / Proiectul a fost aprobat de Comisia Europeană
”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în valoare de 84,26 milioane euro, a fost aprobat de Comisia Europeană”, anunţă, vineri, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Finanţat în cadrul Programului Operaţional Infrastru
Peste 2,8 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile pentru digitalizare, în Sectorul 2
”Am obţinut fonduri europene nerambursabile pentru simplificare şi digitalizare. 2.896.659,94 lei (TVA inclus) din fonduri europene prin programul POCA vor fi investiţi în cadrul DGASPC Sector 2 pentru crearea unui sistem digital interinstituţional. Acesta ne va permite să simplificăm birocraţia, să
Grindeanu: A fost semnat astăzi Contractul pentru modernizarea unui sector al DN7 cuprins între Bâldana şi Titu. Lucrările de 242,35 milioane lei fără TVA sunt finanţate din Fonduri Europene Nerambursabile
„A fost semnat astăzi Contractul pentru modernizarea unui sector al DN7 cuprins între Bâldana şi Titu ! Acest sector de drum naţional va fi lărgit la 4 benzi pe o lungime de 21,4 km, până în anul 2024. Asocierea de constructori români şi italieni are la dispoziţie 6 luni pentru proiectare şi 20 de l
Cîţu: Voi cere în coaliţie un act normativ care să taie accesul firmelor ruseşti la fonduri europene şi orice altă formă de finanţare din taxele românilor
”Anul trecut am dat o ordonanţă de urgenţă prin care companiile din China au fost excluse de la contractele finanţate din fonduri europene. Voi cere in coalitie un act normativ care să taie accesul firmelor ruseşti la fonduri europene şi orice altă formă de finanţare din taxele românilor”, a scris F
Ministerul Fondurilor Europene: Miniştrii responsabili cu Politica de Coeziune apreciază că e necesară aprobarea cu celeritate a acordurilor de parteneriat şi programelor operaţionale, pentru a face faţă tuturor provocărilor cu care se confruntă UE
Potrivit MIPE, oficialii Comisiei Europene au anunţat în premieră că există o iniţiativă şi deschidere din partea Bruxelles de a sprijini situaţia din statele membre care primesc refugiaţi prin intermediul instrumentului REACT-EU, care ar trebui să parcurgă rapid procedurile legale de aprobare, pent
Ministerul Fondurilor Europene va beneficia de sprijinul BEI pentru atragerea fondurilor UE alocate pentru perioada 2021-2027
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, România va beneficia de sprijinul BEI pentru atragerea fondurilor UE alocate pentru perioada 2021-2027, după semnarea unui Memorandum în acest sens. ”Acest Memorandum este o real
Vîlceanu: Există o slabă absorbţie la Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii. Aş fi profund recunoscător dacă cei doi miniştri s-ar apleca mai mult asupra acestor aspecte legate de fonduri europene
„Eu sunt şi în următoarele zile, 21 - 23 februarie, la Bruxelles, pentru avea discuţii cu comisarii europeni şi legat de PNRR şi legat de viitorul cadru bugetar al UE, 2021-2027. Evident că mă preocupă şi PNRR, şi viitorul cadru. Mă preocupă şi absorbţia pe actualul cadru european 2014-2020, din car
Comisia Europeană reţine 15 milioane de euro din fondurile europene destinate Poloniei reprezentând o amendă aplicată din cauza nerespectării unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Comisia a decis să reţină penalităţi de întârziere cu privire la neînchiderea unei mine de cărbune, a anunţat un purtător de cuvânt. Suma aferentă perioadei 20 septembrie 2021-19 octombrie 2021 este de aproape 15 milioane de euro.
45 de localităţi vor avea reţele inteligente de distribuţie a gazelor naturale în urma unor investiţii de 180 milioane euro din fonduri europene
”Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (AM POIM) din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă finalizarea evaluării cererilor de finanţare depuse în a doua sesiune a apelului 'Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor natu
Distribuţie Oltenia anunţă investiţii de 76 milioane de lei, pe fonduri europene, pentru o reţea inteligentă de distribuţie
"Operatorul Distribuţie Oltenia a dat startul proiectului Advanced Distribution Management System, pentru dezvoltarea unei reţele inteligente de distribuţie, în beneficiul celor peste 1,4 milioane de consumatori de energie electrică. Valoarea proiectului se ridică la 76 milioane de lei şi este cofin
MIPE: Fonduri europene de 1,5 miliarde euro au fost atrase anul trecut, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare
„Este o realizare importantă în condiţiile în care ţinta iniţială a fost de 728 milioane euro. Vrem ca în anul 2022 să încasăm de la Comisia Europeană, prin POIM, şi mai mult: 1,8 miliarde euro. De altfel, am început noul an cu încredere şi multă determinare. În această săptămână am semnat 19 noi co
Premierul Ciucă a avut discuţii cu autorităţile de management şi ministerele de resort pe tema gestionării absorbţiei fondurilor europene
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, la sediul Guvernului, o reuniune de lucru cu Autorităţile de Management şi miniştrii de resort. La discuţii au participat Dan Vîlceanu, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administr
Ministrul Dezvoltării afirmă că, în 2022, cea mai mare provocare rămâne absorbţia fondurilor europene: pentru POR, ţinta va fi de 1,25 miliarde de euro
"Principala provocare a anului 2021 a constituit-o absorbţia fondurilor europene”, a precizat ministrul Cseke Attila, marţi, în conferinţa de bilanţ. Conform datelor oferite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ţinta
Ministrul Fondurilor Europene, despre introducerea agriculturii în PNRR: Ar trebui să introducem şi reforme în agricultură, mai complicat
”Vom vedea dacă la momentul 2023 vom putea introduce în PNRR investiţii legate de agricultură. Dar, aşa cum ştiţi, PNRR-ul, pe lângă investiţii, sau aceste investiţii sunt legate de anumite reforme şi odată ce a fost aprobat şi negociat, e foarte complicat să vii după aceea să mai introduci reforme
Ministrul Constantin-Daniel Cadariu: Dezvoltarea potenţialului turistic al României devine realitate doar dacă toţi factorii decidenţi vor urmări o strategie comună, inclusiv în operaţionalizarea fondurilor europene
"Dezvoltarea potenţialului turistic al României devine realitate doar dacă toţi factorii decidenţi vor urmări o strategie comună, inclusiv în operaţionalizarea fondurilor europene. Încă din primele zile de mandat am spus că vreau să fac echipă cu toţi reprezentanţii din turism şi împreună să realiză
Nicuşor Dan acuză consilierii generali ai PSD şi pe unii ai USR de iresponsabilitate, întrucât o rectificare de buget necesară pentru absorbţia unor fonduri europene nu a trecut la vot / Angajaţii primăriei caută soluţii
”Colegii din executiv au lucrat toată după-amiaza ca să găsească o soluţie după votul nefericit de azi din Consiliul General pe absorbţia primei tranşe de 260 milioane de lei, bani europeni, pentru 100 de tramvaie, contract aflat în execuţie. O modificare în finanţarea prin Ministerul Dezvoltării (c
Ministrul Fondurilor Europene, despre anunţul lui Cristian Ghinea că se va ocupa de proiecte de asistenţă şi monitorizare pentru PNRR: Foarte bine. S-o facă, dacă nu sunt chestiuni care să genereze conflict de interese, nu am nicio problemă
"Eu am văzut o ştire că are o platformă, sau încearcă să facă o platformă de monitorizare şi control, cumva, al PNRR. Foarte bine. S-o facă, dacă nu sunt chestiuni care să genereze, eu ştiu, un conflict de interese sau... nu am nicio problemă. Până la urmă, oricine care poate da o mână de ajutor, ch
Ursula von der Leyen a promis României asistenţă tehnică pentru a putea să operaţionalizăm mecanismele şi autorităţile de management pentru a putea să absorbim fondurile europene / Ciucă: Nu ne putem permite să pierdem această şansă
Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, că discutat despre PNRR cu Ursula von der Leyen. ”Cel de-al doilea subiect a fost legat de PNRR şi de modul în care noi suntem pregătiţi să armonizăm instrumentele la nivel naţional cu cele pe care Uniunea le pune la dispoziţie”, a trans
Dan Vîlceanu anunţă modificări în fluxul de gestionare a fondurilor europene în exerciţiul financiar 2021 – 2027 / Vor exista opt programe operate la nivel naţional şi alte opt la nivel regional
Dan Vîlceanu a anunţat că vineri seară Guvernul a adoptat Ordonanţa privind fluxurile financiare pentru programele operaţionale 2021- 2027. ”Foarte multe elemente de noutate nu sunt faţă de fluxurile financiare din perioada 2014-101, dar sunt câteva noutăţi, totuşi” a afirmat Vîlceanu
Fostul ministru al Fondurilor Europene Marcel Boloş, consilier onorific al premierului Ciucă
Surse guvernamentale au afirmat, marţi seară, că fostul ministru liberal al Fondurilor Europene Marcel Boloş a fost numit consilier onorific al premierului Ciucă. Decizia de numire nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial. Boloş ar urma să se oc
Ministrul Fondurilor Europene: Am fost criticaţi, de exemplu că ne împrumutăm scump. Haideţi să vedeţi ce se va întâmpla la anul!
„Am fost criticaţi, de exemplu că ne împrumutăm scump. Haideţi să vedeţi ce se va întâmpla la anul! Pentru că inflaţia creşte, cresc dobânzile şi deja, vreau să vă spun că pe vremea când eram la Ministerul de Finanţe, deja dobânda trecuse în piaţa internă cu cinci la sută. (...) Sunt convins că la a
Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu: Birocraţia cu care se confruntă cei care fac proiecte pe fonduri europene în România este făcută de sistemul românesc, nu de Comisia Europeană
„E adevărat, dar birocraţia e a noastră nu a Comisiei (Europene – n.r.). Birocraţia este făcută de sistemul românesc, nu de Comisie. (...) Nu trebuie să aducem firme din Polonia, nici politicieni, trebuie pur şi simplu să mergi pe un model verificat care ai văzut că dă rezultate. Noi ne-am făcut luc
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu / Discuţii privind nevoia de creştere a capacităţii administrative în privinţa absorbiţiei fondurilor europene
Potrivit Executivului, întâlnirea a avut loc pentru consolidarea dialogului instituţional şi a vizat discutarea principalelor evoluţii şi provocări din economia României şi mediul financiar, în contextul actual al revenirii economice, al crizei energetice şi al nevoii de a elabora un buget solid şi
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în şedinţa de Guvern va fi stabilit cadrul de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă / 100 de localităţi vor primi fonduri pentru cheltuieli curente şi de capital - VIDEO
Ciucă a declarat la începutul şedinţei de Guvern, că vor fi aprobate plăţile către fermieri. “Vom aproba plăţile către fermieri pentru care vom anunţa plafoanele alocate schemelor de sprijin pentru 2021. Crescătorii de animale vor beneficia de sprijin guvernamental în sumă de peste 100 de mil
Ministerul Dezvoltării: 630 milioane de lei, puse la dispoziţia autorităţilor publice locale şi judeţene prin împrumuturi de la Trezoreria Statului, accesate în totalitate / Cseke Attila: Am garantat o absorbţie mai mare a fondurilor europene
”Suma de 630 milioane de lei, pusă la dispoziţia autorităţilor publice locale şi judeţene, de către Guvern, pentru asigurarea prefinanţării şi a contribuţiei proprii la investiţii, a fost accesată în totalitate”, a transmis, marţi, MInisterul Dezvoltării. La propun
Avocatul general al CJUE recomandă Curţii să respingă recursurile Poloniei şi Ungariei împotriva mecanismului care condţionează plata fondurilor europene de respectarea statului de drept
”Acest regim a fost adoptat pe o bază juridică adecvată. El este compatibil (cu tratatele) şi respectă princpiul securităţii juridice”, anunţă avocatul general, ale cărui concluzii nu sunt obligatorii la CJUE, dar care sunt urmate de obicei de Curte cu sedul la Luxemburg. O hotărâre definitivă urme
Avocatul general al CJUE recomandă Curţii să respingă recursurile Poloniei şi Ungariei împotriva mecanismului care condiţionează plata fondurilor europene de respectarea statului de drept
”Acest regim a fost adoptat pe o bază juridică adecvată. El este compatibil (cu tratatele) şi respectă princpiul securităţii juridice”, anunţă avocatul general, ale cărui concluzii nu sunt obligatorii la CJUE, dar care sunt urmate de obicei de Curte cu sedul la Luxemburg. O hotărâre definitivă urme
UPDATE - Sorin Grindeanu: Marţi după-amiază se va da drumul pe Lotul 2 Sebeş - Turda, cu restricţiile anunţate / Precizările Ministerului Transporturilor / Ce planuri are ministrul în privinţa fondurilor europene - VIDEO
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a informat că marţi, 30 noiembrie 2021, deschide circulaţia pe Lotul 2 din Autostrada Sebeş – Turda, conform Planului de Management de Trafic aprobat de către CNAIR şi IGPR. Traficul va rămâne restricţionat pe o bandă pe sens, pe o dista
Sorin Grindeanu: Marţi după-amiază se va da drumul pe Lotul 2 Sebeş - Turda, cu restricţiile anunţate / Ce planuri are ministrul în privinţa fondurilor europene - VIDEO
”Astăzi i-am chemat la minister pe cei care se ocupă direct şi care sunt beneficiarii, şi anume CNAIR şi având în vedere că mai sunt câteva lucruri minore, care pot fi terminate până mâine, odată cu finalizarea acestor lucrări, mâine după-amiază se va da drumul pe lotul 2 Sebeş-Turda, cu restricţiil
UPDATE Dan Vîlceanu, avizat favorabil / Ministrul Fondurilor Europene: Foarte important pentru români e că avem aceste 64 de reforme care vor schimba România
„Dincolo de cei 29 de miliarde pe care îi vom putea lua prin PNRR, foarte important pentru România şi pentru români este că avem aceste 64 de reforme care vor schimba România, 64 de reforme care, din diverse motive politice, au fost uitate în cei 30 de ani de la Revoluţie. Aş vrea să avem o de
Proiecte cu fonduri europene pentru mai multe spitale din ţară / Secretar de stat: Avem nevoie de servicii medicale performante şi spitale dotate pentru a putea face faţă greutăţilor cauzate de epidemia de coronavirus şi să protejăm vieţile omeneşti
”Avem nevoie de servicii medicale performante şi spitale dotate cu aparatura necesară pentru a putea consolida sistemul sanitar, pentru a putea face faţă cât mai eficient greutăţilor cauzate de epidemia de coronavirus şi să protejăm vieţile omeneşti”, a scris, marţi seară, pe Facebook Hegedüs C
Pe ce domenii au bătut palma până acum PNL și PSD: Sănătate, Fonduri Europene, Apărare, Externe și Interne
Cataramane şi veliere achiziţionate cu fonduri europene, confiscate de Parchetul European şi Garda Financiară taliană
Potrvit Pachetului European, investigaţiile au vizat şase suspecţi în regiunea Calabria, în sudul Italiei. Şase întreprinzători calabrezi au achiziţionat cataramane şi veliere cu fonduri din programul ”O calabrie mai competitivă”, finanţat de Uniunea Europeană (UE). Programul promovează turismul î
Cataramane şi veliere achiziţionate cu fonduri europene, confiscate de Parchetul European şi Garda Financiară italiană
Potrvit Pachetului European, investigaţiile au vizat şase suspecţi în regiunea Calabria, în sudul Italiei. Şase întreprinzători calabrezi au achiziţionat cataramane şi veliere cu fonduri din programul ”O calabrie mai competitivă”, finanţat de Uniunea Europeană (UE). Programul promovează turismul î
ANALIZĂ: Fonduri europene si ajutoare de stat de peste 2 miliarde euro şi până la 95% sprijin nerambursabil pentru investiţii, în sectoare cheie ale economiei, sunt disponibile pe finalul acestui an
"Companiile cu activitate în România, atât start-up-uri, IMM, cât şi grupuri de firme sau multinaţionale, au la dispoziţie, pe finalul acestui an, finanţări nerambursabile de peste 2 miliarde euro destinate investiţiilor directe, reprezentate fie prin finanţări europene, fie prin ajutor de stat", ar
Mecanismul care leagă plata fondurilor europene de respectarea statului de drept este pregătit să fie utilizat, anunţă Comisia Europeană; mecanismul ar putea fi lansat până la sfârşitul lui octombrie şi să vizeze Ungaria şi Polonia
Acest mecansim - care a intrat în vigoare în ianuarie - este sufcient de ”matur pentru a fi utilizat”, a anunţat joi seara comisarul ceh însărcinat cu Valorile şi Transparenţa, fără să precizeze care ţări urmează să fie vizate. Lansarea acestei proceduri ar putea să aibă loc până la sfârşitul lui o
Veste mare pentru BARNA! DNA a luat o decizie importantă în dosarul de fraudă cu fonduri europene
Ministrul Dezvoltării propune standarde de cost utilizate pentru investiţiile din fonduri europene şi pentru reţelele de gaze realizate prin programul ”Anghel Saligny" / Actul normativ, în dezbatere publică
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţă, vineri, într-un comunicat de presă, că a suspus dezbaterii publice ordinul comun cu Ministerul Energiei privind standardele de cost pentru reţelele de gaze ce vor fi dezvoltate cu fonduri din Programul Naţional de Investiţii ”
Ghinea: Vom primi noi fonduri europene de 483,8 milioane euro pentru dotarea spitalelor, centrelor sociale şi şcolilor, în criza COVID-19 şi pentru proiecte din energie, din mecanismul REACT-EU/ Este o super reuşită
"E oficial, vom primi noi fonduri europene de 483,8 milioane euro pentru dotarea spitalelor, centrelor sociale şi şcolilor, în criza COVID-19 şi pentru proiecte din energie, din mecanismul REACT-EU. Am primit aseară confirmarea Comisiei Europene. Suma asta va merge la proiecte din Programul de Infra
Decalogul USR PLUS pentru susţinerea PNDL 3: Criterii similare fondurilor europene, banii să fie alocaţi pe bază de punctaj şi nu din pixul ministrului, toate criteriile de finanţare să fie transparente şi publice
Potrivit documentului care conţine condiţiile USR PLUS pentru susţinerea PNDL 3, consulat de News.ro, soluţiile trebuie obligatoriu reglementate prin chiar OUG-ul de adoptare a programului. Acestea sunt în număr de zece: 1. Filosofie de chetuire similară fonduril
Falși fermieri din Sicilia au fraudat fonduri europene prin programul Tomata
Cristian Ghinea: Fondurile europene 2021-2027 intră în linie dreaptă / Insist să folosim costurile simplificate. Vreau să dăm banii pe rezultate, nu pe hârtii
”Fondurile europene 2021-2027 intră în linie dreaptă! (…) Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 (POIDS) va fi, în următorii ani, nucleul măsurilor integrate care contribuie direct la reducerea sărăciei şi principalul sprijin al grupurilor vulnerabile pentru
Cătălin Drulă anunţă execuţie bugetară de peste 90% şi record în atragerea de fonduri europene: Varianta de rectificare vine din teama că nu am cheltui aceşti bani? Sau tocmai, că i-am cheltui? / Consecinţele nealocării banilor
”Execuţia bugetară: 1) Componenta fonduri europene: +21,5% faţă de 2020 la 7 luni. Ne menţinem ţinta de a absorbi toate cele 8 mld. lei alocate. 2) Componenta fonduri naţionale: peste 90% execuţie - faţă de 70% în 2020 (3 mld lei faţă de 2,45 mld lei)”, a scris, joi, pe facebook, Cătălin Drulă. A
Guvernul a aprobat măsuri pentru implementarea fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală
„Adoptarea acestui act normativ face posibilă derularea demersurilor necesare lansării sesiunilor măsurilor din PNDR aferente perioadei de tranziţie 2021-2022, măsuri a căror implementare este vizată de modificările din hotărârea adoptată. Aprobarea prezentului act normativ permite derularea paşilor
Cătălin Drulă anunţă că Ministerul Transporturilor a adus fonduri europene de 623 de milioane de euro în 2021 / Execuţia bugetară a fost de 93%
“Execuţia bugetară a Ministerului Transporturilor are două componente, partea de fonduri europene şi partea de buget de stat. Pe ambele avem record anul acesta. În 2021 pe fonduri europene, din datele pe care le am eu, avem recordul absolut de după Revoluţie de absorţie. Până la data curentă, 623 de
Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene şi Ministerul Afacerilor Interne au semnat contractul de finanţare pentru două avioane destinate situaţiilor de urgenţă
”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin reprezentanţii Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviaţie, în calitate de beneficiar, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul ”A
Cristian Ghinea: Absorbţia curentă a fondurilor europene la jumătatea anului - triplă faţă de anii precedenţi
”Peste 11.000 de proiecte cu fonduri europene pe cadrul financiar 2014-2020 sunt finalizate sau încă în derulare. Sunt investiţii de miliarde de euro în oameni şi comunităţi. Primul obiectiv din programul de Guvernare, pentru mandatul meu ca ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene este cre
UPDATE - Rareş Bogdan: Dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene, vă asigur că eram în cele 14 state care semnau PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii! / Ghinea: Sunt siderat de inocenţa mimată a lui Rareş Bogdan
Eurodeputatul Rareş Bogdan şi-a început discursul la conferinţa de alegeri a PNL Bihor adresându-se premierului Florin Cîţu cu formula „domnule prim ministru şi viitor preşedinte al Partidului Naţional Liberal”, iar lui Ludovic Orban i s-a adresat cu „domnule actual preşedinte al PNL
Bacău. 191 proiecte, în valoare de peste 5,1 miliarde de lei, finanţate din fonduri europene
”Judeţul Bacău a beneficiat, până la data de 31 martie 2021, de 191 proiecte finanţate din fonduri europene, în perioada de programare 2014-2020. Valoarea contractelor derulate în acest judeţ, prin intermediul tuturor Programelor Operaţionale 2014-2020, este de 5.105.193.226 lei (nu sunt incluse plă
Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe: Tronsonul de autostradă Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni va fi finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional de Transport
Costel Alexe a scri luni sear pe Facebook că Iaşiul şi Moldova nu mai au timp să aştepte, el adăugând că Guvernul actual a înţeles că este necesară urgentarea construcţiei autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. În ceea ce priveşte tronsonul Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, având lungimea de 100 km, Alexe a
George Simion: Domnule Ghinea, cred că ar trebui să vă schimbaţi ochelarii, pentru că noi nu am semnat moţiunea simplă / Liderul AUR i-a adresat cinci întrebări ministrului Fondurilor Europene
„Domnule Ghinea, cred că ar trebui să vă schimbaţi ochelarii, pentru că noi nu am semnat nimic. Aţi greşit, după cum aţi greşit când tot pe acel scaun când v-am cerut să garantaţi că nu vor veni controale ale FMI că ne împrumutăm prin PNRR şi Comisia Europeană va fii atentă şi ne va lua toţi banii p
Ministerul Proiectelor Europene: 2,7 miliarde lei din fonduri europene, alocaţi în ultimul an pentru dotarea spitalelor din România pe fondul pandemiei de COVID-19 / Regiunea Nord-Vest, cele mai multe fonduri, după Bucureşti-Ilfov
”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020, a asigurat, în perioada 15 mai 2020 - 15 mai 2021, finanţări în valoare de 2,7 miliarde lei pentru spitale şi centre sociale din România, pe fondul provocări
Ludovic Orban: Ce nu putem finanţa din fonduri europene trebuie inclus într-un nou Plan Naţional de Dezvoltare Locală, pentru că toate comunităţile locale, în special cele mai sărace, pentru a avea o şansă la dezvoltare, au nevoie de infrastructură
”Eu sunt în legătură cu realitatea din teren, de peste trei luni de zile le spun colegilor şi din partid şi din coaliţie că trebuie să pregătim viitorul Plan Naţional de Dezvoltare Locală, în aceleaşi condiţii pe care le-am prezentat public şi cu alte ocazii. Acum ştim aproximativ ce se poate finanţ
Cum poți să faci o pensiune la țară cu fonduri europene

Monica Anghel a accesat fonduri europene! În pandemie și-a modernizat conacul și l-a introdus în circuitul turistic
CCR a decis că o prevedere dintr-o OUG privind constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene este neconstituţională
„În şedinţa din data de 12 mai 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.8 alin.(2) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2011 privind prevenire
Cristian Ghinea anunţă că simplificarea şi îmbunătăţirea MySmis, aplicaţia pentru solicitarea fondurilor europene
”Comisia de Tăiat Hârtii de la MIPE simplifică MySmis. Am cerut simplificare şi demarăm în forţă. Am ambiţia ca domeniul fondurilor europene să devină model de bună practică pe mai multe zone, debirocratizarea fiind una dintre ele. În urma propunerilor de eficientizare a procesului de depunere a pro
Drulă: Ministerul Transporturilor a reuşit să absoarbă 1,384 miliarde de lei prin proiecte finanţate din fonduri europene până pe 28 aprilie, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă din 2020
“O veste excelentă, la final de lună: execuţie bugetară record pe fonduri europene. Este rodul şantierelor de infrastructură deschise în toată ţara! Până pe 28 aprilie, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reuşit să absoarbă 1,384 miliarde de lei - prin proiecte finanţate din fonduri euro
CFR Infrastructură va achiziţiona trenuri de lucru în valoare de 200 de milioane de euro din fonduri europene
“În prezent, din cauza lipsei de-a lungul ultimilor ani a unei finanţări constante pentru execuţia lucrărilor de întreţinere şi de reparaţie capitală a infrastructurii feroviare, peste 70% din liniile curente şi directe au nevoie de reparaţii capitale. Viteza medie tehnică de circulaţie actuală pe r
Primăria Sectorului 4 le va oferi celor aproape 30.000 de elevi din sector tablete cu conexiune la internet, în cadrul unui proiect pe fonduri europene de 51 milioane lei
Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat zilele trecute, urmând ca în scurt timp să fie demarate procedurile de achiziţie publică. "Primăria Sectorului 4 face un nou pas important către modernizarea infrastructurii de învăţământ. Folosind surse de finanţare neramursabile, autoritatea loc
Nou proiect din fonduri europene pentru modernizarea şi dezvoltarea Aeroportului Oradea / Bolojan: Avem o sumă predefinită din fonduri europene care, din păcate, nu a fost accesată în ultimii patru ani
CJ BIhor a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”. Proiectul are patru obiective: (1) extinderea pistei de decolare/ aterizare, (2) extinderea platformei de debarcare/ îmbarcare, (3
Ministrul Fondurilor Europene:Eu personal nu mai sunt dispus să răspund public pentru decizii care tărăgănează la alte instituţii / Unele ministere trăiesc aşa, într-un dolce far niente
„Să ştiţi că fiecare minister din România care a depus proiecte se bate ca un leu pentru proiectele sale. (...) Nu mă puneţi să bârfesc colegii din ministere şi nu este vorba despre decizii ale miniştrilor, este vorba de capacitatea acelor instituţii de a gândi într-o logică de proiect. Ce pot să vă
România Eficientă: Renovarea energetică a clădirilor are un potenţial enorm, dar legislaţia românească trebuie să fie îmbunătăţită şi adaptată cerinţelor pieţei. Fondurile publice şi europene nu vor fi suficiente în acest sector
”Nota de plată pentru conformarea parcului de clădiri la noile reglementări europene privind performanţa energetică a clădirilor va fi uriaşă. De aceea, este absolut nevoie ca legislaţia românească să fie îmbunătăţită şi adaptată cerinţelor pieţei pentru a atrage capitalul privat – inclusiv copartic
Ministrul Cristian Ghinea anunţă că va pregăti un Memorandum în Guvern care să permită începerea implementării proiectelor pentru accesarea fondurilor UE cât mai urgent, înainte de aprobarea finală de la nivelul Comisiei Europene
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, viceprim-ministrul Dan Barna, secretarul de stat Cristian Roman şi directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Oana Arat, au discutat marţi, 20 aprilie, cu reprezentanţii au
Primăriile şi ONG-urile pot accesa 30 de milioane de lei din fonduri europene pentru prevenirea corupţiei de la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice locale
“Pentru progresul României, este esenţială adoptarea anumitor măsuri ce presupun creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie din administraţia publică locală. Fondurile europene sprijină acţiunile de combatere a corupţiei, la nivel national”, transmit
Reprezentanţi ai distribuitorilor de alimente şi ai cabinetelor de medicina familiei reclamă că sunt discriminaţi de Guvern, prin excluderea de la eligibilitatea accesării programelor de finanţare nerambursabilă din fonduri europene
Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie arată, duminică, într-un comunicat de presă, că au adresat o sesizare Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi din Senat cu privire la discriminarea
Guvernul a aprobat memorandumul care mandatează Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene să negocieze forma actuală a PNRR
„Am avut o discuţie foarte bună despre PNRR. A fost aprobat astăzi memorandumul care mandatează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să negocieze forma pe care o avem astăzi a PNRR. S-au discutat, bineînţeles, paşii în perioada următoare. Am cerut miniştrilor să se implice direct în nego
Peste 8.600 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri au primit 360 de milioane de euro din fonduri europene, în perioada 2014-2020
Cele mai multe investiţii cu reprezentanţi legali femei sunt finanţate prin intermediul submăsurii 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri). Astfel, 164 de milioane de euro au fost acordate către 4.000 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri. Potrivit datelor transmise joi de minist
Agenţia de Cadastru vrea să facă o consultare de piaţă pentru cadastrarea imobilelor din 309 localităţi, cu fonduri europene
ANCPI a publicat,marţi, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul pentru această consultare sub denumirea ”Consultare de piaţă pentru achiziţia de servicii de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară în cadrul Proiectului major “Creşt
Cum pot fi fraudate fondurile europene. Unele „inginerii” sunt descoperite, altele funcționează nestingherit
PACTUL PENTRU MUNCĂ: Fonduri europene pentru o educație practică
CFR a lansat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent modernizării liniei de cale ferată Pojorâta - Suceava, subsecţiunea 3 a tronsonului Apahida - Suceava, contract de 42,74 milioane lei din fonduri europene
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 29 martie 2021. "Compania Naţională de Căi Ferate CFR a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Pojorâta - Suceava (subsecţiunea 3 a tronsonului Apahida -
Ghidul de finanţare pentru spitale a fost lansat în consultare publică, până la 7 martie. Spitalele pot primi fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de energie şi gaze medicinale
Ghidul solicitantului va sta în consultare publică până la data de 7 martie, după care va fi pregătit şi lansat apelul de finanţare. "Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru spitale, prin care acestea pot primi fonduri UE pentru r
Cât de accesibile mai sunt fondurile europene?
("Articol sustinut de dl. Mircea Coşea, Profesor, Economist") Experienţa anilor trecuţi ne-a creat o stare de suspiciune legat de capacitatea României de a atrage aceste fonduri. Incapacitatea factorilor responsabili de a ne aduce la un nivel de accesibilitate comparabil cu al altor ţări foste com
UE cere Ungariei să-şi modifice legislaţia cu privire la lictaţiile publice, din cauza unor fraude sistematice la fonduri europene, în vederea unor plăţi din fondul relansării post-covid, dezvăluie Reuters, Budapesta dezminte
Potrivit Reuters, Comisia Europeană (CE) a dispus ca mai multe state membre UE să-şi revizuiască planul de cheluieli al unei părţi a celor 750 de miliarde de euro pe care urmează să le primească anul acesta şi a cerut Ungariei să-şi modifice în mod radical legislaţia cu privire la licitaţii publice.
Ciolacu: Tăcerea vă face complice, domnule Iohannis/ 478 de milioane de euro – fonduri europene nerambursabile destinate sprijinirii firmelor româneşti au ajuns pe mâna samsarilor imobiliari
”Tăcerea vă face complice, domnule Iohannis!! Oare cât mai protejaţi mafia PNL-USR din Guvern??! Aţi închis ochii blajin când PNL a furat sute de milioane de euro în plină pandemie, cu achiziţiile de măşti şi ventilatoare de la UNIFARM. Acum staţi şi vă lustruiţi schiurile în timp ce miniştrii, pe c
