AcasăEticheteFrankfurt

Tag: Frankfurt

Haos pe aeroportul din Frankfurt, inundat de ploi. Zeci de zboruri au fost anulate – VIDEO

Cantităţi mari de apă s-au acumulat pe pistă, miercuri seara, iar manipularea la sol a fost suspendată timp de peste două ore, a relatat agenţia germană de ştiri dpa, citată de Associated Press. 

Site-ul aeroportului a arătat că aproximativ 70 de zboruri fuseseră anulate până la ora locală 23:00, când în mod normal zborurile sunt oprite pe timpul nopţii, în timp ce 23 de zboruri care se îndreptau spre Frankfurt au fost deviate spre alte aeroporturi.

Pentru joi, pasagerii au fost rugaţi să vină cu cel puţin două ore şi jumătate mai devreme, potrivit Euronews.

Unul dintre cele mai aglomerate noduri aviatice din Europa, aeroportul a fost nevoit să facă faţă consecinţelor unei furtuni puternice care i-a inundat instalaţiile. Potrivit imaginilor postate pe reţelele sociale, pistele de aterizare, căile de rulare şi terminalele au fost invadate de apă.

Sute de mii de călători au rămas blocaţi pe aeroport. Potopul de pe pistă a făcut ca unele persoane să nu poată coborî din avioanele care aterizaseră deja, relatează Deutsche Welle.

Flood after intense storm at the airport of Frankfurt, Germany  (16.08.2023)

TELEGRAM JOIN 

— Disaster News (@Top_Disaster)

Închiderea temporară a aeroportului din Frankfurt are consecinţe economice de anvergură. Fiind un important punct de tranzit internaţional, suspendarea zborurilor a perturbat transporturile aeriene la nivel mondial, afectând afacerile, turismul şi comerţul.

Potrivit estimărilor iniţiale ale Aeroportului din Frankfurt, peste o mie de pasageri au fost afectaţi.

Metroul din Frankfurt a fost, de asemenea, inundat, la fel şi străzile oraşului.

Floods in Frankfurt am Main 16/08/2023 – Visuals from

— Ratnesh Mishra (@Ratnesh_speaks)

Floods in Frankfurt am Main 16/08/2023 – Visuals from

— Ratnesh Mishra (@Ratnesh_speaks)

Disaster in south of Frankfurt.

— Chaudhary Parvez (@ChaudharyParvez)

O avertizare meteorologică fusese emisă pentru miercuri de meteorologi, care anunţaseră furtuni puternice, cu descărcări electrice, ploi torenţiale şi vânt în landul Hessa, care include Frankfurt.

Meteorologii au înregistrat peste 25.000 de descărcări electrice în decurs de o oră, a relatat postul public local de radio Hessische Rundfunk, în timp ce cantitatea de precipitaţii a atins în unele zone 60 de litri pe metrul pătrat în numai trei ore, iar vântul a atins rafale de 80 de km/h.

Ploile torenţiale din unele părţi din sud-vestul şi centrul Germaniei au dus la inundarea subsolurilor şi a străzilor. În Gelsenkirchen, în regiunea Ruhr, din vestul ţării, pompierii au spus că oamenii au fost salvaţi din maşinile lor, după ce mai multe pasaje subterane de autostradă au fost scufundate sub apă.

Pentru joi erau aşteptate noi ploi în landul Hessa. Deşi de mai mică intensitate, meteorologii au avertizat că ar putea cădea până la 40 de litri pe metru pătrat într-o perioadă scurtă de timp.


 

ATAC cu cuțitul la Frankfurt! Mai multe persoane au fost rănite grav

Atacul a a vut loc marți dimineața, la ora 9.00, ora locală. Mai multe echipaje de poliție au intervenit  la gara principală din Frankfurt, alături de pompieri și serviciul de salvare. Au fost blocate mai multe străzi din Bahnhofsviertel de polițiști, informează presa locală...

O tara aflata pe marginea prapastiei, mai profitabila decat aurul

Cel mai mare randament din luna februarie l-a avut bursa grecească, reprezentată de indicele Athex. Acesta a crescut cu circa 22% într-o singură lună, conform unui clasament al celor mai profitabile și neprofitabile investiții realizat de Deutsche Bank. Altfel spus, un investitor care ar fi...

Volvo isi va vinde masinile pe internet

Şi asta nu e tot. Volvo va renunţa, în acelaşi timp, şi la participarea la unele dintre saloanele auto internaţionale importante, pentru a promova noile modele şi a creşte pe piaţa auto premium, relatează Bloomberg, preluat de Mediafax.   Volvo, care este deţinută de compania Geely din China,...

BCE menține cea mai scăzută dobândă din istorie

Majoritatea analiştilor se aşteptau ca BCE să nu modifice acest indicator de referinţă a costului creditului în zona euro, după ce luna trecută BCE a decis să reducă dobânda de bază, pentru a doua oară în ultimele patru luni, până la la nivelul record...

Salonul Auto de la Frankfurt: Cele mai interesante 10 concepte de maşini – GALERIE FOTO

În galeria foto, puteţi vedea cele mai interesante 10 modele.   sursă foto: Wall-street.ro