Articole cu tag-ul: Hidroelectrica, Hidrosind

Ana Draghici

Hidrosind va înainta cerere de opoziţie faţă de intrarea in insolvenţă a Hidroelectrica

“Justiţia este strâmbă pentru că altfel nu se explică de ce judecătorii au respins o cerere de intervenţie depusă de reprezentanţii sindicatului Hidrosind în procesul privind cererea de insolvenţă a Hidroelectrica”, a afirmat preşedintele Hidrosind.   Potrivit unui comunicat al sindicatului, remis miercuri AGERPRES, Hidrosind va înainta plângeri penale împotriva semnatarilor Hotărârii Consiliului de Administraţie ...

Sorin Simon

Hidrosind cere renunţarea la contractele încheiate cu “baieţii deştepţi” de Hidroelectrica

“Propunem renunţarea la aceste contracte. Hidrosind poate să acorde sprijin tehnic, am demonstrat faptul că deţinem forţa şi expertiza pentru astfel de lupte”, spun reprezentanţii Federaţiei. O altă propunere a Hidrosind este reducerea preţului la energia electrică din coşul pentru populaţie. “Dacă în momentul de faţă Hidroelectrica livrează în acest coş aproximativ 4,5 TWh (din ...

Înfiinţarea mamuţilor energetici, întârziată de noi decizii ale instanţelor

In urma demersurilor salariatilor Hidroelectrica S.A., instanta de judecata, in dosarul nr. 49977/3/2010, a hotarat ca Hidroelectrica nu poate fi divizata. Tot la solicitarea salariatilor Hidroelectrica, in dosarul nr. 13914/95/2010 Tribunalul Gorj a decis respingerea cererilor de inregistrare a proiectului de fuziune in vederea constituirii CN Electra, formulate de  Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni ...

Ministrul Economiei: Să nu ne grăbim cu înfiinţarea companiilor energetice

El a făcut aceste declaraţii, într-un comunicat al ministerului, în urma discuţiilor de vineri cu reprezentanţii sindicatului Hidrosind, care sunt în stradă, nemulţumiţi de decizia de spargere a companiei Hidroelelectrica, inevitabilă dacă cele două companii vor fi înfiinţate. ‘Consider că un proiect de o asemenea anvergură nu trebuie grăbit. Sunt deschis oricăror propuneri de îmbunătăţire ...

Revista presei 7.10.2010 – Cum riscă statul să rămână şi fără acţiuni la Rompetrol

EVZ: Cum riscă statul să rămână şi fără acţiuni la Rompetrol. După ce a primit acţiuni în loc de bani de la Rompetrol Rafinare, Ministerul Finanţelor riscă să rămână şi fără aceste titluri sau cel puţin să se aleagă cu un pachet mult diminuat. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, susţine că ...

Înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica, suspendată cel puţin până în septembrie

“Sunt în jur de 15 opoziţii depuse la Registrul Comerţului împotriva înfiinţării Electra şi Hidroenergetica de către persoane ficize acţionari ai Fondului Proprietatea, firme şi federaţii sindicale precum Hidrosind. Din acest motiv, înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica este momentan suspendată”, au afirmat sursele. Termenul iniţial anunţat de autorităţi pentru înfiinţarea celor două companii a fost 1 ...

Nepotism legiferat prin contractul de muncă: Rudele salariaţilor Hidroelectrica au prioritate la angajare

Rudele angajaţilor din compania de stat Hidroelectrica nu-şi fac griji că nu vor putea găsi de muncă. Au oricând o poartă deschisă la principalul producător de energie al ţării care are prevăzut în contractul colectiv de muncă, că, la un concurs de angajare, au prioritate rudele de gradul unu ale salariaţilor Hidroelectrica – soţ, soţie, copii. Iată ...

Sindicaliştii de la Hidroelectrica ameninţă că vor intra în grevă de avertisment

Reprezentanţii Hidrosind sunt nemulţumiţi de decizia de înfiinţare a celor două companii-gigant din sectorul energetic şi cer preşedintelui Traian Băsescu să se implice direct în problema Hidroelectrica şi să actualizeze strategia energetică. Totodată, sindicaliştii avertizează că statul ar putea vinde active din cele două societăţi-gigant recent înfiinţate. “Ne temem că prin desfiinţarea Hidroelectrica se vor ...

Hidrosind va depune săptămâna viitoare petiţii la CE, o delegaţie urmând să plece la Bruxelles

“În săptămâna care urmează o delegaţie a Hidrosind se va deplasa la Bruxelles pentru a depune o serie de petiţii la Comisia Europeană (preşedinţia Comisiei, comisarii pentru energie şi concurenţă). Vom denunţa amestecul politic brutal în administrarea şi coordonarea activităţii  Hidroelectrica şi a celorlate societăţi din sectorul energetic prin înfiintarea pe cale administrativă a unor ...

Sindicaliştii de la Hidroelectrica au pichetat sediul Ministerului Economiei (video)

200 de membri ai Federaţiei Hidrosind au pichetat în această dimineaţă sediul Ministerului Economiei. Sindaliştii sunt nemulţumiţi de planurile privind divizarea Hidroelectrica. Ei acuză autorităţile că doresc “spargerea” companiei, pentru a vinde hidrocentralele aflate în portofoliul companiei la un preţ mic.  În plus, această decizie ar urma să determine disponibilizări de personal. În jurul orei ...