Subiect
Mba
6969 articole — pagina 18 din 70
Instabilitate atmosferică în toată țara, până sâmbătă: Vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină
Enel şi-a vândut întreaga participaţie din Rusia către Lukoil şi Fondul Mutual Închis de Investiţii Gazprombank-Frezia
”Enel S.p.A. informează că a semnat astăzi acordurile de vânzare a întregii sale participaţii la PJSC Enel Rusia. Mai exact, Enel a semnat două contracte separate cu PJSC Lukoil şi, respectiv, cu Fondul Mutual Închis de Investiţii Gazprombank-Frezia pentru vânzarea întregii sale deţineri la Enel Rus
Boloş, despre o eventuală schimbare a miniştrilor care nu îndeplinesc obiective din PNRR: Ar da foarte prost/ Orice schimbare în echipa guvernamentală şi în echipele de implementare ale proiectelor pentru PNRR înseamnă o reluare a problemelor de la zero
Întrebat, joi seară, la Euronews România dacă în discuţiile sale cu prim-ministrul Nicolae Ciucă privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă premierul i-a spus că acei miniştri care nu ating ţintele legate de PNRR trebuie să se pregătească de remaniere, ministrul Proiectelor Europene a răspun
Când începe, de fapt, examenul la Limba şi literatura maternă de la Evaluarea Naţională 2022
Rusia poate ”oferi trecerea în siguranţă” a cerealelor din Ucraina prin Marea Neagră, dar ”nu este responsabilă” să stabilească coridoarele, declară ambasadorul Rusiei la ONU
”Nu suntem responsabili de stabilirea unor coridoare sigure. Am spus că putem oferi o trecere în siguranţă dacă aceste coridoare sunt stabilite”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia. El a îndemnat Ucraina să le stabilească, singurele opţiuni fiind ”deminarea” teritoriului, care a
Ministrul Energiei a discutat cu ambasadorul Republicii Kazahstan în România despre posibilitatea suplimentării şi diversificării resurselor de petrol pentru ţara noastră
„Astăzi am avut o întâlnire cu E.S. Nurbakh Rustemov Ambasadorul Republicii Kazahstan în România şi cu Ilyas Kuldzhanov - CEO KMG International. Am discutat pe marginea posibilităţii suplimentării şi diversificării resurselor de petrol pentru România, despre planurile de investiţii ale KMG Internati

Macron, mesaj în limba română: ”Era important pentru mine”
Cîţu: PSD-ul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Nu contează că PSD e condus de Ponta, Dragnea sau Ciolacu. Au acelaşi obiectiv, acela de a suprataxa sectorul privat
Prezent, marţi seară, într-o emisiune televizată, fostul premier Florin Cîţu a reacţionat râzând atunci când a fost întrebat despre creşterea impozitării marilor firme, propusă de PSD. "Ştiţi de ce râd? Pentru că-mi aduc aminte... sunt doi foşti preşedinţi ai Partidului Social Democra
Edu.ro a anunţat baremul la Limba şi literatura română, la Evaluarea Naţională

Evaluare Naţională 2022. Ce subiecte au picat la Limba şi literatura română
Document UE: Google, Facebook şi Twitter trebuie să combată falsurile şi conturile false iar în caz contrar vor risca amenzi mari
Comisia Europeană ar urma să publice codul de practică actualizat privind dezinformarea joi, ca parte a combaterii ştirilor false. Introdus în 2018, codul voluntar va deveni acum o schemă de coreglementare, cu responsabilitatea împărţită între autorităţile de reglementare şi semnatarii codului. Co
Puțin peste 155.000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a susțin marți proba de limba română la Evaluarea Națională 2022
La cât trebuie să fie prezenți în sala de examen elevii care dau testarea la Limba și literatura română
Când începe examenul la Limba și literatura română de la Evaluarea Naţională 2022
Modele de subiecte la Evaluarea Națională 2022 pentru Limba Română
Ministerul Educației a făcut anunțul așteptat de elevi. La ce oră începe Evaluarea Națională la Limba și Literatura Română
Italia ia în considerare naţionalizarea unei rafinării Luikoil din Sicilia, în contextul embargoului asupra petrolului rusesc
La sfârşitul lunii mai, liderii Uniunii Europene au convenit asupra unui embargo gradual, cu unele scutiri, asupra ţiţeiului rusesc, iar interzicerea importurilor pe mare ar putea afecta grav rafinăria. ”Sunt mai multe opţiuni în studiu, una este ceva de genul naţionalizării... alta este să intervi
Iohannis: Pe termen mediu şi lung, schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investiţiile să devină prioritatea zero. În 2022, alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii indică o direcţie fermă, care trebuie concretizată şi menţinută
”Pe termen mediu şi lung, schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investiţiile să devină prioritatea zero. În 2022, alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii indică o direcţie fermă, care trebuie concretizată şi menţinută. Calitatea politicilor economice, a legilor şi a actu
ANALIZĂ: Sunt şanse mari ca modul de funcţionare a burselor americane să fie schimbat radical, deşi e un proces îndelungat
”Gary Gensler, din iunie anul trecut preşedinte al SEC (autoritatea de reglementare a pieţei bursiere din SUA) a lucrat anterior atât în cadrul Goldman Sachs sau CFTC (supraveghere pentru pieţele la termen, de materii prime şi alte instrumente), cât şi în mediul academic, fiind profesor la MIT, unde
Vremea se schimbă radical. Unde lovesc furtuni periculoase, în ce zonă se răcoreşte
Cum încearcă un canal TV în limba rusă să îl detroneze pe Putin. „Treaba noastră este să pornim o răscoală a maselor”
Rusia îşi măreşte exporturile de petrol prin portul estic Kozmino, pentru a compensa embargoul european
Moscova a spus că speră să redirecţioneze exporturile de energie din Vest către Asia, dar a face acest lucru prin călătorii lungi, cu tancuri petroliere din porturile maritime europene este costisitor şi complicat de sancţiunile occidentale legate de conflictul din Ucraina. Transneft, compani
Delegaţie a FMI, la Ministerul Mediului – S-a discutat despre reducerea emisiilor, adaptarea la schimbările climatice, eficientizarea sectorului energetic şi planurile de creştere a ponderii energiei din surse regenerabile
”Am primit, astăzi, vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, condusă de domnul Jan Kees Martijn. Am prezentat delegaţiei progresele României în domeniul mediului: reducerea emisiilor şi planurile de adaptare la schimbările climatice”, a transmis, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna. &n
Scandal la ONU! Ambasadorul Rusiei a fost dat afară
Ryanair le cere pasagerilor sud-africani să-şi dovedească naţionalitatea înainte de a călători, printr-un test în afrikaans, o limbă folosită de doar 12% din populaţie
Cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, care nu operează zboruri către şi dinspre Africa de Sud, a declarat că le cere tuturor pasagerilor din această ţară care se îndreaptă spre Regatul Unit să completeze ”chestionarul simplu”, din cauza a ceea ce a descris ca fiind o pre
Va fi obligatoriu în România! Se schimbă Codul Rutier! Apare o regulă nouă
Statele unite analizează ridicarea unor tarife impuse Chinei, pentru a combate inflaţia
"Analizăm asta. De fapt, preşedintele ne-a cerut ca echipa sa să analizeze asta. Aşaşa că suntem în proces de a face asta pentru el şi va trebui să ia această decizie", a declarat Raimondo pentru CNN, într-un interviu, duminică, când a fost întrebat dacă administraţia Biden cântăreşte ridicarea tari
Zelenski a spus adevărul! Câte rachete a folosit Rusia până acum în bombardamente
Vijelii și ploi torențiale în România! Vremea se schimbă complet în weekend. Prognoza meteo ANM
Cadariu, întrebat cum i se pare Mamaia: După zece ani de când nu am mai fost prin staţiune, mult schimbată. Mi se pare că arată în regulă, din maşină, mi se pare organizată, mi se pare curată. Vom face o deplasare şi pe faleză
Constantin Daniel Cadariu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia cum i se pare staţiunea. “După zece ani de când nu am mai fost prin staţiune, mult schimbată. E drept că am parcurs doar artera principală, am venit doar cu maşina, nu am avut timp. Probabil după
Uniunea Europeană a aprobat oficial al şasea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei: Embargo complet asupra ţiţeiului rusesc şi produselor petroliere transportate pe mare / Băncile şi televiziunile ruse, vizate
Noul pachet vizează importul de petrol, transportul petrolului, servicii financiare şi de afaceri, suspendarea activităţii televiziunilor ruse şi restricţii în privinţa exportului. Bruxelles-ul impune un embargo complet asupra ţiţeiului rusesc şi produselor petroliere transportate pe mare, reprezen
Au numit-o pe Kovesi ”țarina UE în combaterea fraudei”. Se împlinește un an de la intrarea în funcțiune a EPPO
Preţurile petrolului au crescut miercuri, după embargoul impus de UE importurilor din Rusia şi încheierea carantinei în Shanghai
Preţul ţiţeiului Brent a crescut cu 1,83 dolari, sau 1,6%, la 117,46 dolari pe baril, la ora 15:56 GMT (18:56 ora României). Cotaţia petrolului US West Texas Intermediate (WTI) a câştigat 1,77 dolari, sau 1,6%, ajungând la 116,45 dolari pe baril. Ambele valori de referinţă au înregistrat câştiguri
Dragoş Tudorache: USR e dominat de un combat intern obsesiv care consumă aproape întreaga energie a membrilor
Kremlinul anunţă că ia măsuri pentru a ”minimaliza” impactul embargoului impus de UE petrolului rusesc
”Aceste sancţiuni vor avea un impact foarte negativ asupra Europei, asupra noastră şi asupra întregii pieţe mondiale a energiei”, avertizează un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. ”Însă există o reorientare (a economiei ruse), care ne permite să minimalizăm consecinţele negativ
Reuters: Embargoul petrolier al UE va afecta Rusia mai mult decât Europa
Casă de brokeraj despre embargoul asupra petrolului rusesc: Un embargo ”pe hârtie”, care sporeşte incertitudinea şi alimentează creşterea preţurilor pe piaţa petrolului
Rusia trimite cantităţi record de ţiţei în India şi China, iar cei mai mari producători OPEC deţin capacitate neutilizată din cauza cererii mai scăzute din Asia, unde ajunge tot mai mult petrol rusesc. ”Uniunea Europeană a anunţat că a ajuns la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc. Î
Unitate fără Orban. Cum a șantajat liderul de la Budapesta UE. Ungaria, exceptată de la embargo
Iohannis: Românii nu trebuie să trăiască cu teama că mâine se schimbă sistemul de impozitare şi dintr-o dată trebuie să plătească mai mult
„Discuţii evident sunt şi este uşor de înţeles de ce sunt aceste discuţii, în condiţiile în care bugetul de stat trebuie să fie în posibilitatea de a finanţa toate subvenţiile care au fost decise de exemplu în sectorul energetic. E nevoie, de cealaltă parte, de venituri şi toată lumea caută venituri
Draftul celui de-al șaselea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Embargo asupra petrolului, cu excepția celui livrat prin conducte
Ministrul Mediului, în vizită la prima fabrică din România care produce sisteme de colectare a ambalajelor de băuturi / Investiţia, peste 2 milioane de euro
Ministerul Mediului anunţă, luni, că ministrul Tánczos Barna a vizitat, la Sebeş, judeţul Alba, prima fabrică din România o care produce sisteme de colectare a ambalajelor de băuturi, inaugurată în luna mai a acestui an ”Reverse Vending Machines – RVM, sunt echipamente inteligente de colec
Schimbări în învățământ: Se renunță la mediile semestriale și obligativitatea tezelor

Industria de jocuri de noroc ar urma să treacă prin anumite schimbări în 2022
Clean Recycle raportează un volum de business de 3,8 milioane de euro la jumătatea anului şi 56.000 de tone de deşeuri de ambalaje procesate. România reciclează de 4 ori mai puţin decât media ţărilor europene
"Clean Recycle, unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa locală de transfer de responsabilitate în domeniul ambalajelor (OIREP), raportează un volum de business de 3,8 milioane de euro şi 56.000 tone de deşeuri de ambalaje colectate la jumătatea anului. Compania estimează o cifră de afaceri de 10

Ce înseamnă preluarea responsabilității pentru deșeurile de ambalaje
Vetoul ungar în impunerea unui embargo UE petrolului rus poate fi deblocat ”în zilele următoare”, afirmă Palatul Elysée
”Există în continuare posibilitatea, în zilele următoare, să se deblocheze vetoul ungar”, afirmă Palatul Elysée. ”Diferite opţiuni sunt pe masă în vederea ieşirii din acest blocaj”, subliniază preşedinţia franceză. Premierul ungar Viktor Orban - care blochează adoptarea unui embargo al Uniuni
Ministrul Mediului: România are nevoie de păduri noi, de păduri sănătoase, cea mai puternică armă în lupta împotriva schimbărilor climatice / 730 milioane de euro pentru păduri prin PNRR / Până la sfârşitul anului 2026 vom avea 56.700 ha de păduri noi
”România are nevoie de păduri noi, de păduri sănătoase, pentru că acestea reprezintă cea mai puternică armă în lupta împotriva schimbărilor climatice. De aceea, am alocat un buget de 730 milioane de euro pentru păduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Pentru a încuraja proprietarii de
Un acord UE asupra unui embargo vizând petrolul rusesc, ”foarte improbabil” în zilele următoare, îi scrie Orban lui Charles Michel; ”contra-productiv” să se discute despre al şaselea pachet sancţiuni UE la summitul de la sfârşitul lui mai
AFP precizează că a consultat această scrisoare marţi. În această scrisoare, datată luni, liderul suveranist ungar apreciază că ar fi ”contra-productiv” să se discute despre un al şaselea pachet de sancţiuni, la summitul şefilor de stat şi de guverne UE prevăzut în perioada 30-31 mai, ”în absenţa u
Ministrul german al Economiei: Uniunea Europeană va ajunge la un consens cu privire la un embargo asupra importurilor de petrol ruseşti ”în câteva zile” / Impunerea unui plafon la preţul petrolului la nivel mondial ar afecta "cufărul de război" al Rusiei
”Vom ajunge la un consens în câteva zile”, a spus Robert Habeck pentru televiziunea germană ZDF, când a fost întrebat despre un embargo petrolier aplicat de Uniunea Europeană ca măsură de retorsiune în urma invaziei ruse în Ucraina. El a avertizat, însă, că un embargo nu va slăbi automat Kremlinul.
În total 87 de morţi în bombardamentul rus de la Desna, la 17 mai, vizând o tabără de antrenament,anunţă la WEF Zelenski
”În prezent, sub dărâmăturile Desnei se află 87 de victime, 87 de cadavre, victime care au fost ucise”, a anunţat liderul ucrainean într-o intervenţie prin videoconferinţă la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, în Elveţia. Acest bilanţ ar putea fi unul dintre cele mai s
Ameninţare cu bombă la un centru comercial din Timişoara
UPDATE - Ameninţare cu bombă la un centru comercial din Timişoara
UPDATE: Echipajele de intervenţie care au făcut verificări la Maternitatea Bega s-au retras, după ce în clădire nu a fost identificat vreun dispozitiv exploziv. Rămân, însă, echipajele de la centrul comercial Bega pentru a face verificări în continuare. ŞTIRE INIŢIALĂ: Autorităţile inter
Zelenski face apel la sancţiuni ”maxime” împotriva Rusiei în alocuţiunea de la WEF de la Davos: Embargo petrolier complet, o interdicţie totală asupra băncilor ruse, ruperea legăturilor cu industria IT rusă şi renunţarea la comerţul cu Moscova
”Comunitatea internaţională trebuie să fie pregătită să folosească sancţiunile preventiv, nu doar să răspundă” ameninţărilor din viitor, a transmis Zelenski liderilor mondiali şi de afaceri prezenţi. El a argumentat că dacă aceste sancţiuni ar fi fost dinainte în vigoare, Rusia nu ar fi putut invad
Polonia încheie relaţiile energetice cu Rusia, după 30 de ani de colaborare, anunţă ministrul polonez al luptei împotriva schimbărilor climatice, Anna Moskwa
”Polonia denunţă acordul interguvernamental privind gazul din 1993 referitor la (gazoductul) Yamal”, a scris Anna Moskwa pe Twitter. Ea a subliniat că războiul Rusiei în Ucraina ”a confirmat corectitudinea hotărârii Guvernului polonez în direcţia independenţei complete faţă de gazele provenit
Nicolae Ciucă: Reducerea presiunii administrative asupra mediului de afaceri este modelul prin care putem să accelerăm relansarea economică şi să asigurăm adaptarea la aceste schimbări din mediul de afaceri european
Premierul a arătat că prezentarea acestui raport final reprezintă ”un prilej deosebit de important pentru a avea pe masă o analiză oportună şi utilă, pentru că sprinjină toate eforturile făcute de Guvern pentru a realiza angajamentul de diminuare a birocraţiei, implementarea digitalizării şi, ca obi
De ce amplasează Franţa un sistem de apărare Mamba în România
Până la urmă, Mbappe a ales banii
Schimbări majore în Educație. Sunt vizate clasele a V, a IX-a şi Bacalaureatul
Gigantul energetic rus Gazprom va sista livrările de gaze naturale către Finlanda începând de sâmbătă dimineaţă
Gasum a refuzat cererea înaintată de Gazprom Export de a trece la plata în ruble, după cum a cerut Rusia să procedeze ţările europene ”neprietenoase”. ”Este regretabil că livrările de gaze naturale în baza contractului nostru de furnizare vor fi acum oprite”, a declarat directorul general al Gasum,
Preşedintele ANAF, întrebat dacă instituţia are timp să pună la punct procedurile informatice dacă va fi introdus impozitul progresiv: ANAF se poate adapta la orice schimbare legislativă şi ar avea nevoie de şase luni
Lucian Ovidiu Heiuş a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă ANAF are timp să îşi pregătească infrastructura şi să pună la punct procedurile informatice dacă va fi introdus impozitul progresiv. “Eu pot să răspund doar ce prevede Codul Fiscal. Codul Fiscal prevede un lucru foa

A început Festivalul de la Cannes. Româncele celebre s-au dat în stambă pe covorul roșu
Preşedintele ANAF: ANAF are o structură de personal îmbătrânită/ 40 la sută dintre angajaţi au peste 50 de ani/ 45 la sută sunt cu vârsta între 41 şi 50 de ani
Lucian Ovidiu Heiuş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că numărul total de posturi alocat ANAF este de aproximativ 22.000. “Numărul de personal sau numărul total de posturi care este alocat ANAF este de 22.244, dar doar jumătate din aceştia, 11.504 mai exact, sunt funcţiona
Twitter va combate dezinformarea legată de conflictul din Ucraina cu ajutorul etichetelor de avertizare
Intensificarea dezinformării în jurul invadării Ucrainei de către Rusia, pe care Moscova o numeşte ”operaţiune militară specială”, face parte dintr-o nouă politică care subliniază modul în care Twitter va aborda dezinformarea în timpul crizelor. Platformele de social media s-au confruntat cu un con
Ciolacu, despre combaterea speculei: Trebuie o analiză să vedem unde este elementul care creează diferenţa
Galaţi: Proprietarul unei ambarcaţiuni care oferă servicii de transfer pietonal şi auto între cele două maluri ale Dunării, amendat cu 15.000 de lei de Protecţia Consumatorilor. Au fost găsite zone nesigure pentru pasageri - FOTO
Comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, Sorin Susanu, a anunţat pe pagina sa de Facebook că instituţia a început controale la agenţii economici care oferă consumatorilor servicii de traversare a Dunării. FOTO: CRPC Galaţi "Vom face tot ce
Ucrainenii au bombardat o fabrică de spirtoase din Rusia. Cel puțin un rus a fost ucis
Ambasada Rusiei la București, mesaj halucinant: ”Boala lui Putin e la fel de adevărată ca `masacrele` de la Bucea și Borodianka”
STUDIU: 3 din 10 români intenţionează să îşi schimbe locul de muncă, iar 14% dintre români şi-au schimbat deja locul de muncă în a doua jumătate a anului trecut. Mai puţin de jumătate dintre angajaţi se simt încurajaţi să evolueze la locul de muncă
”În România, evoluţia în carieră este mai importantă pentru femei decât în cazul bărbaţilor (82% vs 78%), în vreme ce în alte ţări europene se poate observa situaţia opusă”, relevă Studiul Randstad România Employer Brand, aflat în acest an la a patra ediţie. Mai puţin de jumătate din
Atenție, se schimbă legea! Profesorii nu mai au voie să facă meditaţii cu elevii din clasele unde predau
BBC: Rusia a continuat atacurile asupra regiunii Lugansk, la sud de Harkov! Un spital a fost bombardat
Alina Gorghiu, despre impozitul progresiv: La noi nu s-a pus deloc problema de modificare a acestei impozitări / Sigur că va fi o discuţie în coaliţie, nu văd posibilă schimbarea cotei unice în viitorul apropiat
”Am fost şi eu, alături de mulţi alţi colegi, oamenii care au participat la procesul de negociere a programului de guvernare şi a fost un punct spinos, pentru că pentru PSD impozitarea progresivă este un mesaj cu care au venit constant în spaţiul public, şi-au asumat”, a spus Alina Gorghiu, Ea a pr
Reacția TVR după descalificarea juriului României la Eurovision: Regulile au fost schimbate în timpul jocului
Rusia îşi suspendă începând de sâmbătă livrările de electricitate către Finlanda
Acest anunţ intervine în contextul unei creşteri a tensiunilor între Moscova şi Helsinki, care şi-a anunţat voinţa de a adera ”fără întârziere” la NATO, o consecinţă a invaziei Ucrainei de către Rusia. Această intenţie finlandeză este văzută cu ochi foate răi de către Moscova, care a ameninţat
Kievul confiscă activele principalei bănci ruse Sberbank în Ucraina şi ale Băncii Prominvestbank, deţinută de Vnesheconombank, un organism rus de stat
Concret, Consiliul ucrainean de Securitate a aprobat confiscarea 100% a acţiunilor Băncii de rezervă internaţională aparţinând Sberbank Rusia, o decizie validată printr-un decret prezidenţial şi aprobată joi de către Verhovna Rada, Parlamentul ucrainean. Au fost naţionalizate, de asemenea,&nbs
Rusia acuză Ucraina că a bombardat Belgorod şi raportează pentru prima dată victime
Comisarul european pentru piaţa internă: Este nedrept să spunem că Europa este divizată în ceea ce priveşte embargoul petrolier împotriva Rusiei
Comisia Europeană discută acum modificări pentru a convinge ţările, inclusiv Ungaria şi Slovacia. Ungaria a avertizat că nu poate accepta interdicţia planificată de UE asupra petrolului rusesc, spunând că aceasta ar echivala cu o "bombă atomică" pentru economia sa. Breton a insistat a
Chiriţoiu, despre OUG privind combaterea acţiunilor speculative: Scopul este să creeze statului un instrument pentru a interveni în situaţii excepţionale, când sunt disfuncţionalităţi în funcţionarea pieţei
„Vom finaliza luni consultarea publică. Ce urmăreşte acest proiect de OUG? Să creeze statului un instrument pentru a intterveni în situaţia excepţionale, de criză, când sunt disfuncţionalităţi în funcţionarea pieţei. Şi în astfel de situaţii vom putea interveni. De implementarea acestui act normativ
OUG privind combaterea acţiunilor speculative, pe agenda Guvernului, în primă lectură / Prevede protejarea consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de preţuri - DOCUMENT
Potrivit Guvernului, prezentul are ca scop crearea unui cadru legislativ general care să asigure un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi buna funcţionare a pieţei interne, fiind reglementate aspecte referitoare la protejarea directă sau indirectă a consumatorilor împotriva unor maj
Chipul lui Hitler proiectat pe fațada Ambasadei Rusiei la Sofia
EximBank finanţează cu 40 milioane lei activitatea Agro Chirnogi, jucător din agribusiness, pentru activitatea curentă a companiei
”EximBank şi holdingul agricol Agro-Chirnogi Călăraşi, unul dintre cei mai mari jucători din agribusiness-ul românesc, au încheiat un acord financiar în valoare de 40 de milioane de lei”, anunţă banca de stat. Fondurile sunt destinate asigurării necesarului de lichidităţi pentru activitatea curentă
Fântânile din Piața Unirii se redeschid sâmbătă, cu un spectacol multimedia impresionant
Escortă armată pentru transportul Scrisorii lui Neacșu, cel mai vechi document scris în limba română
Japonia se alătură liderilor G7 şi convine ”în principiu” să impună un embargo asupra importurilor de petrol din Rusia
”Unitatea G7 este esenţială în acest moment şi, pe baza declaraţiei liderilor G7, am decis, în principiu, să impunem un embargo asupra petrolului rusesc”, a declarat premierul japonez Kishida, luni. El a subliniat că a fost o ”decizie grea”, deoarece Japonia ”se bazează pe importuri în ceea ce priv
Google Assistant poate schimba automat parolele
Parola continuă să fie cel mai slab element de securitate, pe care, folosind ingineria socială şi alte strategii, hackerii o pot afla pentru a ataca şi compromite reţelele şi produsele software ale companiilor. Schimbarea parolelor la anumite intervale de timp este una dintre recomandările special
Shanghai înăspreşte restricţiile deja dure pentru combaterea Covid-19
Limitele vor varia probabil în cele 16 districte ale oraşului, deoarece unele şi-au atins deja ţinta, dar oamenii au spus că restricţiile de mişcare vor rămâne, în general, până la sfârşitul lunii mai, din cauza temerilor de revenire, în ciuda scăderii recente a numărului de cazuri în cel mai grav f
SUA au impus sancţiuni unor 27 de directori ai Gazprombank şi unor trei posturi de televiziune ruse
Noile sancţiuni sunt cel mai recent efort al Statelor Unite de a creşte presiunea asupra preşedintelui rus Vladimir Putin după atacul ţării sale asupra Ucrainei şi au venit în momentul în care preşedintele Joe Biden s-a întâlnit virtual cu liderii G7 şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski p
Ungaria nu susţine noile sancţiuni impuse de UE Rusiei, deoarece un embargo al importurilor de petrol ar echivala cu o ”bombă atomică” asupra economiei ungare, declară premierul Orban
Orban a afirmat că actuala propunere a Comisiei Europene de a interzice importurile de petrol din Rusia ar echivala cu o ”bombă atomică” aruncată asupra economiei ungare. El a adăugat că Ungaria este pregătită să negocieze o nouă propunere care să răspundă intereselor sale. Comisia Europeană a prop
Banca Angliei a majorat joi ratele dobânzilor la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, în încercarea de a combate inflaţia
Comitetul de politică monetară al băncii a aprobat o creştere de 0,25 puncte procentuale a dobîndii cheie, cu o majoritate de 6-3, ducând dobânda la 1%. Banca a spus că trei membri au preferat să majoreze dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale, până la 1,25%. La fel ca multe bănci centrale din în
Șoșoacă s-a dezlănțuit în fața Ambasadei SUA! A acuzat că România e împinsă spre război VIDEO
Care sunt diferențele între bumbacul clasic și cel organic. Cum se produc cele două
Bogdan Chiriţoiu, despre legea combaterii speculei: Este necesară, pentru că ne-am lovit şi în pandemie de aceste probleme / Ne-am inspirat de la americani / Vom introduce şi confiscarea profiturilor incorecte, pe lângă sancţiuni
Întrebat dacă este posibibilă această lege a combaterii speculei, Bogdan Chiriţoiu a declarat: ”Da, este necesară pentru că ne-am lovit de probleme de genul acesta şi în perioada pandemiei”. Chiriţoiu a precizat că, la vremea respectivă, au crescut preţurile la măşti şi la dezinfectant, pe fondul p
Elevii vor învăța în școli ”Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”
Noile schimbări din educație: O singură medie și fără teze obligatorii, din anul școlar 2022-2023
Slovacia va solicita o scutire de la orice embargo impus de Uniunea Europeană asupra petrolului din Rusia
Comisia Europeană pregăteşte un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi se preconizează că va finaliza documentul marţi. Doi oficiali ai Uniunii Europene au declarat, luni, că executivul UE ar putea scuti Slovacia şi Ungaria de un embargo privind cumpărarea petrolului din Rusia, având în
Ministrul german al Finanţelor: Germania, pregătită să accepte un embargo asupra petrolului rusesc, urmând să devină independentă de energia provenită din Rusia / Germania nu poate fi şantajată
”Germania este pregătită pentru noi sancţiuni, inclusiv un embargo asupra petrolului”, a declarat Christian Lindner pentru CNN. ”Ne-am pregătit să fim mai puţin dependenţi de importurile ruseşti de energie. Este nevoie de timp pentru a reduce dependenţa, a fost o greşeală să devenim dependenţi în a
Germania ar putea face faţă unui embargo impus de UE asupra importului de petrol din Rusia, în pofida unui posibil deficit de aprovizionare în estul ţării şi în regiunea metropolitană Berlin, declară ministrul Economiei Robert Habeck
Doi diplomaţi ai Uniunii Europene au declarat anterior că Uniunea intenţionează să aplice un embargo asupra importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului, ca parte a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina. Miniştrii Energiei din UE vor discut
ANALIZĂ: Sancţiunile economice la adresa Rusiei determină unele companii înregistrate pe teritoriul rusesc să identifice modalităţi de evitare a embargoului, în vederea supravieţuirii business-ului
Compania a realizat o analiză privind riscurile la care se expune mediul de afaceri românesc în relaţiile comerciale cu companiile ruseşti aflate pe listele de sancţiuni. Peste 400 de companii au fost înfiinţate, în ultimele săptămâni, într-un singur judeţ din România, aflat în zona de frontieră, m
Uniunea Europeană ar putea permite Ungariei şi Slovaciei să cumpere petrol din Rusia în eventualitatea adoptării unui embargo
Comisia Europeană va finaliza, cel mai probabil marţi, documentul referitor la următorul şi al şaselea pachet de sancţiuni impus de UE Rusiei în urma războiului său din Ucraina, care ar include interzicerea cumpărării petrolului rusesc, deoarece exporturile de petrol reprezintă o sursă majoră de ven
Vremea se schimbă în acest weekend. Ce temperaturi ne așteaptă de 1 mai. Prognoza ANM de ultimă oră
Ministerul german al Economiei: Companiile energetice europene pot deschide conturi ”K” la Gazprombank pentru a plăti gazele din Rusia fără să încalce sancţiunile UE dacă declară că şi-au îndeplinit obligaţia contractuală de a plăti în euro sau dolari
Anunţul vine în contextul în care Rusia a sistat livrările de gaze către Bulgaria şi Polonia săptămâna aceasta pentru că au refuzat să plătească în ruble, decizie care a stârnit temeri că alte ţări ar putea fi următoarele vizate. Decretul Moscovei precizează că Gazprombank va deschide conturi speci
