Articole cu tag-ul: ANL, Egipt, Guvern, împrumut, locuinte anl, miliardari, Obama, protocol, revista presei, terenuri, Tunisia

Obama, la limita Legii războiului

Potrivit AFP, senatorii Rand Paul, Jim DeMint, Mike Lee, Ron Johnson, Tom Coburn şi John Cornyn, cunoscuţi pentru poziţiile lor foarte conservatoare, estimează că preşedintele Obama a angajat forţele americane în conflictul din Libia “desconsiderând şi nerespectând” legea intitulată War Power Act /Lege asupra puterilor în război/. Senatorii doresc ca Obama să spună dacă va ...

Popularitatea lui Obama a crescut după uciderea lui ben Laden

Potrivit unui sondaj al Centrului Pew şi al ziarului Washington Post, popularitatea lui Obama a urcat cu nouă puncte procentuale, ajungând la 56 la sută, faţă de numai 47 la sută în luna aprilie. Acest procent de popularitate est cel mai mare de care s-a bucurat preşedintele în sondaje din anul 2009 şi până acum. ...

Money.ro

Obama cere Bahrainului să implementeze reforme şi să respecte aspiraţiile poporului

Într-o discuţie telefonică avută cu regele Hamad bin Isa Al-Khalifa, Obama a spus că “stabilitatea (ţării din Golf – n.red.) depinde de respectarea drepturilor universale ale poporului din Bahrain”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat. Înăbuşirea dură a protestelor a pus Statele Unite într-o poziţie delicată, din cauza parteneriatului strategic şi legăturii strânse pe care ...

Money.ro

Obama a fost şocat de devastările produse de tornade, a doua catastrofă din timpul mandatului său

Mai mult de 300 de oameni au murit, majoritatea în statul Alabama, în urma producerii unor tornade aproape apocaliptice, care au mai afectat încă şase state. Bilanţul ar putea creşte. După ce a vizitat oraşul Tuscaloosa, cel mai afectat de calamitate, Obama a spus că “nu a văzut niciodată o devastare de asemenea proporţii” şi ...

Sorin Simon

Obama face rocada la vârf între CIA şi Pentagon

Numirea unui şef al serviciilor secrete la Pentagon şi a unui general cu patru stele la CIA e semnul schimbării metodei de război a SUA, scrie Adevărul. Preşedintele SUA, Barack Obama, urma să anunţe schimbările aseară, la închiderea ediţiei. Directorul CIA, Leon Panetta, va deveni secretar al Apărării, înlocuindu-l pe Robert Gates, care ar urma ...

Money.ro

Obama pregăteşte cea mai amplă reformă din sectorul de securitate al administraţiei

Panetta va fi înlocuit în funcţia de director CIA de generalul David Petraeus, comandantul trupelor din Afganistan. Robert Gates, actualul secretar american al apărării, îşi anunţase retragerea pentru anul acesta. El a rămas în funcţie din timpul fostei administraţii Bush. De asemenea, Obama îl va nominaliza pe generalul John Allen pentru a-l înlocui pe Petraeus, ...

Trezoreria Statelor Unite: Un dolar puternic va fi întotdeauna în interesul SUA

“Politica noastră a fost şi va fi în continuare, cel puţin în mandatul meu, cea a unui dolar puternic, care este în interesul ţării. Nu vom adopta niciodată o strategie de devalorizare a monedei pentru a obţine avantaje economice în detrimentul partenerilor comerciali”, a afirmat Geithner după un discurs susţinut la Consiliul pentru Relaţii Externe. ...

Obama: Nu sunt magician să ieftinesc benzina

Preţurile uriaşe la care au ajuns să se vândă carburanţii la pompă pun pe jar şoferii din întreaga lume. Problemele nu i-au ocolit nici pe americani, care plătesc acum preţuri-record, care nu au mai fost atinse nici chiar în 2005, când uraganul Katrina a ridicat la cer tarifele din benzinăriile americane. Benzina a ajuns să ...