Țara care începe vaccinarea anti-covid cu persoanele tinere. Vârstnicii se vor vaccina mult mai târziu

0
4
Țara care începe vaccinarea anti-covid cu persoanele tinere. Vârstnicii se vor vaccina mult mai târziu

Indonezia, a patra ţară cea mai populată din lume, va acorda prioritate vaccinării angajaţilor din sectorul public şi a persoanelor de între 18 şi 59 de ani, preconizând să amâne vaccinarea vârstnicilor, în aşteptarea mai multor date privind eficienţa lor în această categorie de populaţie, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Autorităţile au început deja să distribuie 1,2 milioane de doze primite de la compania chineză Sinovac Biotech celor 34 de provincii ale acestei ţări, cea mai grav afectată de pandemia de COVID-19 din Asia de Sud-Est.

Indonezia, care din august realizează teste cu vaccinul dezvoltat de Sinovac, se pregăteşte de un program de administrare masivă şi va mai primi o tranşă cu alte 1,8 milioane de doze fabricate de compania chineză.

Aproximativ 1,3 milioane de lucrători sanitari vor primi vaccinul, iar înainte de luna mai se prevede vaccinarea a 17,4 milioane de funcţionari, poliţişti, militari şi alţi angajaţi din sectorul public.

“Este un punct de vedere diferit (…) în termeni de recuperare economică, având prioritate persoanele de între 18 şi 59 de ani, datorită potenţialului lor economic”, a declarat Nadia Tarmizi, purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii.

“Cei care au o mai mare expunere (la virus) trebuie să fie primii imunizaţi, pentru a nu se infecta şi a deveni sursă de contagiere. Astfel, îi vom putea proteja pe cei care nu au fost vaccinaţi şi rupe lanţul infectărilor”, a declarat şi Amin Soebandrio, directorul Institutului Eijkman pentru Biologie Moleculară.

Cea de-a doua fază va cuprinde 21,7 milioane de persoane de peste 59 de ani, aşteptând ca autorităţile să primească recomandările Agenţiei Naţionale pentru Controlul Medicamentelor. “Avem nevoie de timp pentru a avea garanţia că putem utiliza vaccinul la persoanele de 60 de ani şi peste această vârstă”, a declarat ministrul sănătăţii recent numit, Budi Gunadi.

Indonezia va începe campania de vaccinare la nivel naţional împotriva COVID-19 pe 13 ianuarie, potrivit noului ministru al sănătăţii indonezian.

Programul va fi demarat la Jakarta, iar preşedintele Joko Widodo va fi primul cetăţean indonezian vaccinat împotriva noului tip de coronavirus, a declarat Budi Gunadi Sadikin, care a precizat că vaccinările în alte regiuni sunt programate pentru următoarele zile.

Ţara asiatică a raportat până acum peste 772.000 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi aproape 23.000 de decese cauzate de COVID-19.