Tarifele pentru transportul pe cablu din Poiana Brașov vor crește și în sezonul 2025-2026, majorarea fiind, în medie, de aproximativ 9% față de anul anterior, a decis, vineri, în ședință ordinară, Consiliul Local Brașov, transmite Agerpres.
Tarifele noi pentru telecabine și abonamente
Tarifele pentru o urcare, respectiv coborâre, la telecabine rămân la nivelul celor din sezonul anterior: 40 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii, însă prețul unei urcări și coborâri va crește cu 5 lei, urmând să fie de 70 de lei pentru un adult și 40 de lei pentru un copil.
Prețul unei cartele de sezon nepersonalizabilă și netransmisibilă va crește cu 500 de lei pentru adulți, ajungând la 5.500 de lei, și cu 300 de lei pentru copii, urmând să fie de 3.300 de lei.
Totodată, prețurile abonamentelor vor crește, în funcție de tipul acestora, cu sume cuprinse între 15 lei/adult și 10 lei/copil pentru un abonament de la ora 11,00 și 180 de lei/adult și 80 de lei/copil pentru abonament de 10 zile.






