de Octavian Bădescu
Creatorul Omului si al Pamantului ne trimite pe fiecare in viata pamanteasca si ne spune zilnic: “astazi iti dau 1.440 de minute pentru a te bucura de natura si de ceilalti oameni, de a va face reciproc viata mai frumoasa, de a lasa urmasilor vostri o lume din ce in ce mai buna si mai frumoasa, o viata mai usoara. De aceea va platesc. Nu va convine, dati-va demisia, va puteti sinucide. Desigur ca nu ar fi frumos sa aruncati un cadou la gunoi, dar, daca optati, o puteti face, desigur.”
Cu respectivele minute omul poate culege mere padurete, construi un adapost, vana un animal pentru a se imbraca si a manca, a bea apa, a dormi, invata, privi stelele samd.
Fiecaruia i-a fost dat practic dreptul (natural) la a folosi, gratuit, o anumita cota parte indiviza din toate resursele naturale.
Omul a constatat insa ca, in cele 1.440 minute, poate culege mai multe mere, construi mai multe adaposturi, vana mai mult. Si a mai constatat ca, in masura in care isi foloseste timpul pentru a construi un adapost mai solid si mai rezistent, nu va mai trebui sa isi foloseasca timpul pentru asta, ci pentru altceva, chiar si pentru a admira stelele.
A mai constatat omul si ca, daca el se focalizeaza pe a vana si un alt om se concentreaza pe construit adaposturi, vor rezolva ambele lucruri in acelasi timp si surplusurile obtinute (adapostul suplimentar si vanatul suplimentar) si le vor putea schimba intre ei, astfel incat fiecare sa beneficieze rapid atat de adapost, cat si de mancare.
Un alt om probabil cauta un metal galben, aur, ca sa il dea cadou unei femei pentru a-i face o bucurie si a obtine ajutor sau vreun alt tip de beneficiu din partea ei.
Au mai constatat oamenii ca in astfel de schimburi, multi preferau sa primeasca aur la schimb cu surplusul productiei lor, pentru ca acesta rezista mai mult in timp si putea fi transportat mai usor in spatiu. Si asa a ajuns aurul pe post de “moneda”, pretul fiecarui lucru care se schimba fiind influentat de timpul petrecut pentru a-l obtine (costul de productie / valoarea de inlocuire), de utilitatea sa (de moment) pentru altii si de raritatea sa.
Deci un “pret” este inerent “variabil” in timp si in spatiu, pentru ca eficienta se schimba, cantitatea disponibila, numarul consumatorilor si preferintele se schimba si ele. Obiectivul stabilitatii fiecarui pret in parte este deci o himera. Insa, o anumita stabilitate, sau chiar o crestere a puterii de cumparare a banilor, a rezervelor, mai ales in general, in timp si in spatiu, poate fi obtinuta, productivitatea crescand odata cu progresul societatii, cu capitalizarea cunoasterii.
Ce fac oamenii atunci cand unul face un lucru si celalalt un alt lucru, schimband apoi surplusul? Ei fac, pe fond, un “schimb de timp”. Prin urmare ar fi normal ca, in momentul in care dau cuiva un produs sau un serviciu pe care il produc, folosind practic intregul timp dat mie de catre Creator pentru utilizare in propriul beneficiu, sa obtin de la beneficiar o parte din timpul primit de acesta de la Creator, pentru ca el nu il va mai consuma pentru a produce bunul sau serviciul.
Deci oamenii acumuleaza in timp abilitati si cunostinte. Prin urmare, astfel poate fi fundamentat teoretic si de ce un bebelus de o zi poate avea in cont adunate doar 1.440 minute, iar un adult sau un om in varsta poate avea teoretic mult mai multe. Doar ca, de-a lungul vietii, omul a folosit si resursele altor oameni, platind pentru ele si binenteles ca nu va reusi sa isi pastreze sau sa isi inmulteasca reprezentarea monetara a timpului”, decat in masura in care utilitatea sa pentru altii va fi mai mare decat a altora pentru el, in masura in care consumul sau va fi mai mic decat ceea ce i-a fost permis de catre Creator sa consume, in masura in care monetizeaza economisiri anterioare, in care va exista o acoperire integrala in aur sau in masura in care consumul i-a fost “subventionat” de catre parinti sau de catre altii.
Ideea esentiala este aceea ca, pentru a-si pastra puterea de cumparare si pentru a maximiza premisele egalitatii de sanse, sub o forma sau alta, “moneda” trebuie conexata de resursa denumita generic (si masurabila) “timp” (subintelegandu-se abilitatile si competentele), iar masa monetara din economie trebuie conexata si cu “stocul comunitar / mondial de timp”, capitalizat.
Fie ca banii disponibili in conturile oamenilor ar reprezenta speranta de viata minus timpul trecut, multiplicabili doar prin diferenta de utilitate (valoare a timpului) si prin acoperirea integrala cu aur de catre posesor, fie ca se vor forma – cu rezultate oarecum similare la nivelul masei monetare disponibile – conform argumentatiei anterioare, adica prin acumulare graduala zilnica si multiplicabila identic, aceasta conexiune / suprapunere intre “bani” si “timp”, eventual intre “aur” ca reprezentare fizica a economisirii timpului trecut si “minut convertibil” ca “reprezentare digitala a timpului” trecut sau viitor, va trebui sa existe pentru a schimba bunuri si servicii in prezent, pentru a schimba “timp”, “utilitati reciproce”, intr-un mediu corect arhitecturat din perspectiva monetara. Adica cu bani produsi de catre oameni, aflati in posesia si la dispozitia acestora.
Lipsa acestei corecte arhitecturari determina polarizarea, risipa de resurse naturale si de timp liber, inechitati crescande, scaderi ale calitatii bunurilor si serviciilor, ale valorii timpului oamenilor, “canibalizarea” oamenilor, expansiunea statului si a centralismului, razboaiele distrugatoare, scaderea natalitatii si a nivelului de educatie a noilor generatii, inflatia de non-valoare, dezechilibre si conflicte sociale care vor degenera in dictatura, hiperinflatie, saracire generalizata, chiar si in cvasi-sclavie si intr-un posibil final gradual violent al civilizatiei.
Conflictul intre “oameni” si “banci”, intre oameni si actualul sistem monetar si bancar arbitrar, chiar fraudulos s-ar putea spune, bazat pe pseudo-moneda, pe un pseudo-capital al carui beneficiari castiga gradual si constant teren in detrimentul celor cumpatati, inovatori, curajosi si responsabili, conflictul intre asupriti si asupritori este inca latent, dar inevitabil. Indiferent ca va fi unul mai mult sau mai putin violent, acesta va exista, vedem si acum cum nelinistile sociale cresc, peste tot in lume, pentru ca actualmente exista o inechitate sistemica majora, iar istoria corecteaza tot timpul, sub o forma sau alta, orice dezechilibru.
Conform argumentatiei anterioare, unul dintre factorii de productie este “timpul”, nu “munca”. Exista masurabile un “stoc individual de timp” si un “stoc mondial de timp”. “Timpul” este si o “marfa” care apartine fiecarui om in parte, care are dreptul de a-I stabili “pretul” solicitat. “Capitalul” este ceea ce ramane dupa “consum”. Iar “moneda”, pentru a fi una “reala”, trebuie sa aiba acoperire integrala in resurse, in active (timp, natura, capital).
Prin urmare orice CBDC viabil si orice asa-numita criptomoneda serioasa, va trebui sa respecte aceste realitati naturale, trebuie sa aiba in vedere “reprezentarea monetara a timpului”, “monetizarea” efectiva a sa, potrivit principiilor enuntate. Iar o eventuala formula (inclusiv de natura fiscala si/sau administrativa) care sa favorizeze si o redistributie a proprietatii asupra resurselor naturale acumulate in prealabil in exces de catre unii – si discutabil din perspectiva legitimitatii morale – cu ajutorul “monedelor fiat”, fara acoperire, poate fi si aceasta avuta in vedere intr-un posibil demers de corectare a inechitatilor.
Pentru ca, vrand-nevrand, daca ne propunem supravietuirea acestei civilizatii, “organizarea lumii” si “moneda” ca unitate de masura, ca mijloc de pastrare a valorii si ca instrument de schimb / plata, vor trebui (in final) sa respecte vointa Creatorului, slavit fie numele Sau, oricare ar fi acesta.