Tot ce a mai rămas pentru Vladimir Putin este sinistrul cult al victoriei (The Guardian)

Mitul sărbătorit de Ziua Victoriei a devenit narațiunea esențială care stă la baza planului lui Vladimir Putin de a conduce Rusia pentru eternitate, scrie Novaya Gazeta citată de The Guardian. În mintea președintelui rus, cea mai bună cale de a rămâne la putere este să repete marea victorie de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și să îndeplinească misiunea istorică de recreare a Rusiei Mari.

Vladimir Putin s-a născut șapte ani după finalul celui de-al Doilea Război Mondial și a crescut în era Brejnev când a fost promovat mitul marii victorii. Un om fără o educație vastă, lui Putin îi plăcea să citeze filme sovietice și povești tradiționale.

Cărțile de istorie descriau „marele război patriotic” drept un basm magic în care eroul – poporul rus – învinge un monstru, spre invidia întregii lumi. În acest mit nu era loc pentru multe dintre realitățile războiului, precum pactul Ribbentrop-Molotov, războiul împotriva Finlandei, ocupația statelor baltice.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2022

 

Mitul ignoră deportarea a milioane de polonezi, trece peste bătăliile de la Rjev din iarna 1942-43, în care pierderile sovietice au fost uriașe și preferă să ridice în slăvi poveștile născute în jurul victoriilor de la Moscova și Stalingrad.

Putin s-a decis că va rămâne la putere pe termen nelimitat

Putin s-a decis la un moment dat că va rămâne la putere pe termen nelimitat. Alegerile vor veni și se vor duce și el va minți mereu că va fi ultima lui participare, că nu avea nicio intenție să modifice constituția Rusiei din 1993, care prevede că nimeni nu poate candida pentru mai mult de două termene consecutive.

Prima lui strategie pentru a fenta această regulă a fost să le permită cetățenilor să devină înstăriți, în timp ce Rusia devenea mai bogată decât fusese vreodată în a doua jumătate a deceniului anilor 2000.

Mesajul cinic al lui Putin pentru tatăl unui militar rus ucis în Ucraina: „Nu avem de ales”

Pentru Vladimir Putin, tot ce a mai rămas este sinistrul cult al victoriei
Vladimir Putin invocă „valorile tradiționale” pentru a accentua importanța rolului său în lupta Rusiei cu procesul de occidentalizare și diluare într-o mare de popoare europene. Foto: Profimedia Images

Dar, atunci când creșterea economică s-a oprit și mare parte din bogăție a fost monopolizată de oligarhii ruși, Putin a trebuit să apeleze la propagandă. Președintele rus a început atunci să invoce simțul „valorilor tradiționale” pentru a accentua importanța rolului său în lupta Rusiei cu procesul de occidentalizare și diluare într-o mare de popoare europene.

Iar Putin a ajuns să creadă în propria sa propagandă și anume că are o misiune istorică de îndeplinit de recreare a Rusiei Mari – nu chiar o nouă URSS, pentru că nimeni nu mai stă acum să reconstruiască sistemul comunist sau să recolonizeze Asia Centrală pentru a asigura accesul la o mână de muncă ieftină pentru economia Rusiei.

Rusia Mare are nevoie de propria ei sferă de influență

Rusia Mare se voia a treia superputere alături de SUA și China și, dacă UE este satelitul americanilor, în concepția rușilor, atunci și Rusia Mare are nevoie de propria ei sferă de influență.

„Valorile tradiționale” ale lui Putin sunt reprezentate practic doar prin homofobie și cultul victoriei militare. A devenit clar foarte repede că persecutarea comunității gay nu era o strategie durabilă pentru conducerea eternă a unui lider puternic. Așadar, a mai rămas doar cultul victoriei.

Imaginea s-a conturat încet, dar sigur. Opereta militarismului rusesc s-a născut din propaganda de la TV, acolo unde numeroși „experți” au început să vorbească despre cum Rusia este cea mai puternică din lume, nimeni nu poate să le zică ce să facă și că rachetele rusești pot să înconjoare Pământul de câteva ori și să distrugă pe oricine dorește Kremlinul.

Zelenski: Rusia vrea să distrugă tot Donbasul
Putin a orchestrat cea mai mare tragedie din Europa din 1945 și până în prezent. Invadarea Ucrainei este primul război din istorie care a fost inventat la televizor, potrivit Novaya Gazeta. Foto: Profimedia Images

Ideea era ridicolă, dar discursul lui Putin a început tot mai mult să semene cu vorbele neofascistului Vladimir Jirinovski. Vorbea tot mai rar despre lucruri „plictisitoare” precum dezvoltarea economică, dar devenea foarte animat când începea să discute despre noile tipuri de arme „fără echivalent” în lume.

„Putem s-o facem din nou”, a devenit sloganul principal al Rusiei lui Putin, o referire evidentă la faptul că Rusia a înfrânt nazismul în al Doilea Război Mondial și că ar vrea să o facă din nou.

După patru alegeri prezidențiale, Putin a rămas cu foarte puține opțiuni pentru a câștiga din nou

Putin a câștigat patru alegeri prezidențiale și în curând va avea loc a cincea – în 2024. Pandemia de Covid-19 a afectat grav Rusia, economia s-a prăbușit, iar Putin are foarte puține opțiuni.

În mintea președintelui rus, cea mai bună cale de a rămâne la putere este să repete marea victorie, scrie Novaya Gazeta. Un marș simbolic de 9 mai nu mai e destul – trebuie să umple golul de imagine cu sânge.

Așa că au „încercat din nou”, orchestrând cea mai mare tragedie din Europa din 1945 și până în prezent. Invadarea Ucrainei este primul război din istorie care a fost inventat la televizor, potrivit Novaya Gazeta.

Nu e de mirare că cei mai mulți ruși au ales să creadă în mitul sovietic al victoriei și sunt indiferenți la crimele armatei ruse comise în Ucraina.

Pentru Vladimir Putin, tot ce a mai rămas este sinistrul cult al victoriei
Rușii vor ține la mitul lor până în ultimul moment pentru că, altfel, mitul națiunii eroice a Rusiei se va nărui. Foto: Profimedia Images

Rușii vor ține la mitul lor până în ultimul moment

Problema nu este doar că poporul rus nu mai poate să își facă o imagine completă asupra realității din cauza cenzurii care a distrus jurnalismul și rețelele sociale din țară, dar dacă rușii nu mai cred propaganda Kremlinului, nu mai pot crede nici într-o Rusie a valorilor tradiționale, o națiune eroică a Zilei Victoriei, scrie Novaya Gazeta.

Tot ce mai rămâne este o persoană nebună care rătăcește printre ruinele unei cleptocrații militarizate cu o valiză nucleară în mână. Și ce rus ar vrea să creadă în așa ceva?

Cine sunt rușii cu adevărat și cum de au permis să se întâmple așa ceva? Răspunsul este înfricoșător. Rușii vor ține la mitul lor până în ultimul moment. Între timp, ei au avut o paradă militară de Ziua Victoriei – opiul maselor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed