TRAIAN BĂSESCU și-a văzut dosarul!

0

Traian Băsescu și-a văzut dosarul de la CNSAS cu doar câteva zile înainte alegerilor europene și ar fi recunoscut că notele informative olografe îi aparțin, spun pentru Europa Liberă surse din instituție. Dosarul a fost înregistrat miercuri la Curtea de Apel București.

 

Anterior, Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare. Aceasta conține, potrivit informațiilor Europa Liberă, descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât și cele redactate de ofițerul de Securitate în urma discuțiilor cu ”sursa”, istoricul dosarului și corespondența dintre diverse instituții.

 

Faptul că Traian Băsescu a recunoscut că este scrisul său pe acele note informative nu este obișnuit, spune sursa noastră. În general, cei care sunt într-o astfel de situație fie neagă, fie spun că sunt falsuri și cer expertize grafologice.

 

Pe de altp parte, Băsescu spune, într-o declarație pentru ziare.com, că nu poate spune ce conține dosarul trimis în instanță deoarece nu l-a văzut. ”Nu am văzut dosarul trimis iîn instanță. O să-l văd când e disponibil să fie văzut și o să mă pronunț public, desi nu am de gând să fac un circ mediatic din el, ci am de gând să ma judec cât mai repede, o să vedem ce apare. Dar astăzi a apărut ca s-a trimis dosarul, eu am verificat chiar înainte să vin și nu era înregistrat pe ECRIS, sistemul de evidență al Curții de Apel – Secția Contencios, de la Bucuresti (…) ”

 

Traian Băsescu este cel care dispus predarea arhivelor de la SRI către CNSAS, în anul 2006.

 

Articolul integral pe EUROPA LIBERĂ