Transgaz aşteaptă în 25 de ani dividende de 3 mld. € din Nabucco

0

“Aceste estimări, făcute de firmele de consultanţă care participă la acest proiect, au ca punct de reper tarifele din octombrie 2008. Ele vor fi recalculate în funcţie de noile tarife”, a explicat Adela Comăniţă.

Ultima evaluare privind câştigul pe care îl va avea compania de stat de pe urma gazoductului fusese făcută de ministrul Economiei, Adriean Videanu, care avansase suma de circa un miliard de euro, ca profit net. Dividendele obţinute de Transgaz din Nabucco sunt aşteptate să fie la nivelul de trei miliarde de euro pentru o perioadă de 25 de ani. Din această sumă ar trebui scăzută participaţia companiei la proiect estimată la 1,3 mld.euro. Din această participaţie, 417 mil. de euro sunt fondurile proprii Transgaz, iar ceilalţi bani ar urma să provină din credite.

Transgaz va avea nevoie de garanţii guvernamentale pentru a putea participa la acest proiect, deoarece nu îndeplineşte condiţiile legate de ratingul investiţional şi de valoarea EBITDA.

Compania va obţine creditele necesare atât de la statul român, cât şi de la instituţii financiare internaţionale. Transgaz are obligaţia să investească în 2009 şi 2010 aproximativ 56 milioane de euro ca parte de participare la Nabucco. “Etapa de dezvoltare a proiectului şi achiziţia drepturilor de trecere vor trebui finalizate în 2010. La sfârşitul anului viitor se va lua decizia finală privind începerea construcţiei efective a gazoductului”, a mai explicat oficialul Transgaz.

Dacă proiectul se va anula, Transgaz va pierde cele circa 56 milioane de euro investite în 2009 şi 2010. “Ca măsură de diminuare a pierderilor, toate contractele încheiate, cu furnizorii sau pentru dreptul de liberă trecere, au o clauză de reziliere unilaterală”, a mai arătat Adela Comăniţă. Costul total al proiectului Nabucco este estimat de Transgaz la 8,05 mld. euro, iar fiecare dintre cele şase companii participante vor contribui în procente egale, de 16,7%. Din total, 30% vor fi fonduri asigurate de companiile participante, iar restul din credite. Gazoductul Nabucco va asigura anual României 2,58 mld. metri cubi de gaze naturale, circa 15% din consumul actual.

Construcţia conductei va aduce în România investiţii totale de peste un miliard de euro. Pe perioada construcţiei vor fi create în România aproape 600 de locuri de muncă permanente şi circa 7.000 temporare. Cu ocazia semnării acordului de la Ankara, s-a decis că acţionarii Transgaz (România), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania) vor avea la dispoziţie circa jumătate din capacitatea gazoductului de 31 miliarde de metri cubi.

Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri şi va traversa Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Sursele de alimentare ale conductei ar putea fi Iran, Georgia sau Azerbaidjan. Lucrările de construcţie ar urma să se desfăşoare între 2011 şi 2017, iar data începerii operării este aşteptată pentru 2014.