Trei sfaturi ca să treci mai uşor prin criză

Vine o nouă criză, poate încă şi mai gravă decât cea din anul 2008? Charles Hugh Smith, unul dintre observatorii economiei care a anticipat-o corect şi pe precedenta, spune că da. Cu toate acestea, depinde de noi să ne facem viaţa cât mai uşoare, oricât de grele ar fi vremurile care vin înainte. Înttr-o postare pe blogul său Of Two Minds, el recomandă trei strategii decvate pentru a traversa mai uşor criza.

1. Nu-ţi face de lucru cu oamenii cu probleme!

Este bine să nu încurcămcu oameni, familii sau firme disfuncţionale. Când suntem tineri, mai cu seamă, avem tendinţa de a găsi scuze oamenilor, chiar dacă observăm lesne că au probleme. Ne aşteptăm că se vor descurca astfel încât să-şi depăşească propriile lor disfuncţionalităţi. În plus, credem că îi putem ajuta în acest proces. De fapt – vai! – nu putem. De regulă, oamenii nu se pot debarasa decât cu eforturi extraordinare de problemele lor majore. Dacă ne încurcăm cu oameni, familii sau afaceri disfuncţionale cel mai adesea acestea doar ne vor trage pe noi în jos. Singura cale de a evita acest dezastru este să nu ne facem de lucru încă de la început cu astfel de oameni, familii sau firme. Doriţi-le tot ce e mai bun în lume, dar lăsaţi-i în pace!

mai multe, pe CAPITAL

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed