Trupa Aristocraţii a făcut stand-up pentru BCR la ADfel

0

Eu cred că a-ţi lăsa brandul pe mâna agenţiei nu e o dovadă de curaj, ci o dovadă de bun-simţ. A-ţi lăsa brandul pe mâna unor comedianţi de stand-up: asta înseamnă să ai curaj.

BCR nu numai că a avut curajul de a comunica neconvenţional la ADfel noua platformă, „Conteaza cu cine faci banking”, nu numai că a acceptat lansarea unui concurs de scurtmetraje care să se termine toate cu replica „Da’ cu cine face ăsta/fac ăştia banking?”, dar a avut curajul de a da un „brief de stand-up”.

Folosesc această expresie pentru că, spre deosebire de un eveniment obişnuit, în care sponsorii de pe machetă nu au nicio implicare în conţinutul evenimentului, în cazul show-urilor de stand-up pentru branduri, insight-urile folosite de comedianţi sunt din cele relevante pentru platforma lor de comunicare.

Dacă mesajul noii campanii BCR este că atunci când ai un partener de banking de încredere te poţi concentra 100% la job şi poţi face performanţă, în cadrul show-ului de stand-up oferit de BCR la ADfel, trupa Aristocraţii a arătat care este reversul medaliei: ce se întâmplă când nu eşti relaxat.

Sergiu a deschis show-ul nervos şi stresat, exact aşa cum promitea pe afiş. A vorbit despre diverse lucruri care îi provoacă această stare. De exemplu: publicitatea convenţională, stelutele din textele de promoţii şi scrisul mărunt de pe ultimul rând, care anulează, de fapt, sloganul. A mai vorbit şi despre cât de enervant e să-ţi pierzi PIN-ul cardului, dar şi despre cum era la birou când lucra într-o agenţie de publicitate.

A urmat Toma, care s-a autoironizat citind presupusul jurnal al unui paznic de la o bancă. A verificat pas cu pas că toată lumea înţelege glumele, mizând pe faptul că tocmai explicaţiile aveau să stârnească amuzamentul publicului. Asa s-a şi întâmplat.

Radu a încheiat seara cu un număr despre vedetele care îi enervează la culme pe oamenii obişnuiţi, mai ales dacă sunt aşa stresaţi cum părea el.