“Pentru cine şi-a achiziţionat un pachet pe charterele noastre de avion am oferit taxele de aeroport sau am dat oferte de genul plăteşti doar transportul şi ai cazarea gratuită sau plăteşti doar cazare şi ai transportul gratuit … Sau daca a vrut să-şi ia un pachet pe Bodrum noi i-am oferit dintr-o paletă de hoteluri să-şi aleagă încă o vacantă gratuită în Grecia”, declară Marius Berca, director de marketing Christian Tour.
Tour-operatorii au tras linie şi s-au declarat mulţumiţi de succesul pe care l-au avut la târg. Unii din ei se laudă cu o creştere a vânzărilor de circa 30%.
“Putem spune că am avut o creştere de 30% în această primăvară pt târgul de turism, se pare că oamenii îşi revin puţin şi nu renunţă la plecatul în vacanţă (…) înseamnă un cumul de 30.000 de euro în vacanţe vândute pe perioada celor 4 zile de târg,” spune Simona Neaţă, consultant turism Malta Travel
“Dacă ar fi să fac un top al destinaţiilor cerute, Grecia, Turcia şi chiar Charterul de Croaţia… Oamenii au venit porniţi să cumpere vacanţe, şi nu doar pt a se informa”, declară Mădălina Mancila, marketer sef la Grupul HappyTour.
Interes există şi pentru staţiunile din ţară, mulţi optând pentru un concediu în natură.
“A început să se manifeste interesul pentru diferite activităţi în natură. Dacă până acum turiştii români preferau vacanţele la pensiuni şi atât, în ultima vreme au început să fie interesaţi şi de drumeţii, de observarea animalelor sălbatice, de plimbări cu canotca în Delta Dunării sau de alte activităţi în natură”, arată Bogdan Papuc, director executiv Asociaţia de Ecoturism din România.
Reprezentanţii marilor agenţii de turism ne sfătuiesc să fim atenţi la ofertele mult prea tentante şi la locul de unde le cumpărăm.
“Aveţi grijă cui daţi bani în avans, agenţiilor de turism, uitaţi-vă cine e acolo, cine e în spate, uitaţi-vă ce partener are în străinătate”, atrage atenţia Dragoş Anastasiu, administrator Eurolines.









