În confruntarea revanșă cu Oleksandr Usyk, Tyson Fury s-a convins de ceea ce știa deja. Usyk trebuia să cadă pentru ca el să redevină cel mai bun. În capitala Arabiei Saudite, Ryad, transformată de ani buni într-un veritabil Las Vegas al sportului global, Fury a pierdut din nou. L-a invocat pe Moș Crăciun, a dat vina pe Inteligența Artificială și și-a amintit că nu-i plac deloc mașinile electrice. S-ar părea că știe ce spune.
Ce-i drept, mai puțin despre partea din ring. Oleksandr Usik, lăudat de președintele Volodimir Zelenski, nu a căzut. Ucraineanul și-a păstrat centurile WBO, WBA și WBC, rămâne cel mai bun din lume și așteaptă lupta cu Daniel Dubois pentru recâștigarea titlului IBF.
AI, mesaj de la Ryad
Trei arbitri l-au văzut învingător pe Usik, cu 116-111. Inteligența Artificială, inaugurată la scară planetară în “meciul secolului” a fost mai drastică, 118-111. Degeaba a sperat Amnesty International că cei doi boxeri vor reaminti lumii întregi de nerespectarea drepturilor omului în Arabia Saudită și de sportswashing. Ministrul divertismentului de la Ryad pregătise o idee mai bună.
Premiera prezenței AI în calitate de arbitru experimental a fost evenimentul care a captat toată atenția în spațiul public. Evenimentul a fost într-adevăr excepțional. Produs la mai puțin de 10 ani de la debutul zdrobitor al AI în lume. S-a întâmplat în partida de Go dintre computerul AlphaGo, produs de compania DeepMind, preluată de Google, și multiplul campion mondial sud-coreean, Lee Sedol.
Mutarea 37
AlphaGo a câștigat cu 4-1. Șocul s-a produs însă în partida a doua, la mutarea 37. Computerul a ales o soluție nemaivăzută în întreaga istorie de cel puțin 2.500 de ani a jocului de Go. A fost considerată o greșeală. Absolut inexplicabilă, dar câștigătoare. De fapt a fost actul de naștere al AI și startul ei universal. Oficial.
Pentru prima dată când creativitatea umană a cedat în fața învățării automate profunde. Produsă de legături neuronale pe cât de abisale, pe atât de insondabile. Chiar dacă AlphaGo a consumat de 50.000 de ori mai multă energie decât Lee Sedol.
Următorul val
“Rivalitatea tehnologică este o realitate geopolitică” spune Mustafa Suleyman în Următorul Val. Este probabil ce a înțeles și China, la a doua mare aventură a AI, când AlphaGo l-a învins pe campionul mondial Ke Jie, la Wuzhen, în 2017. Spre deosebire de partida din Coreea de Sud, cea din China nu a fost transmisă la TV.
E greu de cuprins magnitudinea culturală a jocului de GO, creat în patria celebrului Sun Tzu. Cert e că până în 2030, China și-a propus să devină numărul 1 în lume în domeniul AI. Planul a fost anunțat după doar două luni de la înfrângerea lui Ke Jie.
Nimic întâmplător
Decizia AI de la The Kingdom Arena l-a scandalizat pe Tyson Fury. Totuși, Gypsy King s-a întors în UK cu aproximativ 90 de milioane de dolari. Acasă, îl așteapta colecția personală de mașini în valoare de peste 2 milioane. Printre ele, un Ferrari și niciuna electrică.
AlphaGo a câștigat acum opt ani 1 milion de dolari, donat către UNICEF. Dar acel meci a schimbat lumea. Exact ce ne-a reamintit “meciul secolului” de la Ryad.
Tyson Fury, Oleksander Usik și mutarea 37
Publicat la 24.12.2024, 08:26:37

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sport
Memorialul Mihai Leu, o seară în care boxul românesc a câștigat

Sport
Ea e voleibalista care va cânta „We Are The Champions” dacă România ia medalie

Sport
Guillaume Bede a refuzat Elveția pentru România. Calculul unui hocheist de 20 de ani care pariază pe Steaua în locul unui salariu sigur helvet

Sport
Alex Popa, de la înot și fotbal la triatlon

Sport
