UDMR face un denunţ penal, acuzând profanarea drapelului maghiar în timpul meciului de fotbal Olanda – România

”În timpul meciului din preliminariile campionatului mondial, un grup de suporteri români, făcând referire la incendierea drapelului maghiar din 18 martie, au afişat în tribune o inscripţie cu textul: ‘Acum, pentru o cârpă aprinsă îl vreţi arestat, după ce atâţia ani de zile, zâmbind aţi tolerat terorismul etnic al UDMR ca politică de stat’. Prin acest gest, suporterii au profanat drapelul maghiar şi au instigat în mod deschis la ură naţională”, susţine secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, potrivit unui comunicat al Uniunii.

 

Potrivit secretarului general al UDMR, fapta suporterilor contravine articolului nr. 2/54 din Regulamentul disciplinar adoptat de Federaţia Română de Fotbal, respectiv prevederilor art.317 din Codul penal şi se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

”Pe lângă denunţul efectuat la procuratură, cu autor necunoscut, UDMR a adresat o cerere Federaţiei Române de Fotbal, prin care solicită conducerii acesteia, ca la fel precum în cazul evenimentului din 18 martie, să ancheteze cele întâmplate în timpul partidei de aseară şi să adopte măsurile necesare”, mai susţine Kovacs Peter.

 

UDMR a anexat plângerii sale, ca document probatoriu, o fotografie publicată miercuri într-un cotidian de sport.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed